de Daniela Purgaru
Da, e epidemie de gripă porcină şi da, toată lumea urăşte acum porcii. Însă există un exemplar care nu numai că este iubit, dar este şi supralicitat de fanii săi!... Scroafă scoasă la licitaţie
Elisabeth, o scroafă specială, cu părul creţ, a reuşit performanţa ca, în plină perioadă în care râtanii sunt cei mai blamaţi, să strângă atât de mulţi admiratori, încât preţul său a urcat până la 250 de lire sterline.
Scroafa, cu blăniţă ca de oaie, a atras zeci de cunoscători într-o piaţă din Lancashire, Marea Britanie, unde a fost scoasă la licitaţie în cadrul „Gisburn Auction Mart”. După o luptă strânsă, proprietarul, George Jackson, i-a înmânat porcul lui Tim Fitton, care a plătit pentru moftul său creţ 250 de lire sterline. Acesta a cumpărat-o pe Elisabeth pentru fiica sa, Alice, în vârstă de 14 ani.