Main menu

header

516 24 5de Dana Purgaru

Un tigru siberian de 13 ani şi cântărind 200 de kilograme, pe nume Sandokan, de la Grădina Zoologică din Galaţi, a intrat într-o depresie gravă după ce a rămas fără parteneră. El și-a revenit spectaculos cu ajutorul a doi şoricei, care i-au devenit prieteni.

Au devenit cei mai buni prieteni

516 24 6Sandokan şi-a pierdut partenera în urmă cu două luni şi de atunci a intrat într-o depresie severă, ce l-a făcut să se automutileze, muşcându-şi coada până la sânge. Recent, la sugestia cuiva, tigrului i-au fost aduşi în cuşcă doi şoricei de laborator, care i-au devenit cei mai buni prieteni şi l-au scăpat de depresie. „Tigrul are în jur de 13 ani, iar în captivitate vârsta medie de viaţă e de 14 ani, deci este foarte bătrân şi asta i-a şi generat, probabil, o stare psihică şi mai proastă după ce i-a murit partenera în urma unor afecţiuni renale, tot pe fondul vârstei înaintate. În ianuarie, i-am pus şoriceii în cuşcă, pentru că avea un comportament prin care îşi lingea coada, iar apoi şi-o muşca până la sânge. Nu am dorit să îi aplicăm soluţii injectabile cu puşca cu tranchilizante, ca să nu-l chinuim fizic şi mai mult. Şi atunci am încercat varianta aceasta cu şoriceii. Acum s-a vindecat, nu se mai muşcă de coadă, mănâncă, este normal, doar că stă cu şoriceii acolo”, a declarat Mădălin Şerban, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, instituţie care administrează Grădina Zoologică şi care se află în subordinea Consiliului Judeţean, citat de Mediafax. Cei doi prieteni neobişnuiţi ai lui Sandokan dorm pe acesta şi îi ţin de urât în cuşcă. Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele este închisă publicului din cauza unui proces de renovare, dar s-ar putea redeschide vara aceasta.