de Carmen Ciripoiu şi Eduard Popa
Se spune că în „dragoste și în război, totul este permis”. Tovarăși și ajutoare de nădejde pentru soldați în timpul Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial, animalele au luat de multe ori parte la lupte și au primit numeroase distincții pentru eroismul de care au dat dovadă.
Sergentul Stubby, alarmă la atacurile toxice
Unul dintre patrupedele care au făcut istorie a fost Stubby, un Pitbull fără stăpân, dar de o inteligență uimitoare, care a intrat în atenția membrilor Regimentului de Infanterie 102, din SUA, în anul 1912, după ce a pătruns întâmplător în campusul Universității Yale, unde aceștia se antrenau. La scurt timp, a început să fie iubit de toată unitatea, Stubby reușind să participe la toate exercițiile militare și învățând chiar să salute cu lăbuța dreaptă. După o scurtă perioadă după intrarea în noua sa familie, a fost adoptat de soldatul J. Robert Conroy, care l-a dus în Franța. Acolo, patrupedul a fost expus unei substanțe numite iperită, care i-a produs o sensibilitate ridicată la gaze toxice. Astfel, câinele a început să avertizeze regimentul la atacurile toxice. Mai mult, Stubby a fost dresat să identifice, în timpul patrulărilor, soldații răniți. A fost începutul vieții sale de „infanterist”, care a fost ridicat la gradul de sergent după ce a descoperit un spion german și l-a ținut la pământ până au venit întăriri. Istoria afirmă că în cele 18 luni de lucru, câinele a participat la 17 bătălii, a suferit răni, dar nu s-a dat niciodată bătut, fiind sprijinul moral al soldaților, care l-au adorat.
Câinii antitanc au adus jertfa supremă
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, sovieticii au realizat că nu au toate armele necesare pentru a stopa tancurile nemților și au început să dreseze câini pentru a executa aceste sarcini militare. Patrupedele au fost antrenate să alerge sub tancuri și să plaseze explozibili, doar că de multe ori câinii s-au speriat de blindatele uriașe și au fugit în direcțiile opuse, aducând... stăpânilor bombele. În această situație, sovieticii au proiectat o vestă cu explozibili pe care au atașat-o câinilor. Din nefericire, aceasta se detona când animalele ajungeau sub tanc. Nici americanii nu au stat deoparte când a venit vorba despre antrenatul câinilor pentru misiuni militare. Aceștia au învățat necuvântătoarele cum să transporte ordinele între diferite unități pe câmpul de luptă, însă la un moment dat au vrut mai mult decât atât: să-i dreseze pentru detectarea mirosului de explozibil, dar planul a eșuat. Și tot pe linie moartă a ajuns și cel de-al doilea proiect al americanilor, acela de a-i face pe câini să atace doar persoanele asiatice, în special pe japonezi. În ceea ce-i privește pe câinii Crucii Roșii, care au căutat răniții pe câmpul de luptă, întrucât nu puteau să care soldații, aduceau o bucată de uniformă în semn de avertizare. Pentru a putea traversa în siguranță norii de gaze toxice, animalele au purtat mască.
Le Vaillant, decorat cu Crucea de Război
Cei mai folosiți în timpul războiului, grație capacităților lor, au fost porumbeii călători. Unul dintre cei mai cunoscuți a fost Le Vaillant, înregimentat cu numărul 787-15, care a reușit să ducă la Verdun ultimul mesaj al comandantului Raynal, aflat pe frontul de la Vaux, în iunie 1916, motiv pentru care a fost decorat cu Crucea de Război. O altă istorie care a devenit celebră este a porumbelului Cher Ami, care a fost trimis regimentului 77 de infanterie americană de britanici. Blocat de o linie inamică, regimentul se afla sub focul trupelor dușmanului. Mesajul a fost atârnat de piciorușul lui Cher Ami, care a zburat pe sub salva de gloanțe germane. Chiar dacă a fost rănit atât la picior, cât și la ochi și la plămâni, porumbelul a transformat imposibilul în posibil, după ce a ajuns cu mesajul la destinație, la 40 de kilometri depărtare. Atât de importanți au fost porumbeii în timpul ambelor războaie mondiale, încât atât Marea Britanie, cât și Statele Unite au pus bazele unor unități spe- ciale pentru porumbei mesageri, formate din zeci de mii de păsări. Se crede că numărul porumbeilor lansați în Europa în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial s-a ridicat la 16.000. În topul clasamentului s-a aflat și Gustav, pasărea care a zburat peste 250 de kilometri înapoi în Anglia, pentru a transmite prima veste oficială despre debarcarea din Normandia.
Caporalul Wojtek a cărat lăzi cu obuze
Unul dintre cei mai neobișnuiți soldați care au existat vreodată a fost ursul Wojtek. Acesta a fost cumpărat din gara Hamadan, din Iran, de soldații Corpului al II-lea al Armatei poloneze, evacuați din Uniunea Sovietică. Se pare că ursulețul a aparținut unui copil care l-a dat militarilor pentru câteva conserve cu mâncare. În scurt timp, acesta a devenit animalul de companie al militarilor, care l-au tratat ca pe un camarad, ursul consumând bere alături de aceștia și înghițind țigări. În anul 1944, soldații polonezi au fost anunțați că trebuie să se îmbarce pe o navă care urma să-i ducă din Napoli în Egipt, unde să se alăture campaniei Aliaților din Italia, dar nu au vrut să se despartă de prietenul patruped. Pentru că nimeni nu ar fi acceptat un animal pe navă, necuvântătorul a devenit... soldatul Wojtek și a fost făcut caporal. Ulterior, „micuțul” de 200 de kilograme a fost învățat să care lăzi cu obuze. După ce războiul s-a terminat, Wojtek a ajuns la Grădina Zoologică din Edinburgh, unde a primit vizita multor veterani de război, printre care și generali. Mult iubitul urs a murit în anul 1963, dar a rămas până în acest moment un simbol al solidarității dintre Scoția și Polonia.
Balto a salvat Alaska
În ceea ce-l privește pe Balto, acesta a rămas în amintirea tuturor ca fiind câinele care a salvat Alaska. În iarna anului 1925, o epidemie de difterie a amenințat localitatea Nome, iar tratamentul pentru acest virus mortal se afla la o distanță de peste 1.000 de kilometri depărtare. Doar două avioane ar fi putut ajunge la destinație, însă acestea au fost prea vechi pentru a fi folosite iarna. Singura soluție găsită de guvern a fost ca serul să fie adus de… animale. La data de 22 ianuarie, serul care a salvat orașul a fost transportat de 100 de câini, conduși de 22 de băștinași. Liderul patrupedelor a fost Balto, care, odată ce și-a îndeplinit misiunea, și-a câștigat și celebritatea. Animalul a trăit 11 ani, iar după ce a trecut la cele veșnice a fost împăiat. În memoria acelei curse incredibile împotriva morții s-a decis ca trupul său să fie depus la Muzeul din Cleveland, unde se află și astăzi. Deși nu se știe cu exactitate ce rasă a fost Balto, se crede că ar fi fost un metis între un Malamut de Alaska și un lup.