de Roxana Istudor şi Florica Pintea
Viața cetaceelor nu este foarte diferită de cea a oamenilor dacă se iau în considerare reperele majore. Sub linia valurilor, delfinii utilizează unelte simple, în grupurile de orcă exemplarele se „strigă” unele pe altele pe nume, iar balenele trăiesc în grupuri unite și petrec mare parte din timp în activități care în cazul oamenilor intră la categoria „divertisment”.
Creier mai mare, socializare mai pronunțată
Cu cât este mai mare creierul unei specii de cetacee, cu atât mai mari sunt și asemănările cu felul de a se comporta al oamenilor. Aceasta este concluzia unui studiu recent, extins asupra a 90 de specii de delfini și de balene. Rezultatele acestei cercetări sugerează faptul că teoria potrivit căreia inteligența umană s-a dezvoltat pe măsura extinderii și creșterii în complexitate a grupurilor sociale este exactă și se aplică și altor specii, în cazul de față cetaceele. Asemeni oamenilor, unele specii de balene și de delfini învață prin socializare mai degrabă decât individual, ceea ce explică faptul că reușesc să dezvolte abilități mai complexe decât alte animale. „Exemplarele studiate care trăiesc singure sau în grupuri mici au și creierul cel mai puțin dezvoltat”, argumentează cercetătorii britanici de la London School of Economics, care au realizat studiul.
Iau în grijă pui care nu le aparțin
Caracteristicile sociale și culturale, cum sunt considerate vânătoarea împreună, dezvoltarea unor metode specifice de comunicare și învățarea din experiență și încercări sunt, toate, repere majore ale expansiunii creierului uman. Cercetătorii le-au aplicat la delfini și au observat că aceștia se joacă, „ajută” pescarii cu năvoadele, produc anumite sunete-semnătură, cu care dau de veste exemplarelor care nu sunt în același spațiu. O altă observație care i-a surprins pe specialiști din perspectiva asemănărilor cu societatea umană este faptul că anumite specii de cetacee iau în grijă pui care nu le aparțin. „Există un proverb care spune că este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil. Este valabil și pentru oameni, și pentru balene”, punctează specialistul Michael Muthukrishna. Deși există și voci care contestă aceste asocieri, cu atât mai mult cu cât viața mamiferelor marine este foarte puțin cunoscută, cercetările vor continua pentru a se demonstra dacă într-adevăr creierul crește odată cu socializarea, care determină... extinderea creierului.