Main menu

header

  Dacă aveţi un căţel din rasele sharpei, tosa-inu, rottweiler, labrador, golden retriever, bulldog, basset-hound, blood-hound sau metis al acestora, trebuie să ştiţi că poate moşteni sau dobândi în timpul vieţii o afecţiune des întâlnită la astfel de rase, numită entropion. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, ne-a spus ce este acesta, cum se poate depista şi trata.

Răneşte corneea

  Entropionul e o afecţiune oftalmologică ce se caracterizează prin întoarcerea marginii libere a pleoapei spre interior, adică spre cornee. „Ca urmare a mişcării din timpul clipirii, corneea va fi mereu rănită, se va produce o lăcrimare exagerată, un spasm permanent, o jenă la clipire, ce va duce chiar la modificări comportamentale ale animalului, el fiind mereu iritat de această modificare”, ne-a spus medicul.

Pot exista complicaţii

  Entropionul poate fi transmis genetic, dar poate fi şi dobândit în cursul vieţii, ca urmare a unor traumatisme oculare sau perioculare şi a unor afecţiuni dermatologice locale. Se poate întâmpla să se complice cu keratită acută, conjunctivită, ulcer corneean sau blefarită. Astfel, dacă observaţi că animalul dumneavoastră prezintă o jenă la clipire trebuie să mergeţi cu el la medicul veterinar, deoarece diagnosticul se poate pune numai pe baza examinării oftalmologice.

Tratamentul, exclusiv chirurgical

  Tratamentul este exclusiv de natură chirurgicală. „Acesta vizează restabilirea unei poziţii normale a marginii libere a pleoapei afectate. Entropionul poate fi localizat atât la pleoapa superioară/inferioară şi chiar la ambele, la unul sau la ambii ochi. În urma tratamentului chirurgical se instituie şi un tratament local postoperator”, a completat specialistul.
  Atenţie însă! Entropionul poate recidiva în urma intervenţiei chirurgicale. De aceea nu lăsaţi entropionul netratat, pentru că poate fi afectată sănătatea întregului glob ocular şi, de asemenea, chiar dacă v-aţi operat căţelul de această afecţiune, trebuie să vă prezentaţi constant la control.
Dacă aveţi întrebări legate de această afecţiune sau de oricare altă problemă de sănătate a animalului de companie favorit, vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara, nr 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30.
Daniela Purgaru