Main menu

header

605 23 2de Dana Georgescu

Cea mai lungă limbă a unui câine măsoară 11,43 cm și aparține unui mascul Pechinez pe nume Puggy. Recordul a fost înregistrat la 8 mai 2009, și de atunci niciun alt câine nu a depășit această performanță.

A intrat în Cartea Recordurilor

Masculul Pechinez, care și-a câștigat un loc în ediția din 2011 a Cărții Recordurilor, este deținut de Becky Stanford din Statele Unite ale Americii. Măsurătoarea a fost făcută la Avondale Haslet Clinic Animal, Texas, SUA, când Puggy avea 9 ani. Potrivit juriului, limba animalului, care măsoară până în 12 centimetri, este aproape la fel de lungă ca și corpul său. Deși acum este faimos și bine îngrijit, Puggy are un trecut mai trist. Animalul a fost abandonat de primii săi stăpâni fără a se cunoaște cauza acestui gest. Câinele a fost găsit, cu probleme de sănătate, de actualii proprietari. El a fost tratat și sterilizat. În prezent, Puggy este un câine fericit, sănătos și foarte activ. Îi place să se joace, să alerge și să mănânce. Limba sa este pe deplin funcțională și nu-l împiedică în procesul de hrănire sau de a bea apă, după cum se menționează pe site-ul său, puggy.com.