Regizorul Giuseppe Tornatore, cel care ne-a dăruit unul dintre cele mai frumoase filme ale tuturor timpurilor, „Cinema Paradiso”, a revenit, în plin Festival de la Berlin, cu o peliculă fascinantă, a cărei coloană sonoră este semnată, şi de data aceasta, de maestrul notelor vrăjite Ennio Morricone.
Nimic nu-i mai potrivit în vreme de vacanţă decât o comedie spumoasă ca valurile mării, venită de peste Ocean, tocmai din Canada franceză.
„Starbuck” n-are nimic de-a face cu lanţul de cafenele atât de la modă şi de tentante (oricum ar avea şi un „s” final!). Ci este pseudonimul unui student care nu vrea ca în „Despre oameni şi melci” să-şi salveze uzina, răscumpărând-o de la nişte pseudoinvestitori străini, ci pur şi simplu să aibă nişte bani de cheltuială. Prin urmare, face o donaţie de virtuali urmaşi.
Filmele despre prestidigitaţie sunt într-adevăr magice. De la celebrul „Houdini” şi până la mai recentul „Prestige”, trecând pe la „Iluzionistul”. Cel din zilele noastre are grijă să încânte inclusiv cu subiect. Nu mai dispare un ceas, pe care un clovn îl pisează într-un joben, ca pe vremea lui Iosefini Senior, şi nici vreo fată cu siluetă de sirenă, ci o sumă enormă de bani, dintr-o bancă, de preferinţă franţuzească, bancnotele ajungând în braţele publicului extaziat, după ce se induce ideea unei teleportări (care înţeleg că va fi posibilă şi de la noi, de când cu noul laser de la Măgurele!).
Nici măcar nu-l cheamă aşa pe personajul pe care-l interpretează - cu o oarecare stânjeneală - Colin Firth, cândva Regele Angliei, pe ecran. Dar, după cum îi zice şi pseudonimul, se vrea un om nou, nu chiar după moda împământenită de nea Nicu, dar nici foarte departe. Un jucător de golf ratat vrea o altă identitate, probabil pe principiul românesc: schimbi locul, schimbi norocul. Din păcate pentru el, dă peste o sonată, o scrântită cu acte, o excentrică - Emily Blunt. Împreună vor face tot felul de trăsnăi, nu toate foarte amuzante şi, în plus, riscante. Mai ales că intri în casele oamenilor, le cotrobăi prin lucruri, te pozezi şi mai şterpeleşti câte ceva (sigur că e o modă, mai ales în America, dacă ne gândim cu precădere la recenta premieră a Sofiei Coppola, „The Bling Ring”). Se vede că scenariul e scris de o femeie - Becky Johnston.
Cine ar fi crezut la avanpremiera de anul acesta, de la Berlinală, că Ethan Hawke va veni în România să-şi lanseze „Înainte de miezul nopţii”, pelicula mult aşteptată a trilogiei, care cuprinde şi celelalte două pelicule cult, „Înainte de răsărit” (1995) şi „Înainte de apus” (2004)? În plus, a fost o seară dedicată copiilor romi, pe care mama sa, americanca Leslie Hawke, împreună cu românca Maria Gheorghiu încearcă să-i aducă la grădiniţă din colţurile cele mai îndepărtate ale vieţii la ţară.
Cea mai recentă creaţie a lui Horaţiu Mălăele, ca regizor şi actor, este un film interzis celor care n-au împlinit încă 15 ani, pentru că pe alocuri e mai… decoltat. Povestea începe cu un şir de îngeri, rude apropiate cu clovnii, ca să facă o trecere mai puţin înfricoşătoare între lumi. Soarta a trei prieteni, ca în bancurile de altădată: un român, Horaţiu, un bulgar, Mihai Gruia Sandu, şi, fireşte, după cum îi sună şi numele, un rus, Igor Caras-Romanov, le e pecetluită după ce fac imprudenţa de a lăsa o ţigancă să le ghicească viitorul, nu prea îndepărtat şi limitat. De aici încolo intrăm într-un univers ce aminteşte de cel al lui Mircea Eliade; doar că, din când în când, ne mai aduce şi cu picioarele pe pământ, la corupţie şi la doritorii de a asigura cu sila integritatea afacerilor.
Nesperat de reuşit acest al treilea episod, dintr-o comedie care, iniţial, a ajuns, surprinzător, până la Oscarul mult visat! Gagul cu girafa l-am tot văzut în trailer, dar ignoram poanta, cam crudă, ce-i drept, însă suntem asiguraţi că niciun animal n-a avut de suferit, nici cele decapitate, nici cele sufocate! Pe scurt, cel mai debil din banda de prieteni, Zach Galihanakis (cu o mamă superbotoxată şi megaoperată estetic!), e obligat să intre într-un sanatoriu ca să se mai dreagă după moartea subită - şi dorită - a tatălui. Acolo unde execută o Ave Maria, cu glas de scapete - la concurenţă cu The Voice al nostru de la Eurovision! Şi uite aşa pleacă la drum, unde îşi va găsi jumătatea, la fel de kitsch ca şi el, pe Melissa McCarthy, care nu mai fură identităţi, ci inimi! Câh!