Main menu

header

de Daniela Purgaru

Căpuşele au devenit din ce în ce mai puternice şi mai periculoase pentru animalele noastre de companie. Una dintre afecţiunile transmise de acestea se numeşte babesioză şi poate fi letală. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, ne-a explicat care sunt simptomele acesteia şi cum se tratează.

Virusul pătrunde prin saliva parazitului
Căpuşele sunt paraziţi externi hematofagi, ce se hrănesc cu sângele animalelor. Sunt întâlnite de primăvara, de când temperatura creşte peste 10 grade Celsius, şi până toamna târziu. Ele pot transmite câinelui sau pisicii numeroase boli, cum ar fi: babesioza, hemobartoneloza, bartoneloza, leishmanioza, ehrlichioza, borelioza, tularemia şi meningoencefalita virală.
Din păcate, se pare că acum „la modă” este babesioza. Virusul transmis de căpuşă pătrunde în organismul animalului prin saliva acesteia, contaminată cu sporozoiţi (stadiu evolutiv al babesiei). „Aceşti sporozoiţi pătrund în celulele roşii, ajung în forma de trofozoit, se reproduc asexuat, distrugând în final celula roşie gazdă şi eliberându-se astfel merozoiţii (următorul stadiu evolutiv)”, ne-a spus medicul veterinar.

Tot corpul este afectat
În urma infectării, animalul suferă de anemie şi îi sunt afectate ficatul, splina şi rinichii, suferă de anorexie, icter, febră, hemoglobinurie, letargie etc. Perioada de incubaţie a babesiozei este, în medie, de 14 zile, dar poate ajunge chiar şi la câteva luni. „Pe lângă formele acute sau supraacute, această boală prezintă şi o formă cronică, având o evoluţie subclinică. Dacă în cazul primelor două forme, de multe ori este pusă în pericol viaţa animalului, manifestările fiind alarmante, forma cronică este periculoasă din cauza posibilităţii ca animalul bolnav să devină o sursă de contaminare pentru o altă generaţie de căpuşe, contribuind astfel la răspândirea bolii”, a adăugat specialistul.

Consultaţie gratuită cu „Taifasuri”

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30.
Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.