de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna

Animalele posedă capacităţi naturale neobişnuite, pe care oamenii le-au pierdut. După cinci ani de cercetări intense, marele biolog englez Rupert Sheldrake trage concluzii finale legate de puterile inexplicabile şi misterioase, proprii speciei animale. Câini care anticipează întoarcerea stăpânului, pisici care „răspund” la telefon atunci când persoana de care sunt ataşate este la celălalt capăt al firului, cai care se întorc acasă pe drumuri pe care nu le cunosc, animale care presimt iminenţa unui cutremur. Toate aceste comportamente sugerează existenţa unor anumite forme de percepţie, care depăşesc criteriile ştiinţifice recunoscute în zilele noastre.

Au fost culese peste 2.000 de mărturii

Animalele şi plantele sunt considerate a fi programate, iar exploatarea lor este considerată un drept ce ni se cuvine. Totuşi, când se întorc acasă, oamenii se întâlnesc cu bucurie cu companionii lor cu patru picioare, deşi comportamentul lor rămâne pentru ei o chestiune pur subiectivă sau privată. Oricât de dragi v-ar fi pisica şi câinele, e greu să acceptaţi că au sentimente şi probleme legate de psihic. În ceea ce priveşte ştiinţa oficială, tot ce nu poate fi înţeles e trecut la „paranormal”. Dar Rupert Sheldrake a ales să ignore aceste tabuuri. Pentru el, este la fel de ştiinţifică orice metodă de investigare nonrestrictivă, care permite confirmarea ipotezelor posibile, prin intermediul unui demers experimental. În cursul cercetărilor sale, au fost folosite trei tipuri de anchete. La început au fost intervievate sute de persoane, familiare cu animalele: stăpâni de câini, veterinari, angajaţi ai grădinilor zoologice, crescători etc. Astfel au fost culese peste 2.000 de mărturii care acreditează existenţa unor facultăţi perceptive neobişnuite la necuvântătoare. Pe de altă parte, în Anglia şi în America, au fost întreprinse sondaje în cadrul unor familii posesoare de animale, pentru a măsura frecvenţa diferitelor tipuri de percepţie ale acestora. În sfârşit, încrederea acordată de stăpâni animalelor a fost şi ea examinată, graţie unor procedee experimentale riguroase. Rupert Sheldrake s-a ocupat de trei tipuri de percepţie întâlnite la animale: telepatia, simţul orientării şi simţul premonitoriu.

Telepatia

Unii câini, cât şi alte animale de companie sunt în măsură să „cunoască” momentul întoarcerii stăpânului lor acasă. Camere de filmat ascunse au dovedit acest lucru, orele de întoarcere acasă ale stăpânului şi mijloacele de transport folosite fiind diferite. Unele animale răspund, de asemenea, prin intermediul telepatiei, la chemări sau chiar la semne. Unele ştiu cine telefonează, iar altele reacţionează atunci când stăpânul lor se află în pericol, chiar dacă acesta este la mare depărtare. Se presupune că aceste comunicări telepatice se bazează pe nişte legături, care nu sunt simple metafore, ci nişte conexiuni reale, ce există între oameni şi animale. Pornind de la o dublă rădăcină grecească, cuvântul telepatie semnifică literal „sentiment la distanţă”. În momentul în care câinii răspund în mod telepatic stăpânului lor, ei fac acest lucru pentru că pot capta, într-un fel sau altul, gândurile sau sentimentele acestuia.

Simţul orientării

Porumbeii călători şi rândunelele pot regăsi cu uşurinţă locul de unde au plecat, după ce au zburat peste imense teritorii necunoscute, deşi simţul olfactiv nu poate fi de ajutor în acest sens. Pisicile, câinii şi caii sunt, de asemenea, capabili să regăsească drumul spre casă din locuri necunoscute şi foarte îndepărtate. Este ca şi cum un fir invizibil i-ar lega de căminul lor. Se mai întâmplă şi ca această legătură să vizeze un om, unele animale fiind capabile să îşi regăsească stăpânul într-un loc ce le este necunoscut.

