de Andrei Dicu
Pe când îşi instalau tabăra în inima junglei congoleze, exploratorii David Morgan şi Crickette Sanz au auzit un grup de cimpanzei masculi ţipând răguşit în depărtare. Zgomotele au devenit tot mai puternice, iar oamenii de ştiinţă au înţeles că grupul avansa rapid. Apoi, au avut parte de o experienţă care ne-ar putea schimba părerea inclusiv referitor la evoluţia speciei umane...
Exploratorii, „obiecte” de studiu pentru maimuţe
De obicei, când cimpanzeii sălbatici întâlnesc oameni fug panicaţi. Această reticenţă face extrem de dificilă cercetarea cimpanzeilor sălbatici. Înainte ca animalele să poată fi studiate, ele trebuie învăţate să n-o ia la goană la vederea omului, un proces de acomodare care necesită mulţi ani de urmărire răbdătoare a animalelor prin pădure. Un lucru la care nu te poţi aştepta din partea cimpanzeilor neobişnuiţi cu oamenii e să-şi cheme toţi prietenii. Ei bine, natura joacă feste, iar savanţii Morgan şi Sanz au trăit una pe pielea lor. După ce pădurea congoleză Goualougo a fost învăluită de un cor de schelălăieli, cimpanzeii au „răsărit” de peste tot, înconjurându-i pe oamenii de ştiinţă. Ei bine, aceştia din urmă erau acum „cercetaţi”, iar maimuţele se comportau ca şi când au făcut o mare descoperire! Grupul de „curioşi” a stat pe crengi toată seara, privind cu interes cum se instalează corturile, cum se face focul şi cum se pregăteşte cina... Morgan, specialist în conservare la Parcul Zoologic Lincoln şi la Societatea Vietăţile Sălbatice (WCS) din SUA, a declarat pentru Discovery Channel: „După cum era de aşteptat, cimpanzeii şi-au făcut culcuşurile deasupra corturilor noastre. M-am gândit că e grozav, dar cât a fost noaptea de lungă au strigat din copaci, au scuturat crengi, au urinat şi au defecat pe corturi, au aruncat cu beţe în echipă... Nimeni n-a închis un ochi. În zori, cimpanzeii au coborât de pe crengi şi au privit de pe sol cum am făcut focul şi am pregătit micul dejun. Apoi, încetişor, animalele s-au furişat şi au dispărut în lăstărişul des”.
Un schimb de experienţă cu gorilele
Trebuie spus că Pădurea Goualougo se află în Parcul Naţional Nouabale - Ndoki, un teritoriu vast, nelocuit, primul sat, Bomassa, aflându-se la 148 de kilometri distanţă. Practic, singurii oameni pe care i-ar fi putut întâlni cimpanzeii erau Morgan şi Sanz. Ei bine, după mai multe întâlniri cu animalele, cei doi au văzut cimpanzei şi gorile hrănindu-se cu fructe din acelaşi copac, lucru extrem de bizar. Apoi, au observat cimpanzei făcându-şi mâinile căuş şi lovindu-se peste piept, ca şi cum şi-ar fi imitat vecinii gorile. Dar descoperirea cea mai spectaculoasă făcută la Goualougo este o imagine detaliată asupra a ceva ce am putea numi cultura cimpanzeilor, o tradiţie în folosirea unor „truse de unelte” complexe. „Pentru a-şi procura o gustare cu înaltă valoare proteică, un cimpanzeu mascul a căutat un muşuroi de termite, ducând cu el o sondă de pescuit şi un băţ pentru străpuns. Deşi pescuitul de termite a fost observat la populaţii de cimpanzei de pe tot cuprinsul Africii, cei de la Goualougo au propriile tehnici, transmise din generaţie în generaţie. Cimpanzeul a rupt o bâtă grea şi dreaptă dintr-un copac pentru a-i servi la străpuns. În gură ţinea o crenguţă mai flexibilă, pe care o pregătise trăgându-i un capăt printre dinţi, pentru a despica ultimii 15 cm şi pentru a crea franjuri. El folosea băţul mai mare pentru a străpunge muşuroiul de termite, iar la sfârşit strecura cel de-al doilea instrument în gaură şi, dacă strategia era pusă corect în aplicare, insectele se căţărau pe franjuri în momentul în care extrăgea băţul din muşuroi”, a povestit Morgan.
