Main menu

header

  În ultimii ani s-a descoperit că animalele nu sunt doar posibili companioni ai omului, ci şi că simpla lor prezenţă poate avea efecte benefice asupra stării de
sănătate a stăpânilor. Mihaela Tatu este una dintre persoanele care recunosc efectul terapeutic al animalelor de companie, câinele său, Gore (botezat iniţial Goran), fiindu-i de mare ajutor în recuperarea după operaţia la genunchi.

La „trântă” cu viespile

Golden Retreiverul a intrat în viaţa vedetei în 2007 când era un pui de numai două luni şi jumătate. L-a primit pe Gore drept cadou de ziua ei de la fiica sa, Ioana.
  Foarte energic, Gore pare să nu înţeleagă termenul de a merge la pas. Deşi este extrem de jucăuş, nu uită niciodată că, atât timp cât lesa este în mâna Mihaelei, ea deţine controlul. „Ştie că lesa este o continuare a mea”, povesteşte vedeta. L-a obişnuit de mic cu plimbările, astfel că, pe când avea patru luni, a însoţit-o pe „mama adoptivă” într-un tur al României, ajungând până la Bâlea Lac şi pe litoral, unde s-a descurcat de minune. Fire curioasă, ca şi a un copil care descoperă lumea, Gore a mai şi intrat în bucluc. Într-o zi de vară, neastâmpăratul a încercat să afle cine se ascunde într-un… stup de viespi şi prietenii Mihaelei, veniţi la picnic, s-au trezit atacaţi de insectele furioase. Dar totul s-a sfârşit cu bine pentru toată lumea şi chiar pentru curiosul Gore, care şi-a învăţat lecţia şi nu mai adulmecă astfel cuiburi de viespi.

„Răsfoieşte” cu plăcere corespondenţa

  Gore este de mare folos doamnei Tatu, fiind un ajutor de nădejde în desfacerea… corespondenţei. Cum vine poştaşul se repede la cutia poştală şi „lecturează” mai tot ce găseşte. Dacă veţi auzi că Mihaela se va îmbogăţi rapid, acest lucru va fi posibil tot datorită căţelului, ce face săpături prin toată curtea. Gore îşi adoră păturica pufoasă albastră, cu lăbuţe albe, de pe terasa pe care doarme şi ştie că accesul în bucătărie este interzis. Nu ezită să-şi manifeste nemulţumirea faţă de ceva prin pufăituri, strănuturi, fiind foarte alintat.
De educaţia lui, Mihaela s-a ocupat în mod direct şi perseverent. „Nu îmi doresc un câine care să-mi aducă presa la uşă. Gore înţelege oricum foarte multe lucruri”. Cu zâmbetul pe buze îşi aminteşte de momentul când Gore experimenta pentru prima dată urinatul în trei picioare, oferind un adevărat spectacol atunci când lăbuţele îi alunecau pe gheaţă, patinând.
Claudia Stan
O dragoste totală, necondiţionată

  Mihaela este mai relaxată de când îl are pe Gore şi îi place tare mult să iasă cu el la plimbare prin Parcul Tineretului. În fiecare zi îşi petrec acolo o oră şi jumătate, iar căţelul aleargă fericit. Acum, când lacul e îngheţat, Gore este tare simpatic, lăbuţele pufoase alunecând pe luciul gheţii, de tot hazul. Pesemne că îi este dor de zilele călduroase de vară când se scălda aici, fiind un excelent înotător. Din păcate, anul trecut, căţelul a suferit o iritaţie a pielii din pricina apei murdare din lac, aşa că vedeta vă sfătuieşte să încercaţi să vă ţineţi patrupedul departe de apă dacă aceasta nu este curată. Oricum, „este o mare responsabilitate să creşti un animăluţ, pentru că trebuie să îi oferi afecţiune, atenţie, hrană, să-l duci la doctor când nu se simte bine, să-i faci vaccinurile periodic şi câte şi mai câte. Este greu, dar extrem de plăcut şi ai satisfacţii înmiite, pentru că dragostea companionilor noştri nevorbitori este totală şi necondiţionată”, conchide vedeta în timp ce îl mângâie pe Gore pe blăniţă. Ca şi cum ar înţelege ce spune stăpâna lui, Gore se uită în ochii Mihaelei şi îşi pune capul în poala ei, mulţumindu-i că există în viaţa lui.