Bate un vânt de nebunie! Toată lumea se pricepe la cure de slăbire... Te opreşte la lift o vecină de pe scara ta şi începe să-ţi turuie: „Te-ai cam rotunjit, vecină! Păi, ia-ţi gândul de la plăcinte, de la budinca de macaroane, de la sosuri, şi mai bine, una peste alta, mănâncă răbdări prăjite!“. Toate bune şi frumoase, numai că vecina cu sfaturile de slăbire bate la cântar 120 de kilograme uşor, de mai, mai să trebuiască să se cântărească în gara de mărfuri, cu cântarul acela basculă, pentru vagoanele agabaritice. Dar şi grasa de la etajul cinci e foarte pricepută în curele de slăbire! Toate femeile rotunjoare visează noaptea să ajungă precum manechinele acelea, care, după ce ies de pe podiumul prezentărilor de modă, se ţin de pereţi de anemice ce sunt, cărora li se înmoaie genunchii şi li se întunecă vederea, fiindcă n-au mai mâncat un firicel de carne de zece zile, mulţumindu-se o zi întreagă cu o foiţă de salată. Nu ştiu cum se face, dar dinţii sunt cei care te ajută să trăieşti, fiindcă în lipsa lor cum ai mai toca mâncarea, dar, ca o ironie a sorţii, dinţii te trădează primii. Ziceau unii vârstnici că îi lasă mai întâi şi întâi genunchii, numai că iată, chiar cu mult timp înainte de a-ţi încărunţi părul şi de a ţi se înmuia picioarele, te lasă de izbelişte dinţii. Ca să nu mai amintim că atunci când o neglijezi, dantura te lasă chiar când eşti în floarea vârstei şi aşa ajungi să ai goluri în gură, triste maidane fără sămânţă de dinte împiedicându-te să râzi cu poftă tocmai fiindcă îţi ascunzi vraiştea din gură. Ştiinţa dinţilor este zdravănă, pe care trebuie să o cunoască puţin fiecare om, fiindcă brambureala din gură porneşte şi de la faptul elementar de a nu te spăla corect pe dinţi. Multe depind de îngrijirea danturii, de spălatul pe dinţi. De cele mai multe ori, proverbele românilor sunt veritabile giuvaieruri deştepte, cu vorbe inspirate, conţinând filozofii şi adevăruri de netăgăduit. Şi aici se văd isteţimea şi molecula de poezie aflată în românul cel de toate zilele. Dar există şi situaţii în care zicerile românilor, mai ales în domeniul sănătăţii, nu sunt pe de-a-ntregul adevărate. Şi asta fiindcă medicina lăutărească, făcută după ureche, medicina asta auzită din gura unei vecine în drumul spre chioşcul cu iaurt sau auzită din gura unei cumetre din Huşi are şi niţică bârfă în ea, şi niţel cancan, şi o spectaculozitate căutată.
Se însămânţează câte o povaţă de aceasta dusă prin telefonul fără fir în rândul populaţiei, care nu rămâne numai la stadiul de şuetă şi începe să fie aplicată pe organismul oamenilor. Iată câteva exemple: zic unii că tusea nu este cine ştie ce problemă. Mai ales fumătorii se consolează cu ideea că tusea de dimineaţă este un fel de igienă matinală a fumătorului, o curăţare a aparatului respirator, obişnuită şi folositoare precum spălatul pe dinţi sau plimbarea lamei de ras pe obraz. Aşa că fumătorii tuşesc dimineaţa în veritabile coruri bubuitoare, care scoală o scară întreagă de bloc. Iar tuşitorii ăştia de fiecare dimineaţă consideră că asta reprezintă o situaţie normală. Fals! Fals! Fals! Orice tuse este o situaţie nefirească.
