de Dana Purgaru
O ceremonie impresionantă a avut loc în Statele Unite după ce Bretagne, cățelușa Golden Retriever care era ultimul câine salvator rămas în viață după atentatele de la 11 septembrie 2001 din New York, a fost eutanasiată din cauza unei boli.
Trupul i-a fost învelit în drapelul american
Bretagne suferea de insuficiență renală, abia mai mergea și stătea zile întregi fără să mănânce, astfel că stăpâna sa, Denise Corliss, a decis să o eutanasieze. Bretagne urma să împlinească 17 ani peste câteva luni, o vârstă venerabilă pentru un câine. În cadrul ceremoniei emoționante, pompierii și salvatorii care i-au fost colegi s-au aliniat pe marginea drumului și au salutat-o ceremonios pentru ultima oară când a intrat împreună cu Denise în spitalul pentru animale din Fairfield. Ei au rămas acolo până când trupul ei neînsuflețit, învelit în drapelul american, a fost scos din spital și unii au lăcrimat, potrivit CNN.
Ultimul câine salvator de la atentatele teroriste din 2001
Bretagne, născută în Texas, s-a antrenat pentru operațiuni de căutare și de salvare și a fost trimisă la New York la o săptămână după atentatele din 11 septembrie 2001. Ea a lucrat fără răgaz, în ture de 12 ore, împreună cu alți 300 de câini salvatori, timp de zece zile, în căutarea unor supraviețuitori rămași sub dărâmături, iar din 2014 era singurul câine-salvator de la Ground Zero care mai era in viață.
Bretagne a lucrat pentru echipa Texas Task Force 1 până în 2009, după care, timp de doi ani, a fost „angajată” la brigada de pompieri. Și, ca o eroină care se respectă, chiar și după ce „a ieșit la pensie”, a continuat să lucreze în serviciul public - Bretagne îi ajuta pe copiii mai timizi să învețe să citească, ascultându-i cu atenție în timp ce exersau.