de Andrei Dicu
Cea mai mare felină din America nu poate supravieţui în habitate protejate, dar izolate. Jaguarul are nevoie de coridoare sigure pentru migraţie ca să se poată deplasa şi înmulţi. Fără astfel de zone, specia, deja aflată pe cale de dispariţie, este condamnată la extincţie. Supravieţuirea sa depinde de succesul planurilor de conservare pe termen lung, iar politicienii par receptivi.
Reţea continentală de refugii şi de coridoare
Alan Rabinowitz este cel mai bun expert mondial în materie de jaguari şi transformă în realitate visul de a crea o vastă reţea de refugii şi de coridoare de legătură între ele, de la graniţa dintre SUA şi Mexic până în America de Sud. Proiectul, cunoscut drept „Paseo del Jaguar”, a fost demarat încă de acum patru ani. Rabinowitz consideră că o astfel de reţea este cea mai sigură speranţă ca marea felină din Lumea Nouă să nu se alăture tigrilor şi leilor, vânaţi aproape până la epuizare. Jaguarii se simt în largul lor inclusiv în apă, şi adesea călătoresc prin albiile pâraielor, vânând pecari şi cerbi Mazama, lăsând foarte puţine urme. De aceea, pentru Rabinowitz şi echipa sa, urmărirea lor reprezintă o provocare. Fac muncă de detectivi, caută dovezi sigure ale trecerii jaguarilor şi pun întrebări localnicilor... La început, Rabinowitz a lucrat cu Societatea pentru Conservarea Vieţii Sălbatice, iar acum este directorul Fundaţiei Panthera, un grup menit să protejeze cele 36 de specii de feline sălbatice din lume. Activitatea actuală a fundaţiei reflectă o schimbare radicală faţă de orientarea conservaţionistă a lui Rabinowitz de acum circa 25 de ani. În 1990, după o numărătoare a exemplarelor, el şi alţi specialişti au identificat câteva zeci de aşa-numite unităţi de conservare a jaguarilor (JCU), zone extinse, cu o populaţie stabilă sau în creştere, în jur de 50 de exemplare. Cele mai multe unităţi aveau ca bază parcuri sau alte zone protejate, pe care Rabinowitz spera să le extindă şi să le înconjoare cu zone-tampon. „Credeam că lucrul cel mai posibil de realizat era să sprijinim populaţiile numeroase din zonele fragmentate”, a recunoscut el. Mai târziu însă, noua tehnologie a amprentei ADN, care dezvăluie relaţiile familiale şi între specii prin studiul materialului genetic, a relevat un fapt uimitor. Jaguarul este singurul carnivor mare cu teritoriu extins care nu are subspecii. Altfel spus, de mii de ani, jaguarii şi-au amestecat genele pe întregul teritoriu de răspândire, astfel că exemplarele din nordul Mexicului sunt la fel ca acelea din sudul Braziliei. Fenomenul este posibil doar dacă unele feline se deplasează regulat pe distanţe mari, de la o populaţie la alta.
Ajutoare sanitare şi burse şcolare, stimulente pentru băştinaşi
Suntem tentaţi să ne întrebăm cum funcţionează şi cât de periculoasă este, pentru om, migraţia jaguarilor prin aceste coridoare. Poate veţi zâmbi, dar imaginea felinelor înfometate care dau târcoale pe la marginile pădurilor, aproape de vite şi de locuitori, nu-i sperie pe susţinătorii coridoarelor. „Animalele creează foarte rar probleme”, spune Rabinowitz. Membrii comunităţilor care susţin un astfel de coridor primesc stimulente, printre care ajutoare sanitare şi burse şcolare, „amănunte” esenţiale în acele zone, în care sărăcia e la ea acasă. Rabinowitz şi colegii săi şi-au reanalizat datele pentru a vedea dacă mai e posibilă interconectarea zonelor protejate printr-un habitat în care jaguarii să se poată deplasa şi hrăni. „Surprinzător, în timp ce habitatul adecvat pentru supravieţuirea şi înmulţirea felinelor s-a micşorat cu 50% de la începutul secolului al XX-lea, cel prin care pot călători s-a micşorat doar cu 16%. În mare parte, este intact şi continuu. Aceste locuri sunt ca nişte oaze, parcele foarte restrânse, în care jaguarii ajung, trăiesc o vreme, apoi pleacă. Nu le luasem în consideraţie, fiindcă nu constituie un habitat care să poată susţine o populaţie permanentă. Acum însă am realizat că ele au devenit cruciale”, a declarat Rabinowitz pentru postul National Geographic.
