de Gabriela Militaru şi Raluca Ogaru
Recunoscut pentru rolurile sale de băiat rău în drame sau în filme de acțiune, Tom Hardy nu are totuși nicio problemă în a-și dezvălui latura sensibilă. Mai ales atunci când vine vorba despre câini. Actorul în vârstă de 41 de ani este un activ susținător al drepturilor animalelor și a făcut parte din campania PETA pentru conștientizarea importanței protejării animalelor și a găsirii unor adăposturi pentru acestea.
Max, iubirea vieții sale
În urmă cu mai bine de un deceniu, mai exact în 2007, Tom Hardy oferea primul său interviu în care își exprima dragostea pentru câinele său Max. „Încă de pe vremea când eram la liceu, nu mergeam nicăieri fără Max. Mă însoțea chiar și la ore. Fostul meu profesor de dramă mi-a spus că prima imagine pe care o are cu mine datează de pe vremea când am intrat pentru prima oară în clasă cu Max într-o mână și cu o doză de Coca Cola în cealaltă mână. Max mă ajuta să mă concentrez în tot ceea ce făceam. El mă ajuta să am o identitate, mă ajuta să am o stimă de sine crescută pentru că în el aveam tot timpul pe cineva care avea nevoie de mine și care mă iubea constant. Mă făcea să mă simt important. Mă simt și acum foarte norocos că, încă de când aveam 17 ani, oamenii au înțeles că am nevoie să îl am pe Max alături de mine”, declara actorul în urmă cu 11 ani pentru revista „Dogs Today”. Din nefericire, trei ani mai târziu, adică în 2010, a apărut vestea potrivit căreia Max era extrem de bolnav. La vremea aceea Hardy era îngrijorat pentru sănătatea lui Max care doar ce suferise un atac de inimă și se afla sub tratament. „Acum îi spun Max-cel-care-trăiește-cu-speranța pentru că îl simt că ar vrea un biscuit, ar vrea să iasă la plimbare și de fiecare dată răspunsul meu este nu, dar oricum ar fi, el trăiește cu speranța că va primi ce își dorește”, a povestit actorul pentru The Guardian. Câteva luni mai târziu, Max a încetat din viață provocându-i o imensă durere actorului. „Lui Hardy îi este foarte dor de prietenul său cel mai bun, Max, de ceea încă păstrează cenușa acestuia într-o urnă pe canapeaua din locuința sa, exact pe locul unde îi plăcea câinelui să stea atunci când trăia”, povestea un jurnalist în 2011, după un interviu pe care actorul Tom Hardy i-l oferise cu ocazia premierei filmului său „Războinicul”.
Woody, alinarea actorului
Lipsa bunul său prieten Max l-a întristat foarte tare pe Tom Hardy și actorul nu și-a liniștit sufletul până ce nu a găsit un înlocuitor pentru el. Tom l-a întâlnit pe noul său prieten în Atlanta în 2012 pe când filma pelicula „În afara legii”. Imediat după ce l-a întâlnit pe Woody, un simpatic Labrador corcit, Tom Hardy a detaliat întreaga poveste a împrietenirii lor. Pe blogul său, actorul a povestit cum se întorcea de la filmări alături de colega sa de platou Jessica Chastain când l-a zărit pe Woody. Actorul a coborât din mașină pentru a-l salva pe patrupedul de doar 11 săptămâni și a decis asupra numelui său chiar atunci pe loc. „Jessica m-a întrebat dacă este fată sau băiat, iar eu mi-am dat seama imediat că este băiat. Și cum m-a dus cu gândul la Woodstock am decis atunci împreună să-i spunem Woodstock sau Woody”, a scris actorul. Imediat după încheierea filmărilor (timp în care Tom și Woody au fost de nedespărțit), părinții Jessicăi Chastain l-au luat pe Woody la ei în California pentru o vreme, atunci când Tom Hardy a fost nevoit să se despartă de prietenul său pentru a merge la Londra. Dar despărțirea nu a durat foarte mult pentru că actorul s-a întors după Woody și l-a luat pe acesta definitiv cu el acasă. Mai târziu, actorul a recunoscut că Woody este noul său „cel mai bun prieten” și că patrupedul l-a ajutat enorm să uite durerea pricinuită de moartea lui Max. Mai mult decât atât, Woody a devenit o parte a familiei sale, fiind foarte bun prieten și cu soția lui Tom Hardy, Charlotte Riley. „Charlotte a muncit enorm cu Woody pentru a-l ajuta să treacă peste anxietate. Cred că o vede ca pe mama lui. Când Charlotte era însărcinată, Woody avea grijă de ea”, a povestit actorul. De fapt, Woody a fost atât de apropiat de familia actorului, încât Tom l-a considerat ca pe propriul său fiu. „Nu am prieteni. Nu apelez la cineva atunci când am probleme, țin totul pentru mine. Am un fiu și un câine. Exact ca și fiul meu, câinele meu nu ar putea să facă vreodată ceva care să mă supere”, a spus Tom Hardy.
Salvarea câinilor a devenit o datorie de onoare
Din păcate, Woody a încetat din viață în 2017, la numai 6 ani, după ce a fost diagnosticat cu o formă severă de polimiozită, o boală des întâlnită la patrupede și care se manifestă prin inflamarea pielii și a mușchilor. „Îi sunt recunoscător pentru prietenia și dragos- tea lui. Într-un fel mă simt liniștit știind că Woody nu mai suferă. Dar dincolo de asta sunt devastat. Lumea mea a fost un loc mai bun atâta vreme cât el a făcut parte din ea. Woody, îți mulțumesc că ai ales să ne găsești și să fii cu noi. Te vom iubi și nu te vom uita niciodată! Te iubesc până la Lună și înapoi, iarăși și iarăși. De acum te vei juca cu Max și cu îngerii din ceruri. Ne vom reîntâlni când voi ajunge și eu acolo”, a transmis actorul într-un mesaj sfâșietor după aflarea veștii că Woody a pierdut lupta cu boala. Ca un tribut adus câinelui său, Tom Hardy a postat pe internet un filmuleț cu imagini alături de Woody în cele mai emoționante ipostaze. La numai un an după pierderea lui Woody, Tom Hardy a început să se implice serios în a-i ajuta pe patrupezii părăsiți să-și găsească o casă. Recent, el a postat o fotografie cu câțiva cățeluși găsiți abandonați de un trecător pe străzile din Londra, cu mesajul „I-aș lua pe toți acasă”. În acest fel, actorul dă un exemplu celorlalți despre cât ar trebui să fie de sensibili cu animalele fără adăpost și fără apărare. Se pare că mesajul actorului care a fost vizualizat de cei 554.000 de urmăritori pe care îi are pe Instagram a făcut ca micuții patrupezi să fie adoptați imediat.