de Andrei Dicu
Deşi omul se află în topul lanţului trofic şi se consideră stăpânul Planetei, asta nu înseamnă că suntem invulnerabili în faţa animalelor. Tot felul de sălbăticiuni de pe glob reuşesc să ucidă, direct sau indirect, un număr semnificativ de oameni. Iată topul celor mai periculoase 15 vieţuitoare de pe Terra, într-o ierarhie alcătuită de experţi internaţionali, pe baza numărului de victime cauzate, anual, în rândul oamenilor.
Ţânţarul, liderul clasamentului ucigaşilor
Poate că vi se pare ciudat, dar cea mai periculoasă vieţuitoare este atât de comunul... ţânţar. Explicaţia este simplă. În lume se vorbeşte tot mai des despre transmiterea bolilor, iar cel mai dotat expert în domeniu este ţânţarul. Studiile recente arată că din pricina malariei, boală transmisă de această insectă, mor anual un milion de oameni.
ATENŢIE! Peste un milion de oameni mor anual din pricina malariei transmise de ţânţari.
Musca, inamicul nebănuit
Aşa cum am aflat de la ţânţar, cele mai periculoase vietăţi nu ucid direct, ci prin împrăştierea de boli. Muştele sunt capabile să transmită un număr incredibil de afecţiuni, de la infecţii gastrointestinale până la „Boala somnului”, provocată de Musca Ţeţe. În fiecare an, aproximativ 500.000 de oameni contactează o boală adusă de muşte, iar dintre aceştia, în jur de 80% mor din pricina ei.
Omul, expert în autodistrugere
Cu toate că suntem înconjuraţi de o sumedenie de animale sălbatice care ne pot ucide, omul este expert în „arta” autodistrugerii. Dacă natura ar vrea să scape de noi, ar putea, pur şi simplu... să aştepte. Dacă oamenii vor continua să se omoare în acest stil, este foarte posibil ca, peste câteva decenii, să nu mai fim pe Terra. În fiecare an, oamenii îşi omoară în jur de 475.000 de semeni, iar procentul a crescut cu 10% în ultima decadă.
Şarpele s-a „enervat” în ultimii trei ani
Chiar dacă medicina s-a dezvoltat în ultimii ani, reptilele şi, în primul rând, şerpii continuă să facă victime. Mai mult, numărul deceselor cauzate de muşcăturile şerpilor a crescut vertiginos în ultimii trei ani, şi aproximativ 50.000 de oameni mor anual, devenind victimele acestor vietăţi.
Câinele, un prieten periculos
Din păcate, iubitorii de animale nu vor fi prea încântaţi să afle că loialul şi blândul căţel, „prietenul cel mai bun al omului”, poate fi şi foarte periculos. Câinii domestici duc la decesul a circa 25.000 de oameni pe an, în general din pricina rabiei.
Scorpionul înţeapă când se simte ameninţat
Scorpionii nu sunt cele mai mari sau cele mai puternice vieţuitoare, însă cu siguranţă se află printre cele mai viclene dintre cele mici. În general, atunci când se simt ameninţaţi în prezenţa oamenilor, scorpionii înţeapă. În fiecare an, aproximativ 5.000 de oameni mor în acest fel, aşa că... atenţie la scorpioni!
Crocodilul vă „vindecă” de mania excursiilor
Probabil, crocodilii sunt cele mai înfricoşătoare creaturi din acest top. Aceste animale sunt responsabile pentru moartea a 1.000-1.500 de oameni anual, iar cifra s-a mărit în ultima vreme „graţie” modei Safari, a turismului în zone sălbatice, virgine.
Hipopotamul, o ameninţare pentru părinţii inconştienţi
Un animal uriaş, dar, în general, paşnic este hipopotamul. Totuşi, când este deranjat, nimic nu-i stă în cale şi loveşte orice. În jur de 500 de oameni, printre care şi copii nesupravegheaţi în timpul vizitelor la Zoo, mor anual în urma atacurilor hipopotamilor.
Elefantului nu-i place să fie deranjat
În unele ţări, precum India, elefanţii şi oamenii intră în contact zilnic fie că vorbim despre turişti sau despre locuitori din vecinătatea habitatului acestor animale. Aproximativ 500 de oameni mor anual în urma confruntărilor cu elefanţii sălbatici.
Bivolul, un „killer” cu... greutate
Fiecare individ care aparţine acestei specii cântăreşte 1,5 tone. Deşi, de regulă, nu sunt violenţi, bivolii ucid aproximativ 200 de semeni de-ai noştri pe an. Celebrul scriitor Oscar Wilde a afirmat la un moment dat: „Bivolul este calm, dar, spre deosebire de bou, ştie să-şi aleagă bine victimele”.
Şi cerbii fac lucruri trăsnite...
Probabil că asistaţi la o surpriză... Ei bine, cerbii şi căprioarele nu sunt animale agresive, dar sunt implicaţi în accidente auto mortale. În jur de 120 de oameni mor, în fiecare an, din această cauză.
Meduza, coşmarul surferilor
Meduzele par inofensive, deşi sunt complet dizgraţioase. Ele sunt însă coşmarul fiecărui surfer şi iubitor de mare, pentru că aceste vietăţi provoacă dureri incredibile şi zeci de decese printre înotători.
Leul, regele nemilos
„Regele junglei” ucide aproximativ 70 de oameni anual. Vestea bună e că nu multă lume are ocazia să dea nas în nas cu un leu la ieşirea din casă. Vestea proastă e că, odată petrecut „evenimentul”, deznodământul este unul singur...
Albina şi alergiile „mieroase”
În fine, ultima în topul nostru este „mieroasa” albină. Înţepătura unei albine nu este doar dureroasă, ci şi foarte periculoasă. 53 de oameni mor în fiecare an din pricina înţepăturilor albinelor, de regulă decesul fiind provocat de reacţiile alergice. Dacă aţi observat o albină aşezându-se pe braţul dumneavoastră, cel mai indicat ar fi să nu vă panicaţi şi să aşteptaţi să plece singură. Albina nu va înţepa niciodată, decât dacă se simte ameninţată.
Tigrul atacă ocrotit de lege
Această fiară poate ucide un om în câteva secunde. În fiecare an, peste 100 de oameni cad pradă tigrilor fie că e vorba despre vânători ghinionişti sau despre curioşi care (mai nou, a devenit o modă...) „adoptă” tigri ca animale de companie sau, pur şi simplu, se rătăcesc în junglă. Numărul victimelor nu este prea mare, dar menţionăm că acest animal este considerat specie protejată, aflată pe cale de dispariţie.
Salmodin, omul care muşcă şerpi
O să vi se pară ciudat, dar au existat cazuri în care oamenii au muşcat... şerpi, până când aceştia şi-au dat duhul. Fermierul nepalez Mohammed Salmodin îşi vedea de treabă la culturile de orez, când a simţit o muşcătură. A observat că era vorba despre o cobră şi, ca să se răzbune, a muşcat fiara de mai multe ori, până când şarpele a murit. Nu doar că muşcătura cobrei nu a fost letală, dar Salmodin s-a dus mai târziu la spital ca să-şi verifice rana, iar doctorii l-au externat câteva minute mai târziu, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. „Un îmblânzitor de şerpi mi-a spus odată că, dacă un şarpe te-a muşcat, trebuie să-l muşti şi tu până moare, şi astfel nu vei păţi nimic”, a declarat Salmodin pentru BBC. Cazul nu este singular. În anul 2009, un fermier din Kenya s-a luptat cu un piton, pe care l-a muşcat de coadă, reuşind astfel să scape cu viaţă.