„Nu le cerem să dea oamenii afară”
Atât Rabinowitz, cât şi alţi activişti încearcă să convingă guvernele ţărilor în care trăiesc jaguari să menţină reţeaua de habitate printr-o planificare raţională a uzului terenurilor, spre exemplu, prin alocarea de zone noncritice pentru dezvoltări urbane masive şi construcţii de drumuri. „Nu le cerem să dea afară oamenii de pe proprietăţi sau să creeze noi parcuri naţionale”, a argumentat omul de ştiinţă. Habitatul ar putea include terenuri împădurite folosite de oameni în diverse scopuri, de la producţia de cherestea la plantaţii de citrice. În timp ce habitatul inclus în reţeaua proiectată este în mare parte intact, vor fi necesare activităţi de conservare prompte, mai ales în unele zone din America Centrală şi din Columbia, unde unele culoare sunt, deja, îngrijorător de înguste. Studiind fotografii făcute din sateliţi sau din avioane şi parcurgând pe jos segmente din coridorul proiectat, activiştii pot identifica acele porţiuni care au mai multă nevoie de protecţie.
Masacrul continuă: piei confiscate în Mexic
Una dintre problemele cu care s-au confruntat aceste animale a fost braconajul. Acesta a scăzut însă considerabil după 1975, când comerţul cu blănuri de jaguar a fost interzis. Totuşi, aşa cum au dovedit în 2013 pieile confiscate în Mexic, uciderea jaguarilor continuă. „Nu putem elimina complet braconajul. Încercăm doar să ajungem la stabilitate”, a mărturisit Rabinowitz. Există însă speranţe şi mai ales un puternic sprijin popular pentru protejarea acestei specii. Reacţia emoţională a oamenilor la problemele jaguarilor (bazată pe aura de frumuseţe, forţă şi mister a acestor animale) este puternică. Jaguarul e reprezentat în arta şi în mitologia indigenilor din zona platoului central mexican şi a maiaşilor din sud. În prezent, chiar şi miniştrii simt ceea ce Rabinowitz defineşte drept „o puternică legătură culturală cu strămoşii lor. Nimeni nu poate spune că jaguarul nu face parte din propria sa moştenire culturală. Ce alt simbol i-ar putea uni pe unii mai strâns?”...
Diana Hadley: „Locurile temporare de popas sunt esenţiale“
Diana Hadley, care lucrează în cadrul Proiectului Jaguarul Nordic, cu baza în Arizona, acţionează pentru a proteja populaţia de feline sălbatice din extremitatea nordică a Mexicului, cu scopul, pe termen lung, de a o extinde în fostul ei habitat din SUA. Hadley este de părere că proiectul şi partenerii din Mexic susţin fără rezerve Paseo del Jaguar. „Locurile temporare de popas din coridorul jaguarilor sunt esenţiale pentru ca aceste magnifice animale să reocupe cândva habitatul corespunzător de la nord de graniţă”, a declarat ea pentru CNN. Paseo del Jaguar este unul dintre cele mai ambiţioase programe conservaţioniste din lume, şi realizarea lui va dura mulţi ani. Hadley se concentrează mai întâi asupra Mexicului şi a Americii Centrale, unde oficialităţile din toate cele opt state au aprobat proiectul. În Costa Rica, protecţia coridorului a intrat deja în legislaţia ce reglementează dezvoltarea economică. Următorul obiectiv este America de Sud, unde geografia şi situaţiile politice sunt mai diverse şi mai problematice.