Veveriţele Degu (Octodon degus) sunt rozătoare originare din Chile. În anii ‘50, ele au fost intens utilizate ca animale de laborator, însă, mai nou, sunt căutate ca animale de companie, deoarece au un comportament plăcut şi sunt drăgălaşe. În sălbăticie, veveriţele Degu trăiesc în zone muntoase semiaride. În prezent, şi la noi au început să fie apreciate de crescători.
Au cozi lungi şi dinţi portocalii
Aceste micuţe rozătoare au blăniţa de culoare maro, înspicată cu fire negre, pe burtică sunt crem, iar în jurul ochilor prezintă un inel de blană crem. Ele ating o greutate de 170-300 g la maturitate şi 25-40 cm lungime. Au cozi lungi, cu un smoc la capăt. Nu ridicaţi niciodată o veveriţă Degu de coadă, deoarece aceasta îşi poate pierde ireversibil coada, nu le speriaţi şi nu le loviţi. Dinţii au culoarea portocalie.
Sunt sociabile
Veveriţele Degu sunt animale sociabile, de aceea nu trebuie ţinute singure în cuşcă. Ideal este să fie formate perechi, în cazul în care se doreşte obţinerea de pui sau în grupuri de exemplare de acelaşi sex. Femelele se deosebesc de masculi printr-o distanţă mai scurtă dintre organele genitale şi anus şi prin prezenţa a patru perechi de sfârcuri proeminente.
Active în timpul zilei
Simpaticele veveriţe sunt animale diurne, fiind active în special dimineaţa şi seara, sunt jucăuşe şi uşor de îmblânzit. Le place să comunice prin chiţăituri şi, o dată cu trecerea vremii, acestea pot fi distinse de proprietari, pentru a se intui starea emoţională.
Au nevoie de cuşti mari
Dacă vă hotărâţi să creşteţi veveriţe Degu trebuie să vă dotaţi cu o cuşcă metalică generoasă, prevăzută cu gratii. Un exemplar are nevoie de un spaţiu de minimum 70 cm lăţime, 44 cm adâncime şi 70 cm înălţime. Ideale sunt cuştile etajate, dotate cu căsuţe şi diverse lucruri care să le ofere animalelor posibilităţi sporite de distracţie, dar şi de refugiu.
Fac „băi” de nisip
Puneţi pe fundul cuştii un strat gros de talaş sau fân. Acesta trebuie înlocuit săptămânal. De asemenea, o dată pe lună este indicat să amplasaţi în cuşcă o farfurioară cu nisip în care veveriţele să facă „baie”, pentru a-şi curăţa blana.
Bolul pentru mâncare trebuie să fie greu, pentru a nu fi răsturnat, iar pentru băut se foloseşte o adăpătoare specială pentru rozătoare, ce poate fi cumpărată de la orice pet-shop. Plasaţi cuşca într-un loc cu temperatură constantă, ferit de curenţi de aer.
Nu le daţi dulciuri!
Hrana constă în pelete speciale pentru Chinchilla sau pentru porcuşori de Guineea, fân, broccoli, cartofi dulci, cotor de salată, castravete, morcov, coajă de roşie sau coajă de castravete şi seminţe. Nu oferiţi niciodată alimente ce conţin zahăr!
Încrederea unei veveriţe se câştigă treptat, cu răbdare şi cu recompense ce constau în hrană. Este bine să lăsaţi aceste mici rozătoare libere într-o cameră în care nu se pot ascunde şi nu pot roade fire electrice. Durata medie de viaţă în captivitate este de cinci-zece ani.
Daniela Purgaru