Simţul premonitoriu

Unele premoniţii se pot explica în termeni de stimuli psihici. Aşa se întâmplă, cu siguranţă, în cazul venirii unui cutremur de pământ sau în iminenţa unei crize de epilepsie a stăpânului, dar mai există şi alte împrejurări, mult mai misterioase. Toate aceste lucruri ţin de percepţii extrasenzoriale, ce se stabilesc dincolo sau în afara simţurilor cunoscute. Ştiinţa nu poate progresa decât depăşind limitele curente. Rupert Sheldrake a încercat să demonstreze, în cartea sa „Puterile inexplicabile ale animalelor”, că este posibil să se ancheteze în mod ştiinţific în acest sens. Avem multe de învăţat de la companionii noştri, şi la fel, şi ei de la noi.

Câinii ne sunt superiori la simţul olfactiv

Capacitatea Setterilor irlandezi de a percepe întoarcerea stăpânului lor este comună multor câini. În timpul cercetărilor din Statele Unite şi din Europa, Rupert Sheldrake a adunat peste 500 de mărturii în legătură cu acest subiect. Bineînţeles, la început, acest comportament a fost pus pe seama unor automatisme de rutină, dobândite de specie, sau pe mirosul şi auzul extrem de fin al animalelor. Dar la finalul studiului, Sheldrake şi-a dat seama că aceste elemente nu erau de ajuns pentru a explica în totalitate fenomenul. Aşteptarea obişnuită a câinilor putea fi menţionată atunci când stăpânii se întorceau în fiecare zi acasă, la aceeaşi oră. Dar în multe cazuri, nu era aşa, plecările şi venirile stăpânilor fiind aleatorii. Majoritatea câinilor posedă un simţ olfactiv mai dezvoltat decât al nostru. Ei sunt, deci, în măsură să simtă mirosul stăpânului lor de la o distanţă cu mult mai mare decât am reuşi noi. Pentru a face acest lucru, câinele trebuie să poată mirosi aerul de afară. Presupunând că el este afară şi vântul bate din direcţia cea bună, oare până la ce distanţă poate el să simtă mirosul omului? Estimările celor mai mulţi cercetători apreciază o distanţă mai mică de o milă (1,6 km), pentru un câine din rasa Saint Hubert, care are mirosul cel mai dezvoltat. Specialiştii au constatat că această rasă, cu condiţia ca vântul să bată din faţă, poate detecta o persoană ascunsă într-un şanţ, la o distanţă de 800 de metri. Aceasta poate explica într-o anumită măsură de ce unii câini reacţionează cu unu-două minute înainte ca stăpânii lor să ajungă acasă, dar nu şi cu 20 de minute înainte.

Şi percepţia sunetelor le este net superioară

Se mai ştie, de asemenea, că animalul poate să perceapă sunete emise de la distanţe cu mult mai mari decât posibilităţile omeneşti, cât şi frecvenţe auditive inaudibile urechii omeneşti. Studii ştiinţifice întreprinse în Anglia, de Kevin Munro, au stabilit că diferenţele de percepţie între om şi câine sunt cvasiidentice, cu excepţia percepţiei frecvenţelor ascuţite. Sunt mulţi stăpâni care pot mărturisi capacitatea câinelui lor de a anticipa întoarcerea lor acasă, în absenţa oricărui zgomot. De fapt, un anumit număr de mărturii atestă această „percepţie” a câinelui, indiferent de mijlocul de transport utilizat şi de momentul în care persoana respectivă îl foloseşte. Timp de mai bine de un an, Rupert Sheldrake a întreprins experienţe ce au fost filmate, cu un câine care avea această capacitate de a simţi întoarcerea acasă a stăpânei lui. De asemenea, totul a fost consemnat cu conştiinciozitate în scris. Niciun animal nu a fost încă observat cu atâta minuţiozitate, dar mai multe serii de filmări au fost realizate şi cu alţi câini. În concluzie: este evident faptul că aceştia ştiu când stăpânul lor se întoarce acasă, chiar dacă lucrul acesta are loc la ore şi cu vehicule diferite.

