de Gabriela Niculescu
Actorul care i-a dat viață sergentului Șaptefrați în serialul „Lumini și umbre” și în filmul „Noi, cei din linia întâi”, Valentin Uritescu, este un mare iubitor de animale. Cum te apropii de ușa apartamentului său din Capitală, ești întâmpinat de un lătrat viguros ce-i aparține lui Margo (în vârstă de 9 ani), o metisă de Setter englez cu maidanez, frumoasă, energică, iubitoare și deloc agresivă. În locuința primitoare a artistului se mai aude și un miorlăit dulce-prelung, care-i aparține lui Fulgerică. În ciuda numelui, Fulgi, așa cum este alintată felina, nu este un motan, ci o „motăniță” superbă, ce-și ascunde frumoasa vârstă de 16 ani în spatele unei îngrijite blănițe negre și al unor ochi de culoarea chihlimbarului.
„Cățelușa a primit numele filmului în care a apărut”
- Cum a intrat Margo în viața dumneavoastră?
- Eram la filmări pentru producția cinematografică „Margo”, în regia lui Ion Cărmăzan. Și el a venit pe platou cu o cutie de pantofi și mi-a zis: „Tu joci cu ce-i aici!”. Am deschis cutia și era o cățeluşă mai mică decât are ea capul acum, cam de vreo 2 luni. Era specială - uită-te ce labe frumoase are și ce păr strălucitor. Iar rostul ei era să umble pe masa la care noi mâncam și ne îmbătam. La finalul filmului, mi-am luat la revedere de la ea, iar recuziterul m-a întrebat dacă n-o iau. I-am zis s-o ducă de unde a adus-o, că eu am pisică acasă, și atunci mi-a spus că a luat-o de sub un pod unde mai erau doi frați de-ai ei morți. Mi s-a făcut milă de ea și-am adus-o acasă, am mers cu ea la veterinar, i-am făcut certificat și i-am pus numele Margo, că la filmările acestui film am întâlnit-o. Veterinarul mi-a spus că e o corcitură de maidanez cu Setter englez și că va ajunge la 20 de kilograme, unde a și ajuns, după cum o vezi. Și pentru că nu avea loc suficient în casă, am spart peretele dintre două camere și am mărit sufrageria, să aibă spațiu să se desfășoare.
- Ce bucurii v-a făcut până în acest moment?
- Dar ce bucurii nu ne face (n.r. - actorului și soției sale, Valeria)? Simplul fapt că trăiește aici este o bucurie pentru noi. Trebuie să recunosc că este și o răsfățată, pentru că o scot mai rar la plimbare, și atunci o alintăm mai mult, în compensație. Soția mea îi face mâncare la două zile, orez cu cărniță de vită și cu legume. E atât de bun, că mănânc și eu din el.
„Am mai luat-o la pescuit, dar are rău de mașină”
- V-a făcut vreo „surpriză” în cei nouă ani de conviețuire?
- Nu ne-a ros nimic, n-a stricat lucruri și nu a furat mâncare de pe masă, că are destulă și e sătulă. Doar o singură dată, când am fiert o limbă, s-o facem cu măsline, am pus-o pe masă și, când am venit, am găsit-o pe Margo jucându-se cu limba pe jos, mârâia la ea, o lătra, a mai și mușcat din ea.
- O luați în vreun concediu?
- Nu, pentru că e dificil cu trenul, și de mașină are rău. Am mai luat-o la pește, cu Bogdan, dar a fost o adevărată aventură, i-am dat și un calmant, să nu-i mai fie rău.
- A stat cuminte la pescuit sau s-a bălăcit?
- Setter-ul este câine de vânătoare, deci îți dai seama că s-a bălăcit. A alergat după rândunele, a sărit în baltă, a fost o adevărată distracție pentru ea.
„Este un membru al familiei”
- A făcut vreodată pui?
- Eu am vrut s-o dau la mascul să facă pui, dar m-am gândit că n-am ce să fac cu ei, că doar nu fac menajerie. Și am castrat-o acum un an, pentru că i se inflamase un sân. Am mers pe mâna doctorului veterinar, iar acum e bine. Am stat lângă ea până s-a trezit din anestezie. Este un membru al familiei, ne-am atașat foarte mult de Margo.
- Care a fost cea mai mare dovadă de iubire a ei?
- Eu cu Valeria suntem legați afectiv, ne mângâiem, discutăm, iar ea este de o gelozie înfiorătoare, vine și ne latră, pentru a capta ea toată atenția noastră. Sau, dacă mă fac că-i dau soției mele cu palma peste fund, Margo vine să mă latre, face urât, s-o apere pe Valeria, pentru că știe că ea îi dă de mâncare. Eu sunt cu alte chestii, mă ascultă și mă iubește teribil. Cred că eu sunt Alfa în casă, vorbind și mai tare.
- A fost agresivă vreodată cu vizitatorii dumneavoastră?
- Nu, niciodată, doar latră. Probabil a pățit ceva când a fost mică, de-au murit și cei doi frați ai săi, că este foarte fricoasă. Dar eu nu mi-am luat un câine să mă apere de hoți, ci să mă bucur de el.
„Când scriu, Fulgi stă lângă mine“
- Observ că nu doar Margo face parte din familia dumneavoastră.
- Da, o mai avem și pe Fulgerică, Fulgi, cum o alintăm noi. Care are
16 ani. A fost unul dintre cei patru pui ai pisicii lui Bogdan. Trei erau alb cu negru și a reușit fiul meu să-i dea, dar ea a fost ultima născută, era cea mai mică, dar era singura neagră și n-a adoptat-o nimeni. Atunci, mie și Valeriei ni s-a făcut milă de ea și-am luat-o noi. În primii cinci ani era total sălbatică. Însă, la reabilitarea blocului, văzând atâția muncitori, a devenit curioasă și venea la geam să-i privească. De atunci, când Margo iese în pragul casei, vine și Fulgi cu ea, că se înțeleg foarte bine, doar că ea e mai sperioasă și se retrage repede în casă. Ce să-ți zic, Fulgerică e într-un amor cu mine ceva de speriat. Când scriu, vine și stă lângă mine și mă mai miaună din când în când, s-o bag în seamă.