Main menu

header

de Daniela Purgaru

Bulldogul francez este de fapt o rasă englezească, destul de rară la noi în ţară, dar adorabilă. Exemplarele din această rasă sunt mici, compacte, robuste şi foarte simpatice.

Bulldogul francez a fost creat în Anglia, după bulldogul englez. În preajma anului 1860, crescătorii francezi au importat exemplare ale acestei rase şi le-au împerecheat cu terrierii francezi. Cu timpul, această rasă a devenit populară, în principal datorită aspectului fizic.

Buza superioară, definitorie
Aspectul exterior al bulldogului francez este dominat de corpul mic, dar musculos. Pieptul este adânc, gâtul este gros, iar toracele este lat, spre deosebire de bazin. Capul are o formă specifică, urechile sunt „de liliac”, iar ochii sunt rotunzi şi proeminenţi, de culoare închisă. Nasul este scurt şi sub el se poate remarca buza superioară ce atârnă, specific, peste cea inferioară. La cap şi la gât, bulldogul francez are cute de piele, iar coada este dreaptă sau răsucită.

Blana este scurtă, strălucitoare şi poate fi dungată cu alb, cafeniu şi alb. Se pot întâlni exemplare negre, gri şi roşcate, însă nu sunt acceptate în competiţiile de frumuseţe. Din punctul de vedere al dimensiunilor, aceşti câini au între 9 kg şi 13 kg şi o înălţime la nivelul greabănului de 27-30 cm.

Foarte afectuos
În ciuda aspectului „rece”, acest câine are un temperament afectuos şi îi place să îşi petreacă foarte mult timp cu stăpânii. Este energic, adoră să se joace cu alţi câini şi are înclinaţii către vânătoare. Nu necesită foarte multe exerciţii fizice, însă îi plac plimbările.

Ideal pentru vârstnici
Bulldogul francez este un câine de companie ideal pentru persoanele adulte sau în vârstă care nu au copii, deoarece de multe ori nu este tolerant cu năzbâtiile celor mici. Poate fi dresat de mic, pentru a fi obedient şi a i se netezi temperamentul independent şi de multe ori gelos pe alte animale din casă.

Sensibil la căldură
În ceea ce priveşte starea de sănătate, bulldogul francez poate dezvolta probleme ale aparatului respirator, din cauza nasului scurt şi formei craniului (sindromul brahiocefalic). Pentru a-l feri de astfel de probleme nu trebuie să îl ţineţi afară mai mult de câteva minute atunci când este foarte cald şi umiditatea este crescută.

De asemenea, din cauza conformaţiei corpului, această rasă nu prea poate să înoate, aşa că este bine să îl feriţi de contactul cu apa adâncă. În plus, evitaţi ca acest animal să devină supraponderal şi acordaţi o atenţie deosebită sănătăţii ochilor.

Printre afecţiunile des întâlnite se numără: dermatita faldurilor faciale, entropionul, cataracta şi unele complicaţii la naştere.

Durata medie de viaţă este de 12 ani.