de Andrei Dicu şi Daniel Alexandrescu
După dezastrele de la Hiroshima şi Nagasaki, coşmarul nuclear nu s-a oprit. Ba din contră. Au urmat o mulţime de experi- mente care au dus la afectarea ecosistemului. Din acest motiv, populaţia marină a avut de suferit, unele animale ajungând pe cale de dispariţie. Acesta este şi cazul careţilor, broaşte ţestoase contaminate de reziduuri nucleare.
Animale pe cale de dispariţie
La mai bine de jumătate de secol după atacurile nucleare din Japonia şi după ce testele nucleare din Pacific s-au înmulţit, materialul radioactiv produs i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă ciclul de viaţă al caretului, o broască ţestoasă marină grav periclitată şi chiar aflată pe cale de dispariţie. Caretul ajunge până la unu-doi metri lungime şi la o greutate chiar şi de 200 de kilograme. Preţuiţi pentru carapacele lor cu desene, careţii dispar constant de circa zece ani. Potrivit ultimelor estimări, în recifurile din Hawaii mai există doar aproximativ 100 de exemplare adulte. Pentru a încerca să-i salveze, conservaţioniştii s-au zbătut să afle, pe cât posibil, numărul total de exemplare şi caracteristicile reproductive ale acestei vietăţi foarte greu de găsit. Ecologul marin Kyle Van Houtan a înţeles că reziduurile de la testele nucleare şi coralii care le-au absorbit ar putea furniza indicii senzaţionale. Recifele de corali îşi adaugă un strat pe an, în acelaşi fel în care copacii îşi adaugă inele, şi astfel pot servi drept calendar.
28,6 ani, vârsta medie de reproducere
În premieră, comparând radiocarbonul din corali cu nivelurile din carapacele de caret, Van Houtan a putut determina anul în care s-a născut o ţestoasă, rata ei de creştere şi vârsta maturizării sexuale. Omul de ştiinţă a constatat că aceşti careţi sălbatici din Hawaii încep să se reproducă la o vârstă medie de 28,6 ani, de două ori mai târziu decât populaţiile de broaşte ţestoase din Caraibe. Van Houtan este de părere că ei au devenit recent erbivori din pricina rezervelor de hrană în diminuare, văzând în asta un semn de rău augur pentru mediu. Există însă o latură pozitivă care îi ajută pe specialişti să analizeze exact situaţia mediului înconjurător. „Ţestoasele marine, şi în primul rând careţii, sunt indicatori fini ai sănătăţii ecosistemului”, a declarat Van Houtan pentru „Discovery Channel”.
Vânaţi de pescarii japonezi
Dincolo de problemele cauzate de reziduuri, careţii erau căutaţi, în trecut, de pescarii japonezi pentru frumoasele lor carapace. Tăiate şi curăţate, acestea erau utilizate la realizarea ornamentelor, colierelor şi a ustensilelor folosite în industria cosmetică. Deşi între timp plasticul a redus cererea de careţi, aceştia au fost în continuare folosiţi la realizarea obiectelor de lux, chiar dacă prinderea şi omorârea lor erau ilegale. În prezent, toate broaştele ţestoase marine sunt protejate prin norme locale şi internaţionale, dar piaţa ilegală continuă să fie o ameninţare, iar evidenta lipsă de coordonare internaţională pune în dificultate acţiunile de conservare.
Carnivore atrofiate de reziduuri
Careţii au degenerat în timp. Deşi se spune că au plămânii foarte dezvoltaţi, asigurând o fluidizare perfectă a sângelui, aceste ţestoase trebuie să iasă o dată la cinci minute din apă pentru a respira, deoarece este necesar să elimine gazele care se acumulează din pricina afecţiunilor cauzate de reziduurile nucleare. Pe undeva însă, aceste probleme cu care se confruntă îi ajută să evite prădătorii marini, care simt de la distanţă mirosul urât al careţilor şi pleacă în căutarea altor vietăţi, incomparabil mai curate. Se pare că, la origine, careţii au fost animale carnivore, care se hrăneau cu peşti şi cu crabi. Mai mult, aveau fălci foarte puternice, care puteau zdrobi rapid carapacele crustaceelor, dar aceste funcţii s-au atrofiat.
Ţestoasa „Cioc de şoim“ vine puternic din urmă
Caretul nu este singura broască ţestoasă aflată pe cale de dispariţie. „Cioc de şoim” („Eretmochelys Imbricata”), denumită astfel după botul îngust şi ascuţit, asemănător unui clonţ, se numără, de asemenea, printre animalele clasificate în pericol critic de dispariţie. Motivele sunt aceleaşi: poluarea marină accentuată din ultimii ani, dar şi dezinteresul ecologiștilor marini în a interveni pentru salvarea sa. Broasca ţestoasă „Cioc de şoim” trăieşte tot în Oceanul Pacific, altfel spus, în spaţiul în care patru mari puteri nucleare, SUA, Rusia, China şi Japonia, efectuează teste nucleare.