de Andrei Dicu
Nu va fi nicio exagerare dacă, în curând, vom afirma că spiritul Vestului a apus. Mustangii, deveniţi celebri datorită avalanşei de poveşti despre cowboy şi indieni, sunt pe cale de dispariţie. Dacă, încă din anii ’30, milioane de kilograme de carne de cal sălbatic au fost procesate ca hrană pentru câini, pisici şi păsări, în zilele noastre, autorităţile SUA organizează capturi pentru a limita numărul mustangilor în libertate la doar 27.000.
„Caii, în centrul unei culturi care nu mai vrea să aibă de-a face cu ei”
„Mustangii sunt în centrul unei culturi care nu mai vrea să aibă de-a face cu ei”, este de părere Jay Kirkpatrick, directorul ştiinţific al Zoo Montana, un ONG din Billings. Omul de ştiinţă, care studiază caii sălbatici de peste 35 de ani, spune că aceştia au fost dispreţuiţi încă de la venirea omului alb în Vest şi învinuiţi de tot ce nu „funcţiona” bine în prerii. Astfel, la jumătatea secolului al XIX-lea, când crescătorii de vite au lăsat libere aproape 40 de milioane de animale acolo unde caii trăiseră de secole bune fără să distrugă păşunile, vina a fost aruncată pe cele nici două milioane de mustangi. În acelaşi timp, noii colonişti nu se puteau dispensa de caii sălbatici, rezistenţi şi rapizi, care reprezentau pentru ei o resursă rapid regenerabilă. Deşi uneori erau vânaţi pentru a ţine sub control populaţia, mustangii (numele vine de la „mestengo”, care, în spaniolă, înseamnă „rătăcitor”) erau prinşi periodic şi folosiţi pentru munca la fermă, pentru transport sau pentru a cuceri şi a defini naţiunea aflată în expansiune. Un text care datează din acea perioadă, scris de locotenentul Ulysses S. Grant, care, în martie 1846, invada Mexicul cu armata generalului Zachary Taylor, călare pe un mustang proaspăt capturat, menţiona: „Herghelia se întindea în dreapta cât puteam vedea cu ochii. În stânga, la fel. Era imposibil să estimezi câte animale erau”. Ulterior, au apărut căile ferate, şoselele, maşinile, combinele şi... caii morţi nu se repară cu cheia franceză, aşa că... mustangul şi-a pierdut valoarea ca mijloc de transport şi a ajuns, la propriu, hrană pentru alte animale. Aşa cum spune Kirkpatrick, „duşmanul natural al cailor sălbatici a fost omul”.
500 de exemplare împuşcate doar în februarie 2010
Fermierii nu şi-au pierdut niciodată timpul cu ceva care le consumă resursele. Cadavrele de coioţi atârnate în garduri de sârmă ghimpată erau o imagine obişnuită. În februarie 2010, lanţul de magazine Sportsman’s Warehouse din Reno, Nevada, a sponsorizat o competiţie în care vânătorii de „dăunători” care aduceau cele mai multe trofee (coioţi, vulpi, râşi, pume) câştigau câte o şalupă. Cam în aceeaşi perioadă au fost împuşcaţi şi peste 500 de cai sălbatici, deşi legile federale interzic, teoretic, capturarea, însemnarea, hăituirea şi uciderea lor. Legea pentru protejarea cailor şi a măgarilor sălbatici a fost votată de Congresul SUA încă din 1971, dar păşunile au fost limitate tot mai mult. Cererile de terenuri venite din partea fermierilor, a companiilor petroliere şi a particularilor restrâng teritoriul mustangilor. Suprafaţa zonelor de administrare a hergheliilor a scăzut cu 20% în ultimii 20 de ani. Aceste herghelii federale, statale sau private totalizează doar 139.000 de kilometri pătraţi, de trei ori mai puţin decât ar fi fost necesar.