Atrăgând atenţia că ceva nu este în regulă cu plămânii. Sistemul respirator este prevăzut în bronhii şi pe trahee cu nişte cili, nişte crescături mişcătoare, nişte picioruşe mobile, care se mişcă toate în acelaşi sens, precum un covor rulant. Aceşti cili transportă spre eliminare secreţiile şi substanţele străine din aparatul respirator. Ba chiar au şi rol de lift, urcând aceste lucruri de aruncat prin trahee până în gură. Când însă aceşti cili sunt paralizaţi sau încetiniţi între alte cauze şi de tutun, substanţele străine din aparatul respirator ca şi secreţiile nu mai pot fi îndepărtate pe cale naturală. Şi apare reflexul de a le arunca din sistemul plămânilor prin tuse, ce este un şuvoi forţat de aer. Cu alte cuvinte, nici vorbă ca tusea să fie ceva normal. Tusea indică o situaţie anormală în sistemul respirator. Când fumătorii tuşesc în fiecare dimineaţă se ştie că păşesc pe calea bronşitei cronice, ba şi mai rău, pe calea BPOC-ului, care înseamnă o boală nevindecabilă, ce îţi reduce capacitatea de respiraţie şi îţi limitează mişcarea. Ca să nu mai amintim de faptul că, schimbându-se caracteristicile tusei, se poate trece la diagnosticul de cancer de plămân sau de tuberculoză. O tuse care durează mai mult de o lună, chiar urmând un tratament, e un serios semnal de alarmă şi investigaţiile medicale sunt cele care găsesc diagnosticul şi tratamentul. Un alt loc unde s-a cuibărit o vorbire greşită şi mai ales o iniţiativă medicală a nespecialiştilor cu urmări rele este gâtul, şi anume durerea în gât. Aici, părinţii fac veritabile experienţe păguboase pe copiii lor, cărora le înfundă pe gură sau prin injecţii antibiotice complet aiurea.
Există o clară demarcaţie între amigdalita cu roşu în gât şi amigdalita cu puncte albe de puroi pe amigdale. S-a înstăpânit practica eronată ca atunci când odrasla, ba chiar şi omul matur, are o durere în gât şi deja este roşu în zona amigdalelor, să se treacă în grabă la administrarea de antibiotice. Această amigdalită acută doar cu roşu în gât este cauzată de viruşi şi toată ştiinţa spune la unison că viruşii sunt insensibili la antibiotice. Viruşii scot limba şi se strâmbă la antibiotice, nefiind deloc deranjaţi de acestea. În asemenea faze de amigdalite cu roşeaţă generată de viruşi se dau bolnavilor doar medicamente antiinflamatoare, antitermice, vitamine şi li se recomandă ceaiuri multe. Dacă însă pe zona deja înroşită din gât îşi fac apariţia şi puncte albe cu puroi e semn că a intervenit o infecţie cu microbi, şi abia în această fază este cazul să se apeleze la antibiotice. Fiindcă, dacă se face exces de antibiotice şi când nu este nevoie, bacteriile îşi clădesc o rezistenţă la antibiotice şi nu mai sunt îngenuncheate de acestea când se pune problema recomandării antibioticelor.
Dacă eşti pe trotuar şi întrebi zece pietoni care este cea mai tare glandă, toţi zic tiroida. Şi asta fiindcă glanda de sub mărul lui Adam este cea mai cunoscută, unora dându-le vioiciune, agitaţie, iar altora, blegeală şi aspect de adormiţi. Primii au o tiroidă care lucrează prea convingător şi secretă mai mulţi hormoni, în timp ce aceia mototoli au o sărăcie de hormoni tiroidieni. Mulţi leagă de tiroidă şi burta lor prea grasă, zicând că, dacă tiroida lucrează la turaţie mare şi secretă zdravăn hormoni, omul e subţirel, iar cei cu tiroidă de mică productivitate sunt grăsani. Adevărurile sunt ceac-pac prezente în aceste ziceri ale populaţiei. Prima inexactitate vine de la plasarea tiroidei în tronul de regină a glandelor, când în realitate şefa tuturor glandelor este hipofiza, o glandă aşezată la baza creierului, deci în cap, nu în gât.