Şi pisicile au aceleaşi calităţi

La fel, foarte multe pisici par să ştie când stăpânul lor se întoarce acasă, dar într-o proporţie ceva mai mică: 359 de cazuri certificate, în comparaţie cu 585 pentru câini. Se poate ca unul dintre motivele acestei diferenţe să fie acela că pisicile sunt mai independente şi simt mai puţin nevoia de a evolua în intimitatea stăpânului lor. Având posibilitatea de a vagabonda mai mult în exterior, ele îşi adoptă, în general, comportamentul după condiţiile meteorologice. Aceste fluctuaţii împiedică punerea la punct a unor experienţe filmate în cazul pisicilor, dar au fost con- semnate foarte multe observaţii în scris. Ele au dus la concluzii asemănătoare. Spre deosebire de câini, aceste manifestări telepatice depind de intensitatea legăturii cu omul. Reacţiile câinilor şi pisicilor care anticipează întoarcerea stăpânului se bazează pe nişte legături sociale puternice, ţesute între oameni şi animale. Există experienţe ce demonstrează că mai există şi alte animale, 17 specii în total, care par capabile să prevadă, şi ele, întoarcerea stăpânului. Printre acestea există multe păsări (cu precădere papagali) şi, cu siguranţă, cai.

Animalele (câinii, pisicile, şerpii, caii, albinele, porcuşorii de Guineea, iepurii) sunt folosite a mijloace de terapie

Pot învăţa şi cristalele?

Ipoteza lui Sheldrake dă răspunsuri şi la alte întrebări fundamentale, legate, de pildă, de circumstanţa, „paranormală” în aparenţă, a faptului că o substanţă chimică nouă cristalizează mai greu la început decât în experienţele ulterioare. „Când undeva în lume se dezvoltă cristale noi, fenomenul va fi mult mai greu decât în cazul tuturor celorlalte cristale care se vor naşte ulterior pe pământ”, spune Sheldrake. „Există o singură explicaţie: «rezonanţa morfică» priveşte şi aşa-numita materie moartă”.

Memoria colectivă a Universului

Exemplele adunate prin vreme de Rupert Sheldrake l-au dus, în cele din urmă, la concluzia existenţei unor câmpuri morfo-genetice, un fel de memorie colectivă a naturii, care încorporează experienţa fiecărui individ, indiferent dacă este vorba despre bacterii, plante, animale, oameni sau chiar cristale. Biologul englez este convins că toate formele aflate în natură sunt definite de câmpurile morfo-genetice, care alcătuiesc un fond de memorie universală, în afară de spaţiu şi de timp. „Tot ce există este în legătură cu aceste câmpuri”, spune el. „Ele influenţează dezvoltarea, forma şi comportamentul fiecărui individ. Telepatia, previziunea fac parte din acest uriaş fond de informaţie colectivă”. Câmpurile morfice sunt alimentate cu informaţii venite din forme de viaţă deosebite, ceea ce duce, în final, la un anumit comportament, în care experienţa comună se preia în mod automat. Sheldrake numeşte acest fenomen „rezonanţa morfică”. Supranumit „Galileo al mileniului trei” (în ciuda ostilităţii ştiinţei oficiale), Sheldrake (profesor, totuşi, la Universitatea din Cambridge) i-a inspirat, în schimb, pe cercetătorii chinezi, care pun la cale un sistem de alertă împotriva cutremurelor, bazat pe reacţia animalelor. Iacul tibetan, de exemplu, în cazul unui cutremur, se culcă la pământ, cu picioarele întinse, cu mult înainte de a se dezlănţui. Urşii Panda se ţin de cap şi ţipă din toate puterile, lebedele părăsesc apa şi ies pe pământ, toate astea înainte ca respectivul cataclism să se producă.