Închisoare cu suspendare şi amendă de doar 1.000 de dolari pentru ucigaşi
În zona Rock Springs au fost ucişi mai mulţi cai sălbatici decât oriunde altundeva în ţară. Nici Poliţia nu ştie dacă este opera intenţionată a fermierilor, care nu mai vor să împartă păşunile cu ei, sau a unor tineri inconştienţi, cu prea mult timp liber şi cu prea mult alcool „la bord”. În primăvara anului 2005, doi bărbaţi din Wyoming şi doi din Utah au legat cu frânghii un armăsar sălbatic şi l-au castrat cu un cuţit. Apoi, l-au lăsat să sângereze până a murit, l-au târât într-un şanţ izolat şi l-au lăsat să putrezească. Cei patru au fost arestaţi şi condamnaţi pentru delict la şase luni de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi cu puţin peste 1.000 de dolari fiecare...
30.000 de exemplare, mărul discordiei la nivel naţional
Biroul Administraţiei Terenurilor (BLM) este agenţia federală care are dificila sarcină de a media între interesele care îşi dispută terenul public, vitele şi resursele minerale, copacii şi susţinătorii lor fanatici, excursioniştii şi fauna, caii sălbatici şi apele. BLM administrează suprafaţa de 139.000 de kilometri pătraţi (mai mult ca oricare altă agenţie federală) pentru un Vest în continuă schimbare şi pentru „utilizări multiple”. În contextul eforturilor de a spori independenţa energetică a SUA, BLM a concesionat, în timp, 180.000 de kilometri pătraţi de teren pentru exploatarea petrolului şi a gazelor naturale, din care circa 20.000 de kilometri pătraţi din rezervaţiile pentru cai sălbatici. „Nu avem încotro, acolo sunt resursele”, a declarat pentru „Viasat Nature” Tom Gorey, responsabil cu relaţiile publice în cadrul programului BLM pentru mustangi. Agenţia lui Gorey se ocupă cu circa 30.000 de cai, îngrădiţi în zone de administrare a hergheliilor (HMA), care totalizează 117.000 de kilometri pătraţi, dar care nu sunt conectate între ele. În conformitate cu legea din 1971, BLM trebuie să menţină populaţia de mustangi la ceea ce se consideră a fi un nivel corespunzător. Unii apărători ai cailor sălbatici spun că nivelul este arbitrar şi prea scăzut, în plus mai ameninţă şi viabilitatea genetică a populaţiei. În schimb, fermierii afirmă că este nerealist de ridicat şi că ameninţă zonele vitale de păşunat.
Doar 125 de dolari pentru un cal sălbatic
Fiecare caută soluţii cum se pricepe mai bine. Spre exemplu, anul trecut, în timpul unei capturări în Nevada, au fost prinşi 900 de mustangi. În perioada 2001-2007, BLM prinsese aproape 74.000 de cai liberi. În jur de 44.000 au fost adoptaţi de cetăţeni pentru aproximativ 125 de dolari pentru fiecare exemplar, dar pentru a intra în posesia unui mustang, cel care îl adoptă trebuie să aibă grijă de el timp de un an înainte de a semna actele de cumpărare.
Pat O’Toole: „Când mustangii erau sacrificaţi periodic de fermieri nu era o problemă“
Şeful fermei de cai din Deşertul Roşu (Wyoming), Pat O’Toole, susţine că deţine autoritatea unui om care şi-a învăţat priorităţile din lecţii amare. „Când mustangii erau sacrificaţi periodic de fermieri nu era o problemă. Apoi, au intrat sub protecţia legii, şi fermierii n-au mai putut controla populaţia, astfel că numărul cailor a crescut. Am avut zece ani de secetă. În plus, extinderea exploatărilor de ţiţei şi de gaze naturale acaparează o parte enormă din terenul public, iar caii sălbatici deja au distrus păşunile. Sunt vremuri grele pentru toţi, fie că vorbim despre mustangi, fermieri sau despre restul faunei. Caii sălbatici îşi au locul lor pe câmpie, dar când vezi că au păscut iarba până la rădăcină îţi dai seama că organizarea nu e bună”, spune O’Toole.