De fapt, tiroida este o glandă ce menţine în limite normale metabolismul. Firesc, din această partitură rezultă, printre altele şi alături de alţi factori, şi încadrarea în kilogramele normale sau în siluetele „umflate“. Se întreabă uneori oamenii de ce a ieşit o lege ce impune să se introducă iod în toată sarea. Ei bine, răspunsul este că necesitatea de a fi iod în organism preîntâmpină riscul de a se naşte copii cu coeficient de inteligenţă redus, cum se poate întâmpla când tiroida funcţionează în sărăciri de iod, ştiind că unele regiuni din ţară au apă cu puţin iod. Dar, în definitiv, care sunt semnele ce ne alarmează că în glanda tiroidă există nereguli? Prezenţa unei guşi în zona mărului lui Adam la gât nu e neapărat un semn de perturbare a secreţiei glandei tiroide. Guşa mărită înseamnă că tiroida are un volum crescut, dar ea poate rămâne ca funcţionare în limitele normale.
Read more: Când are hachiţe cucoana tiroidă Şi lumea bacteriilor e plină de şmecheri. Fac tot felul de fente şi microbii, şi viruşii, astfel ca să păcălească armata de doctori şi basculantele pline cu medicamente venite pe frontul războiului cu hoardele de agenţi îmbolnăvitori. Aşa se face că, pentru a dribla tratamentele şi vaccinurile, viruşii şi microbii caută să fie în travesti, îşi pun măşti pe faţă, ca să nu mai fie recunoscuţi, ba chiar îşi schimbă structura, devenind imuni la terapii. Iată un exemplu: pârdalnicul de virus ce are o tulpină rezistentă la medicamente, un mutant ce s-a transformat astfel încât să danseze în timp ce medicina trage cu obuze medicamentoase în el. Şi culmea culmilor, în zona Balcanilor, deci şi în ţara noastră, circulă cel mai mult acel virus rebel şi greu de stăpânit. Un alt exemplu este că viruşii şi-au schimbat modul de acţiune şi perioadele în care apar.
La fel şi unii microbi ce erau recunoscuţi ca acţionând în anumite anotimpuri, ce au început să circule şi în alte sezoane. Ca să nu mai amintim că viruşii şi microbii nu se mai mulţumesc de exemplu să atace un anume organ din corp, ci produc boli şi în alte zone ale organismului. Ba se mai asociază şi în comandoul în care se regăsesc viruşi şi microbi diferiţi care, până atunci, atacau pe cont propriu, nu în bande. Un alt exemplu de viclenie a unui virus: virusul ce produce varicelă. Face copilul această boală infecţioasă, varicela, şi practic crede că a scăpat de acest virus. Numai că, şiret şi bandit, virusul varicelo-zosterian se cuibăreşte prin cotloanele organismului şi-l atacă pe om la maturitate, nu cu varicelă, ci cu dureroasa şi antipatica boală zona zoster. Dar să discutăm şi despre faptele bune ale unor bacterii. În intestinul omului există populaţii întregi de bacterii.
Read more: S-au şmecherit găştile de microbi şi viruşi Sunt în curgerea vieţii momente când năpădeşte lumea pe capul unui subiect şi-l toacă, şi-l macină, şi-l face tăiţei dintr-o pagină de destin. Fiindcă şi teoriile din medicină, de exemplu, au traiectoria lor. Una dintre marile realizări ale omenirii, descoperirea vaccinurilor, a intrat acum în maşinăria de bârfe învârtită de mulţi oameni. De unde erau ridicate în slăvi şi li se cânta cu fanfara, vaccinurile sunt acuzate acum, cum că fac rău organismului şi că îi scad capacitatea de luptă a propriei armate de autoapărare. Read more: Vaccinurile ce nu iartă Poate una dintre cele mai şchioape stări în rândul oamenilor este faptul că prea multă lume crede că se pricepe la complicata problemă a sănătăţii. Câtă frunză şi câtă iarbă întâlneşti, cumetri, vecini de scară, delegaţi din provincie sosiţi la firma ta, ei bine, toţi aceştia sunt gata în orice moment să dea un sfat privind hrana omului. Poate că decisiv în privinţa sănătăţii noastre este regimul alimentar şi atunci nu este normal ca toţi neaveniţii care n-au citit o literă despre alimentaţia sănătoasă să te năpădească astfel cu poveţe despre ce e bine să pui în farfurie, punând în circulaţie mii de reţete de slăbit şi de diete. Până la urmă, cea mai potrivită voce este tot a unui medic specializat în nutriţie, boli metabolice şi diabet. Read more: Cine a pus cârnaţii în drum ăla n-a fost om nebun!