de Roxana Istudor şi Claudiu Melinte
Studiile derulate pe caracatițe deopotrivă în sălbăticie și în acvarii nu contenesc să uimească prin rezultatele lor: aceste animale sunt remarcabil de inteligente, de dotate de la natură și de capabile.
Capacitate de a modifica mesajul decodificat
La unele specii de caracatiță s-a observat însă capacitatea de reeditare genetică în proporție chiar și de 60%. Unele cefalopode reprezintă astfel o excepție de proporții de la regula generală după care funcționează celelalte viețuitoare, din perspectiva felului în care informația din ADN este folosită pentru crearea proteinelor. În majoritatea cazurilor, ARN, mijlocitorul procesului, transmite mesajul pur și simplu, dar caracatițele își editează propriul ARN, având astfel capacitatea de a modifica mesajul care este decodificat în procesul de creare a proteinelor. Astfel explică biofizicianul Eli Eisenberg comportamentul complex și „inteligența” de care sunt capabile caracatițele, punctând că „este cel dintâi exemplu al unui animal care își editează propriul material genetic de fiecare dată când are nevoie, iar asta îi permite să se adapteze rapid la mediul înconjurător”.
Un creier care funcționează ca o armată
Numeroase studii derulate asupra caracatițelor au vădit că acestea sunt capabile de lucruri uluitoare: pot deschide cutii, pot recunoaște simboluri, pot rezolva probleme imediate pentru a ieși dintr-o situație sau alta. Mai mult, pot recunoaște o persoană și au existat cazuri în care și-au manifestat simpatia sau antipatia pentru cineva. Toate acestea se datorează celor circa 500 de milioane de neuroni pe care îi conține creierul acestor cefalopode. Împărțit în trei sectoare bine dezvoltate, acest organ funcționează ca o armată bine organizată, în care partea centrală dă ordinele, iar celelalte două părți execută, fiecare dintre acestea ducând la bun sfârșit acțiunile necesare pentru îndeplinirea misiunii. „Este, probabil, cel mai la îndemână exemplu de inteligență extraterestră”, consideră profesorul Peter Godfrey-Smith, autor al cărții „Other Minds. The Octopus, the Sea, and the Deep Origins of Consciousness” („Alte minți. Caracatița, marea și originile profunde ale stării de conștiență”).
Folosește „arme” și ridică baricade
Caracatița știe să folosească diferite obiecte sau resturi din jur pe post de arme. Astfel, au fost observate exemplare care, după ce consumau partea nutritivă a unei meduze, îi foloseau tentaculele otrăvitoare în luptele cu alte caracatițe. Și nu doar atât, au fost urmărite cărând aceste resturi pe distanțe lungi și folosindu-le ca pe unelte pentru a vâna sau a-și procura hrană care altfel le-ar fi fost inaccesibilă. O altă abilitate remarcabilă a caracatițelor este aceea de a-și edifica anumite adăposturi primitive, din scoici, pietricele sau bețe. Cercetătorii care au constatat acest comportament au remarcat și faptul că o caracatiță este capabilă să caute ore întregi, fără încetare, un obiect perfect pentru aceste baricade în spatele cărora se pot ascunde de fiecare dată când se simt în pericol.
Aude apropierea erupţiilor vulcanice
Mult timp, cercetătorii au fost convinși că speciile de caracatiță sunt surde. Dar cefalopodele care trăiesc în preajma celebrului vulcan european Stromboli au demonstrat nu doar că aud foarte bine, dar asta le ajută să supraviețuiască fără probleme într-o zonă de risc major pentru celelalte specii. Ca urmare a faptului că detectează infrasunetele, caracatițele fug din calea unei erupții cu cel puțin 30 de minute înainte ca aceasta să se declanșeze, apoi, când episodul este consumat, se întorc să se ospăteze cu animalele marine rănite de cataclism.