Main menu

header

  O Grădină Zoologică din Mexic se poate lăuda că deţine exemplare din cele mai rare animale ale lumii: doi tigri bengalezi albi, cu ochi albaştri, tată şi fiică. Mezina a fost prezentată recent publicului, alături de ceilalţi doi fraţi născuţi în noiembrie anul trecut.
Un tigru bengalez alb şi o femelă de culoare normală au dat naştere la finele anului trecut la trei „ghemotoace de blăniţă”. Unul dintre acestea însă e mai deosebit: este fetiţă şi seamănă leit cu tatăl ei.

Puii mănâncă 20 kg de carne pe săptămână

  Îngrijitorii spun că naşterea tripleţilor este o speranţă pentru o specie pe cale de dispariţie. Şi mai bucuroşi sunt însă pentru puiul alb, specimen extrem de rar, doar unul la 10.000 de naşteri. Ei sunt trataţi regeşte, cu câte 20 kg de carne de oaie pe săptămână, iar zilnic consumă carne de pasăre şi lapte.

Din ce în ce mai rari

  Intervenţia omului a redus drastic numărul tigrilor ce trăiesc în sălbăticie la ora actuală - aproximativ 7.000, faţă de 100.000 cât erau la începutul secolului trecut.
Daniela Purgaru