de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu
Deși este extrem de rar ca organisme complexe să poată evolua până într-acolo încât să existe femele-supreme, care nu au nevoie de masculi pentru a reproduce specia, există și animale care au astfel de exemplare.
„Virgine” rechin care nasc pui vii
Există câteva specii pentru care implicarea masculilor în reproducere poate deveni opțională. Chiar dacă aceștia există, nu sunt esențiali pentru perpetuarea speciei, întrucât aceste câteva specii au superfemele capabile să rezolve această chestiune primordială a supraviețuirii și fără ei. Dat fiind faptul că reprezentanții acestei forme de reproducere vin de la cele mai simple organisme la cele mai complexe și folosesc mijloace uimitoare, de la multiplicare celulară simplă la cicluri de clonare, o privire asupra acestui fenomen uimitor relevă detalii fascinante. De pildă, în cazul femelelor de rechin-ciocan, acestea pot avea pui chiar și „virgine”. Nu se cunosc prea multe detalii despre felul în care ajung la o astfel de performanță, dar cazurile documentate nu lasă loc de îndoială asupra faptului că fenomenul se întâmplă cu adevărat. Una dintre ipotezele cu cea mai largă susținere printre oamenii de știință este aceea că acești rechini au evoluat spre a fi capabili de partenogeneză, acel proces prin intermediul căruia ovulul femelei se fertilizează singur atunci când numărul reprezentanților speciei este în declin. Demn de menționat este faptul că și în captivitate două femele de rechin-ciocan au rămas gestante în absența totală a masculilor.
Anemonele-de-mare se autoclonează
Meduzele, anemonele-de-mare și unele specii de viermi folosesc pentru a se reproduce un soi de clonare. Mai precis, este vorba despre producerea de către părinte a unor celule proprii clonate care, la un moment dat, se desprind de organism și devin replici exacte ale acelui părinte. Și aici intervine un aspect uimitor: femelele care recurg la acest tip de reproducere pot să aibă același rezultat, urmașii, și împreună cu un mascul al speciei. Și printre insecte este larg răspândită reproducerea neasistată de masculi. Specii de muște, de păianjeni, de scorpioni, de termite și de albine sunt, toate, capabile să utilizeze amintita partenogeneză în beneficiul evoluției sau, după caz, supraviețuirii speciei. De exemplu, albinele pot recurge la tipul de reproducere respectiv atunci când aceasta este menită să completeze ori numărul lucrătoarelor, ori pe cel al reginelor. Nu în ultimul rând, la acest „tertip” poate recurge și șarpele boa constrictor, chiar dacă se află mult mai sus pe scara evoluției față de muște sau de viermi.
Dragoni de Komodo cu un singur ADN: al mamei
Cea mai mare specie de șopârlă în viață, Dragonul de Komodo, este un gigant musculos și extrem de periculos, perfect adaptat mediului și cu o rezistență în timp redutabilă, care îl face un supraviețuitor. Acest urmaș al dinozaurilor care nici măcar nu și-a schimbat prea mult înfățișarea și este capabil să vâneze căprioare și bizoni are în dotare arma reproducerii fără intervenția obligatorie a masculului. Atunci când specia este în pericol, printr-un mecanism instinctiv știut doar de natură, femela Dragon de Komodo este perfect capabilă să depună ouă fără să se fi împerecheat. S-a întâmplat și în 2006, la Chester Zoo, din Marea Britanie, unde femela Flora a făcut fără mascul ouă perfect viabile. Studierea acestora a dus la constatarea uluitoare că toate aveau doar ADN-ul mamei. A fost cea dintâi confirmare a faptului că specia poate recurge la partenogeneză, chiar și în captivitate și, de asemenea, a faptului că Flora a avut în ea tot materialul genetic necesar dezvoltării embrionilor. Potrivit specialiștilor, această capacitate dă un avantaj enorm speciei în cursa pentru supraviețuire, chiar dacă diversitatea genetică poate avea de suferit.
Găinile şi curcile îşi pot fertiliza propriile ouă
Deși formula de reproducere nu este de regulă o metodă preferată și are certe dezavantaje, primul fiind al reducerii capacității de evoluție a unei specii, îi asigură, totuși, supraviețuirea. Mai mult, există și specii de șopârle mici care nu mai au masculi deloc, bazându-și perpetuarea pe aceeași partenogeneză. La rândul lor, găinile și curcile au această capacitate de a-și fertiliza propriile ouă.