de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Animalele de companie sunt iubite, îngrijite, considerate în multe cazuri membri ai familiei, dar tot mai multe voci întreabă public dacă acest lucru este moral, dat fiind faptul că pe animale nu le întreabă nimeni dacă... „vor” să fie proprietatea cuiva.
O industrie de zeci de miliarde de lire sterline
Nu este nimic nou sau șocant ca oamenii să trateze animalele ca pe obiecte; au făcut asta de mii de ani, crescându-le pentru carne, lapte, blană sau... război. Dar această abordare intră în contradicție cu felul în care sunt văzute necuvântătoarele din casa omului contemporan. Industria animalelor de companie însumează doar la nivelul Marii Britanii și SUA aproape 70 de miliarde de lire sterline. Studii numeroase au atestat faptul că 12% dintre britanici își iubesc animalul de companie mai mult decât pe partenerul de cuplu, 9%, mai mult decât pe copiii proprii și 24 de procente, mai mult decât pe prietenul cel mai bun. Majoritatea insularilor, 90%, își consideră animalul de companie un membru al familiei, cu 16% dintre cetățeni declarându-și prietenul necuvântător la recensământul din 2011, arată „The Guardian”. „Aceste aspecte sunt problematice din perspectiva moralității, întrucât, pe de o parte, tot mai mulți oameni văd animalele ca pe alți oameni, iar, pe de altă parte, le comercializează”, punctează doctor Hal Herzog, profesor de psihologie la Universitatea Western Carolina, din SUA.
„Câinii sunt și ei oameni”
Cercetările cel mai recente au început să releve faptul că viața emoțională a animalelor, chiar și a celor mai simple, cum sunt peștii de acvariu, este mult mai bogată și mai complexă decât s-a crezut până acum. Bioeticianul Jessica Pierce este de părere că „cercetările au demonstrat cât de mult suferă o mamă-șobolan atunci când este despărțită de puii ei. Cum putem face așa ceva unui animal dacă iubim animalele?”. Potrivit unui articol din „New York Times”, într-adevăr, „câinii sunt și ei oameni”, după cum s-a exprimat neurologul Gregory Berns. În aceste condiții, cu cât mai multe atribute umane acordă oamenii animalelor, cu atât mai puțin au dreptul de a decide să le dețină, să le controleze fiecare aspect al vieții, să le comercializeze, să dicteze ce mănâncă, unde trăiesc și cum să se comporte, cum să arate sau dacă își pot păstra organele genitale.
Privilegiu la autodeterminare
Toate aceste dezbateri fac parte dintr-un nou trend, o nouă mentalitate vizavi de animale, care include interzicerea folosirii lor în foarte multe circuri, închiderea fermelor de animale crescute pentru blană, chiar inițiative legislative care stabilesc dreptul animalelor la autodeterminare. Astfel, în 2015, guvernele din Canada și Noua Zeelandă au recunoscut necuvântătoarele ca „ființe cu simțire”, cu dreptul de a nu fi proprietatea nimănui. În Marea Britanie, o lege din 2006 stipulează că proprietarii de animale de companie sunt obligați să furnizeze un minimum de îngrijire pentru acestea. 32 de state americane (inclusiv Washington) au introdus animalele de companie sub incidența legii care protejează în fața violenței domestice. În 2001, autoritățile din Rhode Island au schimbat legislația, astfel încât proprietarii de animale de companie au fost denumiți „gardieni”.
Roboții le vor lua locul
Este posibil să se estimeze, așa cum fac mulți specialiști, că, dacă acest trend va continua, în 50-100 de ani s-ar putea ca oamenii să nu mai dețină animale de companie. Pe de altă parte însă, este ușor de presupus că industria prosperă din domeniu va opune o rezistență îndârjită, că va fi foarte greu să se găsească soluții pentru milioane de animale, indiferent că sunt broaște țestoase vândute, în cutii închise, de la un capăt la altul al lumii sau vedete pe rețelele de socializare, în numele cărora postează „părinții”. „Pe termen lung, consider că moda animalelor de companie va apune; aceste trenduri vin și pleacă. Probabil le vor lua locul roboții, iar proprietarii de animale vor fi foarte puțini în toată lumea. Cu cât mai mult percepem animalele de companie ca pe oameni, cu atât mai lipsit de etică este să le ținem în casele noastre și să le decidem destinul”, conchide Herzog.