La furat de miere
O altă maimuţă a observat un roi de albine fără ac ieşind dintr-o scorbură. Brusc, ea a sărit în picioare, lăsându-şi puiul în urmă, şi a rupt o cracă de aproximativ grosimea şi lungimea unui braţ omenesc. Apoi, a început să îndepărteze coaja copacului cu capătul bont. Ştia că acolo, într-o crăpătură greu accesibilă, se află un stup cu un mic depozit de miere... „Bufniturile ritmice răsunau puternic în copacii din jur. Cimpanzeul a înşfăcat bâta cu piciorul şi a trecut de cealaltă parte a trunchiului, pentru a avea un unghi mai bun. Apoi, a rupt o rămurică de pe o creangă, a introdus-o în stup şi a învârtit-o, de parcă ar fi scormonit cu cuţitul pe fundul unui borcan de dulceaţă. A scos-o, a mirosit-o şi, realizând că nu este miere pe ea, a aruncat-o, începând să lovească din nou. A repetat procedeul cu şapte beţe. În final, după aproape 12 minute de lovituri aplicate stupului, şi-a vârât degetul într-o scobitură şi a extras o cantitate considerabilă de miere, pe care a împărţit-o cu puiul ei. Iată un exemplu de inteligenţă şi mai ales de perseverenţă care ar face invidioşi mulţi oameni”, a completat Sanz.
În copac, ca la restaurant
Au oamenii şi cimpanzeii trăsături comune? După micul dejun, cimpanzeii sătui socializează în copaci. Grupurile care caută hrană îşi modifică mărimea şi componenţa în fiecare oră. Copacii fructiferi (ca şi restaurantele...) pot aduce alături indivizi care nu s-au mai văzut de săptămâni. Vi se pare o situaţie cunoscută?
Secole de cercetări distorsionate?
Problema pe care savanţii şi-au pus-o odată cu dezvăluirile făcute de cei doi exploratori este destul de complicată. Dacă, la origine, omul a apărut graţie evoluţiei unor maimuţe, cel mai probabil cimpanzeii, ce s-ar întâmpla în cazul în care, oriunde au crezut că au studiat această specie în starea ei naturală, oamenii de ştiinţă au studiat, de fapt, un comportament distorsionat de prezenţa oamenilor? Spre exemplu, cei peste 400 de cimpanzei pe care Morgan şi Sanz i-au întâlnit în expediţiile lor nu mai manifestă acum acelaşi sentiment de curiozitate cum făceau cândva. Cu cât mai mult timp petrec acolo cercetătorii şi cu cât mai mult demistifică ei curiozităţile acelei păduri virgine, cu atât mai rare au devenit întâlnirile cu specimene netemătoare. Practic, a studia şi a conserva aceşti cimpanzei înseamnă, în mod inevitabil, a-i schimba.
J. Michael Fay: „În lipsa unei maşini a timpului, nu vom şti cum a apărut cultura umană“
J. Michael Fay, întemeietorul Parcului Nouabale - Ndoki, a declarat pentru Discovery: „Goualougo e singurul loc în care oamenii vor avea întotdeauna şansa să vadă cu adevărat ce înseamnă cultura cimpanzeilor, pentru că 99% dintre aceştia nu trăiesc astfel din cauza oamenilor. Remarcabil la uneltele lor e faptul că ele reprezintă o perfecţionare. Nu doar că un cimpanzeu inteligent îşi dă seama că poate rupe o tulpină pentru a putea-o folosi la pescuitul termitelor, dar un alt cimpanzeu găseşte o modalitate de a o face în mod mai eficient. Iar vârful franjurat nu reprezintă doar o banală îmbunătăţire. Morgan şi Sanz au încercat ei înşişi să pescuiască termite folosind atât beţe cu capătul asemănător unei pensule, cât şi unele nemodificate, şi au descoperit că au prins de zece ori mai multe termite cu ajutorul uneltei cu franjuri. În lipsa unei maşini a timpului, nu vom şti niciodată cum a apărut cultura umană, dar trebuie să se fi întâmplat după modelul cimpanzeilor: câte o descoperire simplă, bazată pe alta!”.