Sunt folosite ca mijloace de terapie în mai multe situaţii

Animalele sunt deseori folosite în diverse terapii de vindecare și chiar s-a dovedit că oamenii care petrec mai mult timp în preajma acestora au o sănătate mai bună, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Iată ce animale au puteri vindecătoare care vă vor surprinde cu siguranță.

Șerpii

O proteină existentă în veninul viperelor ajută la prevenirea infarctului cardiac. Deși să vă muște o viperă nu este modul cel mai bun de a preveni această afecțiune, folosirea veninului acesteia în scop terapeutic s-a dovedit a fi o metodă eficientă.

Câinii

Dincolo de starea de bine pe care un câine ne-o induce, oamenii de știință au aflat că saliva acestuia are puterea de a vindeca fizic. Se pare că aceasta conține o proteină care ajută la vindecarea mai rapidă a rănilor.

Pisicile

S-a demonstrat că torsul pisicilor ajută la vindecarea mai rapidă a fracturilor. Oamenii de știință au dovedit că torsul ajută la vindecarea fracturilor de ligament.

Albinele

Ne oferă cel mai bun medicament natural, adică mierea. În plus, polenul acestora este bogat în vitamine, minerale, acizi grași, este antibacterial și ajută la scăderea colesterolului. Polenul proaspăt conține și 20 de aminoacizi care contribuie la sănătatea celulelor.

Caii

Abilitatea cailor de a stabili o conexiune emoțională cu oamenii îi ajută pe aceștia din urmă să fie mai optimiști în cele mai dificile momente ale vieții lor. Se știe că aceste animale răspund într-un mod neobișnuit la nevoile pacienților: de la a imita emoțiile sau a sincroniza emoțiile până la a-și regla bătăile inimii cu cele ale pacientului. Prezența unui cal are un efect spiritual și holistic asupra vieții pacientului, astfel că nu trebuie neapărat să călăriţi, ci puteți să staţi pur și simplu alături de aceste animale superbe și vă veţi simți mult mai bine. După ce trec prin tratamente cu hormoni, imunoterapie, radiații și chimioterapie, pacienții bolnavi de cancer trec prin momente extrem de grele. Aceștia nu mai au chef de viață, nu vor să mai socializeze, să facă diferite activități fizice. Astfel bunăstarea spirituală și psihologică are de suferit, iar pacienții nu pot face față rutinei cotidiene. În momentul în care bolnavii au de-a face cu caii, intervin sentimentele de încredere în propria persoană și apare o nouă perspectivă asupra vieții. Având contact frecvent cu caii, pacienții încep să prindă încredere și curaj și devin mai sociabili.

Prezenţa unui „camarad” în casă este benefică

Porcușorii de Guineea, câinii, iepurii, pisicile, toate aceste animale de companie contribuie la sănătatea noastră. De exemplu, bebelușii care trăiesc într-o casă în care se află animale de companie au un sistem imunitar mai bine dezvoltat decât cei care nu au intrat în contact cu niciun animal. S-a dovedit că bebelușii care petrec timp în prezența unui animal prezintă mai puține șanse de a dezvolta astm sau alergii și răcesc mai rar în primul an de viață. Potrivit studiilor, pacienții bolnavi de Alzheimer au mai puține accese de anxietate dacă există un animal în casă. Totodată, persoanele care au grijă de pacienții aflați în stadii avansate ale bolii se simt mai putin împovărați de această sarcină. Plimbarea câinelui sau pur și simplu deplasarea alături de un animal asigură oamenilor în vârstă ocazia de a face mișcare. Bolnavii care au suferit accidente cardiovasculare supraviețuiesc mai mult dacă au în preajmă animale. Proprietarii animalelor de companie manifestă mai puține boli de inimă - trigliceridele și nivelul de colesterol fiind mai scăzute - decât cei care nu le au.