Main menu

header

598 24 1de Dana Georgescu

Un exemplar care măsura circa 12 metri lungime, avea o înălțime de aproximativ 6 metri și a trăit în urmă cu 66,3 milioane de ani, pe vremea când dinozaurii făceau legea pe Terra, a fost găsit în Montana, SUA, de paleontologii americani de la Muzeul Burke și de la Universitatea din Washington. Aceasta ar putea fi una dintre fosilele de T. Rex din lume cel mai bine conservate, după cum arată Scientific American.

Aflat în refugiul dinozaurilor

598 24 2Scheletul exemplarului de dinozaur este intact în proporție de circa 20%, iar craniul este foarte bine conservat. Fosila gigantică a fost găsită în celebrul refugiu al dinozaurilor din Montana, în situl geologic Hell Creek Formation din nordul Statelor Unite. Oamenii de știință au denumit exemplarul Tufts-Love Rex, după numele celor doi paleontologi voluntari care au observat pentru prima oară oasele, Jason Love și Luke Tufts, de la Muzeul Burke. Până acum, echipa de specialiști a reușit să scoată la suprafață aproximativ o cincime din schelet, inclusiv coastele, șoldurile, maxilarele și vertebrele, însă piesa de rezistență a noii descoperiri o reprezintă craniul, care are circa 1,2 metri lungime. Până în prezent, oamenii de știință au adus la lumină partea dreaptă a acestuia - de la bază la bot, inclusiv dinții - și cred că și partea stângă, ce se află în prezent prinsă în rocă, ar fi intactă. Acest lucru ar însemna ca acesta să fie al 15-lea craniu intact de T. Rex din lume.

Astfel de fosile sunt extrem de rare

Se estimează că Tufts-Love a trăit în urmă cu 66,3 milioane de ani, spre finalul Cretacicului, nu cu mult timp înainte de extincția în masă care a șters dinozaurii de pe suprafața Pământului. De asemenea, cercetătorii cred că acest exemplar avea circa 15 ani când a murit, altfel spus se afla la jumătatea vieții unui T. Rex. Acești temuți carnivori măsurau circa 12 metri lungime și aveau o înălțime de aproximativ şase metri. Descoperirea lui Tufts-Love este un lucru ieșit din comun, deoarece fosilele de Tyrannosaurus Rex sunt foarte rare. În plus, faptul că acest exemplar este atât de bine conservat face ca descoperirea să fie una de o mare importanță științifică.