de Dana Purgaru
Zeus, deținătorul titlului de „Cel mai înalt câine din lume”, a murit anul trecut, la vârsta de aproape 6 ani.
Avea 165 de kilograme
Marele Danez din Michigan, SUA, a primit în 2012, din partea Cărţii Recordurilor, titlul de cel mai înalt câine din lume datorită dimensiunilor sale cu adevărat impresionante. Zeus măsura 1,12 metri la nivelul umărului, iar dacă se ridica pe picioarele din spate depășea 2 metri. La această înălțime, el avea o greutate de 165 de kilograme. Stăpânul său, Kevin Doorlag, a declarat presei că gigantul patruped mânca un sac cu alimente de 30 de kilograme la fiecare două săptămâni.
Ajuta la terapia unor pacienți
Zeus a fost o celebritate locală în zona Kalamazoo și avea chiar și serviciu: el vizita împreună cu Doorlag şcolile şi spitalele pentru terapia unor elevi sau a unor pacienţi. Fostul său proprietar s-a arătat foarte îndurerat de această pierdere și a spus că întregii familii îi va fi dor de Zeus, dar și elevilor și pacienților cărora patrupedul le-a adus bucurie și alinare.