de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu
La fel ca în cazul oamenilor, și mai ales în China, unde este o tradiție milenară, acupunctura dedicată animalelor este o terapie complementară în care foarte mulți proprietari de necuvântătoare cred cu tărie. Și nu întâmplător.
Stimulare energetică a organismului
În orașul Shanghai, din China, există o clinică specializată în acupunctură pentru animalele de companie, TCM Neurology and Acupuncture Animal Health Centre. Aici, câinii și pisicile primesc tratament asemănător cu al oamenilor, cu diferența că acele se introduc în alte zone ale corpului, din cauza deosebirilor anatomice. „China este faimoasă pentru rezultatele acupuncturii. Imediat ce pisica mea a avut o problemă de sănătate, am adus-o la clinică”, explică Wang Xijuan, stăpâna unui animal tratat în acest fel. Dar despre ce este vorba în acupunctura veterinară utilizată în China de milenii? Exact ca în cazul oamenilor, sunt folosite anumite zone, numite meridiane, pentru stimularea energetică a corpului prin introducerea unor ace fine şi lungi. Se crede că această terapie generează un răspuns pozitiv din partea organismului și că, folosind-o, animalul de companie este vindecat de diverse suferințe sau chiar se previne apariția unor dureri.
Indicată în paralizii, inflamații, alergii sau dureri diverse
Teste clinice desfășurate în China au consolidat renumele acestei terapii, înregistrându-se un răspuns pozitiv din partea animalelor. Potrivit specialiștilor, acupunctura este indicată în paralizii, inflamații, alergii sau dureri de diverse tipuri și intensități. În cazul exemplarelor de mici dimensiuni, pot fi tratate cu ajutorul acestei metode afecțiunile musculare și ale scheletului, artrita, traumatismele nervilor, afecțiunile respiratorii, cum este astmul felin, problemele pielii, afecțiunile gastrointestinale, unele probleme de reproducere. Potrivit specialistului Jin Rishan, circa 80% dintre cazurile tratate la clinica din Shanghai au demonstrat îmbunătățiri vizibile ale stării după ședințele de acupunctură.
Lucrări de specialitate apărute în ultimii ani recomandă acupunctura pentru efectele terapeutice asupra animalelor pe trei direcţii principale: gestionarea durerilor, medicina veterinară geriatrică şi cea sportivă
Procedură benefică şi sigură
În cazul animalelor mai mari, cum sunt câinii, acupunctura este utilizată în principal pentru probleme ale spatelui, ale scheletului și musculaturii, pentru tratarea unor afecțiuni neurologice, cum este paralizia facială, a dermatitelor alergice, a colicilor sau a unor probleme respiratorii. În plus, acupunctura poate fi folosită și pentru vindecarea rapidă și fără urmări în cazul unor accidente minore care pot surveni atunci când animalul se joacă, precum și pentru tonusul general al musculaturii. În condițiile recomandării din partea unui specialist și ale efectuării procedeului de o persoană calificată, acupunctura este considerată nu doar benefică, ci și sigură pentru animal, fără efecte secundare și cu rezultate în cele mai multe cazuri. De altfel, chiar Asociația Medicală Veterinară din SUA consideră acupunctura o modalitate de acțiune în interiorul practicii și chirurgiei veterinare.