Tratamentul cu celule stem în cazul oamenilor a fost aprobat abia recent, însă animalele beneficiază de mai multă vreme de acesta. Anul trecut, Cris, un ciobănesc german în vârstă de 5 ani, angajat al Poliţiei californiene, era la un pas de pensionare după ce şi-a sfâşiat un muşchi la antrenamente. În locul unei intervenţii chirurgicale, care nu i-ar fi redat în întregime funcţiile piciorului, astfel de accidente putând apărea din nou, medicii au optat pentru tratamentul cu celule stem.
Costă 3.000 de dolari
Pacientului i-au fost recoltate câteva astfel de celule din ţesutul gras din zona stomacului şi injectate în imediata vecinătate a rănii. După numai 11 săptămâni, Cris a fost din nou pe cele patru picioare, dornic să-şi reia atribuţiile.
Acest gen de tratament, folosit în cazul cailor de 5 ani, costă, la clinica unde a fost tratat Cris, între 2.000 şi 3.000 de dolari.
Daniela Purgaru