de Daniela Purgaru
- Cezar, Octavian şi Aurica au fost salvaţi
Trei lei, Cezar, Octavian şi Aurica, ţinuţi în captivitate la Grădina Zoologică din Tecuci, au fost eliberaţi de Fundaţia „Vier Pfoten” în Africa de Sud. Aceştia au ajuns recent în Parcul „Lionsrock”, situat la 300 km sud de Johannesburg.
Parcul unde aceşti lei au fost eliberaţi măsoară aproximativ 1.250 de hectare! Acolo li se pot asigura acestor feline condiţii mult mai bune de trai. „Fiecare leu va avea cel puţin un hectar de teren la dispoziţie. Ei vor avea parte de îngrijire medicală, hrană adecvată, orice e necesar pentru a-şi petrece fericiţi ultimii ani de viaţă”, a declarat directorul Lionsrock, doctorul Amir Khalil. Mutarea celor trei lei a fost determinată şi de retragerea autorizaţiei de funcţionare a Grădinii Zoologice.
Una dintre feline are 16 ani!
Leii au fost transportaţi în cuşti cu camionul până la Frankfurt, după care şi-au continuat drumul până la Johannesburg cu avionul.
Cezar are 16 ani, este foarte bătrân şi are probleme de sănătate. El a trăit toată viaţa într-o cuşcă şi nu ştie ce înseamnă libertatea. Octavian şi Aurica, în vârstă de 6 ani, sunt încă în putere.
Alte exemplare, pe lista de aşteptare
Aceasta a fost cea de-a cincea acţiune de acest fel organizată de Fundaţia „Vier Pfoten” în România. Până acum au fost transportaţi în Africa 23 de lei şi un tigru. „Ne-am propus să mai ducem în Africa de Sud încă patru lei. Unul din Piatra-Neamţ, unul din Ploieşti, un leu ţinut în captivitate în cartierul Sălăjan din Bucureşti şi o leoaică ce a fost confiscată de la o familie din Dâmboviţa. Totul depinde însă de fondurile pe care reuşim să le strângem până atunci. Trebuie să mai construim încă două ţarcuri în «Lionsrock», iar pentru asta avem nevoie de 60.000 de euro”, a explicat Kuki Bărbuceanu, coordonator „Vier Pfoten” România.