de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
În filmul „Sweet November”, superba actriță Charlize Theron joacă rolul unei iubitoare de animale plină de compasiune, care salvează doi căței. În viața reală, frumusețea vedetei este dublată de o enormă dorință de a face lumea un loc mai bun pentru necuvântătoare.
A salvat doi pui de struț
Iubirea frumoasei Charlize Theron pentru animale vine din copilăria vedetei. Născută în Africa de Sud, Charlize a crescut la o fermă de lângă Iohannesburg, unde mama actriței i-a imprimat copilei care avea să ajungă star internațional respect și grijă față de necuvântătoare, oricare ar fi, mari sau mici. „Mama este o mare iubitoare de animale. Cam tot ce ajungea la noi acasă erau animale salvate, inclusiv pești. Îmi aduc aminte că atunci când s-a construit o șosea prin mijlocul unui lac, proprietarul terenului a vrut pur și simplu să-l acopere cu pământ, dar mama, care conducea compania de construcții, a decis scoaterea apei și a salvat toți peștii, pe care i-a pus în niște bazine mari pe care le-a construit special”, rememorează actrița. Copil fiind, Charlize însăși a salvat doi pui de struț abandonați, pe care i-a dus la fermă. „Au trăit alături de noi până când i-am putut elibera în sălbăticie”, povestește vedeta.
„Tucker este foarte apropiat de mine”
Actrița, care a strălucit, de-a lungul timpului, în roluri memorabile, cum a fost cel al criminalei în serie Aileen Wuornos, în filmul „Monster”, pentru care a fost recompensată cu un Premiu Oscar în 2004, mărturisește că are o mare slăbiciune pentru câini. La ferma părinților trăia alături de 14 patrupede salvate. Mai târziu, în propria locuință din Los Angeles, actrița locuia cu patru câini - Orson, un Dalmațian, doi Cockeri, Denver și Delilah, și Tucker. Cu fiecare dintre ei vedeta a trăit câte o poveste deosebită. În anul 2000, în timp ce se afla la filmări, a fost urmărită insistent de Orson. „Trăia pe străzi. Ne-am plăcut și am decis să-l iau acasă”, spune Charlize. Denver și Delilah proveneau din mame salvate care aveau pui, iar Tucker, singurul care a rămas alături de actriță până în prezent, a fost adoptat atunci când stăpânul său s-a alăturat Peace Corps și a plecat din țară. „Tucker este foarte apropiat de mine, rezervat și mereu atent”, detaliază actrița.
Câinii, de strajă lângă fiul actriței
Din 2011 încoace, după ce, în timp, câinii săi au decedat, Charlize a adus acasă alți prieteni necuvântători. Astfel, în viața sa au intrat Berkley, un metis de Terrier, și Pitt, un Pitbull. Atunci când actrița a adoptat și un copil din Africa de Sud, patrupedele și-au intrat imediat în rol. Berkley a fost prezent în permanență alături de proaspăta mămică, iar Pitt a stat mereu de pază, fără să scape o clipă căruciorul din ochi. Dacă micuțul Jackson avea nevoie de ceva, câinele începea să latre pentru a o avertiza pe Charlize. Iar dacă fiul vedetei începea să plângă, amândoi câinii se apucau să-i țină isonul, ceea ce devenea foarte greu de ignorat ca semnal de alarmă. „Iubirea este iubire și grija este grijă, chiar dacă unii au nevoie de scutece, iar alții, nu. Poți avea sentimente foarte profunde pentru toți. Pierderea unora dintre câinii mei a fost la fel de îngrozitoare ca despărțirea de membri ai familiei”, explică Charlize.
De altfel, actrița consideră că animalele din viața sa sunt membri ai familiei, așa că de multe ori, de-a lungul timpului, și-a luat câinii pe platourile de filmare. Chiar dacă peliculele se turnau în locuri mai greu accesibile, iar câini de talie mare, ca Orson sau Tucker, n-o puteau însoți, cei mici erau deseori prezenți. „Nu este nimic mai minunat decât să deschid ușa rulotei și să văd cele două fețișoare care mă întâmpină”, povestea atunci vedeta.
Campaniile în care s-a implicat au dus la investigații și la condamnări
În timp, Charlize a devenit o vocală susținătoare a adopțiilor și s-a implicat în campaniile organizației PETA. A fost de acord să vorbească pe coloana sonoră a unui film produs în urma unei anchete care detalia abuzurile asupra animalelor ce aveau loc la un adăpost de căței din Kansas, cu condiții deplorabile și animale neglijate. „Întotdeauna am fost o susținătoare a adopției. Când am văzut filmul, mi-a frânt inima”, povestea actrița. Producția a circulat în magazine pentru animale, în campusuri studențești, a rămas pe site-ul PETA, iar investigația care a urmat a dus la acuzarea responsabililor pentru cruzime față de animale. „Implicarea lui Charlize în această campanie a ajutat enorm. Când un star de asemenea anvergură sare în ajutorul unei cauze și își dedică energia pentru a o susține, poate mișca și munții”, a spus atunci un reprezentant al organizației. Charlize a susținut, de asemenea, și renunțarea la purtarea blănurilor și implicit salvarea animalelor crescute pentru blană.
A convins un proprietar să nu-şi facă rinocerul trofeu de vânătoare
Lucrând împreună cu PETA, Charlize a aflat despre un alt animal în criză, de data aceasta un rinocer care trăia la o fermă de lângă Iohannesburg și care fusese vândut de proprietarul său. Baixinha, un exemplar în vârstă de 25 de ani, urma să fie împușcat de un vânător pentru a deveni trofeu. Animalul nu părea să aibă nicio șansă, dar Charlize s-a adresat direct proprietarului, cerându-i să nu vândă animalul. Acest apel a salvat viața rinocerului, care în final a ajuns la un adăpost, unde a trăit în liniște alți câțiva ani. „Aceste animale sunt crescute închise în cuști, apoi vin bogătași din America sau din Norvegia și le împușcă pe post de trofee. Este trist că trăim într-o lume în care oamenii pot să facă așa ceva cu conștiința împăcată”, susține Charlize. Actrița s-a implicat în nenumărate campanii de salvare a animalelor sau de promovare a adopției, deopotrivă în țara sa natală sau în SUA. Este binecunoscută pentru colaborarea cu unele organizații și fundații care apără animalele, precum și pentru opera sa caritabilă extinsă.