Main menu

header

  Problemele de natură medical-veterinară pot apărea la un animal în orice moment şi mai ales în situaţii neprevăzute. Căţeii sau pisicuţele pot suferi mici accidente.

Respiraţie gură la nas

  Iată ce trebuie să faceţi atunci când animăluţul nu respiră:
- verificaţi gura, nasul şi încercaţi să eliminaţi orice obiect străin ce împiedică respiraţia corespunzătoare;
- poziţionaţi animalul lateral stânga, cu capul şi toracele mai jos decât restul corpului;
- apăsaţi pe partea dreaptă a toracelui, în zona de mijloc a coastelor, imediat înapoia membrului din faţă, astfel încât să mişcaţi 20%-30% din peretele toracelui;
- la fiecare două, trei compresii faceţi respiraţie gură la nas: întindeţi-i gâtul astfel încât botul să fie în lungul spinării, strângeţi vârfurile degetelor mare şi arătător în spatele traheei, astfel încât traheea să fie în palmă şi suflaţi-i o dată pe nas.
Dacă respiraţia este zgomotoasă (horcăit, şuierat etc.), scurtă şi rapidă (gâfâie fără să fi depus efort intens), greoaie, dacă animalul s-a înecat, mucoasele sunt vineţii/albe şi patrupedul este agitat în mod inexplicabil, leşină, îşi pierde cunoştinţa:
- eliminaţi orice obiect ce ar putea obstrucţiona respiraţia, facilitaţi-i o respiraţie cât mai bună, mutaţi-l într-o zonă neaglomerată.

Apă cu sare în cazul intoxicaţiilor

  Dacă ingerarea substanţelor toxice a avut loc cu maximum patru ore în urmă, se administrează apă călduţă cu sare cu ajutorul unei seringi, pe la colţul gurii. În cazul în care nu se induce voma în următoarele 15 minute se poate repeta procedeul de mai sus, nu mai des de 1 ml la două, trei secunde. Dacă animalul simte nevoia să tuşească, luaţi pauză şi reluaţi după ce se linişteşte;
- se va administra cărbune medicinal, una, două capsule (maximum) la 5 kg, la 10-15 minute de la ultimul semn de vomă.

Sticle cu apă caldă pentru hipotermie

  La animale, temperaturile critice sunt: sub 37 grade Celsius sau peste 39,5 grade Celsius. Temperatura normală la câine este de 38,5 grade Celsius, iar la pisică,de 38,5 grade Celsius-39 grade Celsius. Pentru a se lua temperatura se aplică termometrul de uz uman, lubrifiat cu unguent, intrarectal, fără mişcări bruşte şi se ţine câteva minute.
 În cazul hipotermiei (animalul are sub 37 grade Celsius), mutaţi-l într-un loc cald, înveliţi-l într-un material călduros şi lipiţi de el una, două sticle cu apă caldă. În cazuri severe (sub 32 grade Celsius) îl puteţi îmbăia în apă caldă şi apoi îl ţineţi într-un prosop, la căldură.

Nu mişcaţi patrupedul de la locul accidentului

  În cazul unui accident rutier/traumatism/sângerări masive:
- încercaţi pe cât posibil să nu mutaţi animalul din locul accidentului. Dacă situaţia o impune, trebuie mişcat cât mai puţin posibil (prin ridicare, nu prin tragere), eventual transportat pe o placă de lemn sau ceva asemănător. Dacă sunt sângerări masive, aplicaţi presiune cu degetele pe locul hemoragiei, până la aplicarea unui garou (prosop sau alt material) desupra plăgii. Poziţionaţi animalul cu pieptul şi capul mai sus decât restul corpului (la 30 de grade) şi înveliţi-l cu o pătură sau cu un material călduros.

Abdomenul foarte umflat, o urgenţă chirurgicală

  Abdomenul foarte umflat este o problemă des întâlnită la rasele mari de câini, cu pieptul adânc, dar şi în cazul ingerării unei cantităţi foarte mari de hrană. Este o urgenţă chirurgicală şi trebuie intervenit în maximum două ore de la apariţia simptomelor. În cazul diareii sau al vomei puternice, nu îi daţi animalului mâncare, doar apă în cantitate foarte mică, frecvent. După 12 ore îi puteţi oferi mâncare de consistenţă scăzută: orez şi pui fiert. Evitaţi mâncărurile tari (hrană uscată).
  Chiar dacă aţi intervenit prompt, imediat ce au apărut primele simptome, animalul trebuie totuşi dus la cabinetul veterinar pentru consultaţie şi tratament de specialitate.
Daniela Purgaru
Ce trebuie să conţină trusa de urgenţă

  Trusa de prim ajutor trebuie să fie alcătuită din: termometru digital, vată/tifon, cremă antibacteriană pentru piele, bandaj elastic, bandaj adeziv, seringi (pentru administrarea de lichide) şi pensă.