Main menu

header

Suc de slăbit din două ingrediente

538 03 4de Raluca Grințescu

În încercarea de a da jos kilogramele, recurgem la tot felul de diete mai mult sau mai puţin complicate, însă noi venim cu o reţetă simplă, la îndemâna tuturor: sucul de slăbit din două ingrediente, recomandat de mulţi nutriţionişti.

Cum se prepară

Pentru prepararea sucului de slăbit aveţi nevoie de: 1 kg lămâi și 400 g ţelină.

Mod de preparare: țelina se dă pe răzătoare, împreună cu coaja de la două lămâi, apoi se adaugă aproximativ doi litri de apă şi se fierbe timp de 20-30 de minute. Când se răceşte, adăugaţi sucul stors de la lămâi şi depozitaţi-l la frigider.

Nutriţioniştii recomandă să beți acest suc de slăbit de trei ori pe zi, înainte de masă. Dacă amestecul vi se pare prea acru, puteţi să-l mai diluaţi cu apă, cantitatea fiind jumătate-jumătate.

De ce este sănătos?

Bogat în vitaminele C, A, B, în acid citric, aminoacizi, calciu, magneziu, fosfor şi potasiu, sucul de lămâie are efect purgativ, deoarece stimulează digestia. Datorită conţinutului ridicat de vitamina C, acesta este şi un puternic antioxidant, grăbeşte arderea grăsimilor şi reduce celulita.

Ţelina este un alt aliment ideal atât pentru viaţa de zi cu zi, cât şi pentru o dietă sănătoasă, cunoscute fiind beneficiile pe care le aduce: reduce aciditatea, rehidratează organismul, ajută la eliminarea excesului de lichid din întregul organism și la scăderea în greutate.

PONT. Ţelina este utilizată şi ca un aliment antistres, având acţiune relaxantă asupra sistemului nervos