Main menu

header

667 24 1de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu

„Pisica are nouă vieți” sau, la antipod, „curiozitatea a ucis pisica”... Acestea sunt doar două dintre cele mai populare zicători legate de animalele de companie pentru care mulți stăpâni ar face orice. Chiar să le scoată din cele mai teribile situații.

Înghețată în motorul trenului

667 24 2Într-o dimineață de decembrie a anului 2016, în Alberta, Canada, se înregistrau minus 35 de grade Celsius. Când Brad Slater, care lucrează la Căile Ferate Canadiene, a vrut să verifice motorul unui tren, a dat de o pisică înghețată. Fără să-și piardă cumpătul, omul a învelit animalul într-un tricou și a gonit spre Edmonton. În timp ce rula a curățat pur și simplu gheața de pe felina care părea să nu mai aibă nicio șansă. Când pisica a început să miște, Brad i-a mestecat puțină carne din sendvișul său. După ce animalul și-a revenit la veterinar, Brad a adoptat pisicuța, pe care a botezat-o „Q199”, după trenul care o adăpostise. Povestea a ajuns la știri, unde felina a fost văzută de Lynn Hahn, din Saskatchewan: era motanul său, Tiger, fugit de acasă. Brad s-a ales în final doar cu un premiu de la Organizația PETA. Cât despre puiul pe care Adrienne Koroly, din Moreno Valley, California, l-a auzit în motorul mașinii sale, acesta n-a vrut să iasă de unde era până când partea de jos a vehiculului nu a fost dezmembrată la mecanicul auto. Puiul încăpățânat a primit numele Lexus și a fost adoptat.

Dislocat din blocul de ciment

667 24 3Într-un fel sau altul, un motan din Dayton, Ohio, a rămas cu capul înțepenit într-o țeavă care se afla într-un bloc de ciment. Încercând să se elibereze, felina și-a distrus ghearele și lăbuțele. Descoperit de Organizația Humane Society, animalul a fost sedat, apoi transportat, cu blocul de ciment cu tot, la postul de pompieri. Aici, timp de mai bine de două ore, câțiva muncitori au tăiat cimentul bucată cu bucată, apoi și bucata de țeavă, până când au reușit să disloce motanul auriu. Botezat Piper, acesta a rămas în grija organizației, care l-a oferit spre adopție după ce a primit toate îngrijirile necesare.

Miracol cu borcanul în cap

667 24 4Un alt „înțepenit” devenit celebru este Miracol. Într-o zi, Linda Ruggere, din Pennsylvania, a ieșit să hrănească pisicile fără stăpân din cartierul în care locuiește și a văzut, șocată, printre ele una cu capul blocat într-un borcan de maioneză. Animalul mieuna jalnic, și femeia a încercat zadarnic, timp de câteva zile, să-i scoată borcanul din jurul gâtului, dar fără succes. În final a devenit limpede că era nevoie de o intervenție mai complexă, așa că motanul a ajuns la spital, unde în sfârșit a fost eliberat.

Grăsanul care a stins lumina în tot cartierul

667 24 5Se întâmplă deseori ca pisicile să rămână captive la înălțime și să nu mai vor să coboare, dar Grăsanul din California a depășit limita urcându-se pe un stâlp de electricitate înalt de 14 metri. Timp de o săptămână, stăpânii au încercat să-l deter- mine să coboare de acolo în toate felurile posibile, dar pisoiul era, practic, într-o situație imposibilă, întrucât, fiind înconjurat de fire de înaltă tensiune, nici pompierii nu-l puteau ajuta. În final, compania care deține rețeaua electrică a venit să-l salveze pe Grăsan. A fost nevoie să fie întreruptă alimentarea cu energie electrică în tot cartierul, pentru circa 250 de locuințe, dar motanul a ajuns în siguranță la sol, unde a fost hrănit și hidratat de urgență.

Resuscitat cu respirație gură la gură

667 24 6Rae Sutton, din Marea Britanie, o bătrână în vârstă de 72 de ani, a băgat rufe la mașina de spălat, într-o zi oarecare. După terminarea programului, când a scos rufele, înăuntru era și un ghem de blană: pisica femeii, Tiggy, în vârstă de 9 luni, nu mai respira. Disperată, Rae i-a făcut felinei respirație gură la gură și i-a masat insistent abdomenul. Când, în mod uimitor, pisicuța a reînceput să respire, femeia a fugit cu ea la veterinar. După câteva ore de comă, Tiggy și-a revenit.

Suspendat pe o stâncă, la 30 de metri

667 24 7Un motan negru din Los Angeles a fost scăpat din greșeală pe stradă, unde nu mai fusese niciodată. Rămâne un mister cum de a ajuns să stea suspendat în gheruțe pe o stâncă golașă, la o înălțime de 30 de metri. Cert este că a fost chemată deîndată o echipă specială de alpiniști capabili să scoată un animal „din situații aproape imposibile”. Culmea este că, speriat și neștiind ce i se întâmplă, motănelul nu a „cooperat” deloc cu salvatorii. În final a ajuns totuși teafăr în brațele stăpânilor săi.

A băut antigel și a scăpat cu... vodcă

667 24 8În vara anului 2017 a fost descoperit un motan inconștient într-un garaj din Brisbane, Australia. Avea convulsii și abia respira. Lucrătorii l-au dus urgent la o clinică veterinară, unde s-a stabilit că felina băuse antigel. După starea animalului era clar că se mai putea interveni într-o fereastră de timp de cel mult o oră. Atunci, veterinarul Sarah Kanther, care întâmplător avea la îndemână o sticlă cu vodcă, i-a administrat pisicii 20 de mililitri. Din inconștient, motanul a devenit „abțiguit”, dar și-a revenit.