de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Viața și „opera” prădătoarelor nocturne rămâne, în continuare, un mister. Spre exemplu, oamenii de știință care studiază liliecii carnivori din Mexic nu i-au văzut prinzând prada în sălbăticie, astfel că îi filmează și înregistrează sunetele asociate cu urmărirea. Pentru rozătoare și alte creaturi mici, noaptea este o perioadă deosebit de periculoasă, deoarece vânătorii aflați în căutare de hrană își părăsesc adăposturile, terorizându-și posibilele victime.
America de Sud, paradisul prădătoarelor nocturne
Mexicul este una dintre țările în care s-au făcut majoritatea cercetărilor legate de prădătorii nocturni, pentru că aici este, practic, patria lor. Liliecii carnivori sunt dințoși și au urechi lungi și aproape transparente, fețe zbârcite, gheare pronunțate, în forma și cu ascuțimea unei săbii și o extremitate în formă de lance, în vârful boturilor, pe care o folosesc pentru a repera eventualele obstacole, cu ajutorul ultrasunetelor. După dimensiunea „armelor”, e clar că acești vânători nu atacă insecte, ci umblă în căutare de păsări, rozătoare și chiar alți lilieci. Aceste zburătoare care trăiesc într-o rezervație naturală aflată în Peninsula Yucatan nu se adună cu miile în colonii, precum alte specii, ci trăiesc în grupuri mici și sunt foarte protectoare, una față de cealaltă. Liliecii carnivori, cunoscuți sub numele de „lilieci vampiri falși”, pentru că nu beau sângele animalelor, așa cum procedează „liliecii vampir” adevărați, pot fi găsiți pe tot cuprinsul tropicelor, dar în număr mai mic. Două specii sunt prezente din sudul Mexicului până în Brazilia și în Bolivia, una extinzându-se chiar mai la sud, în unele părți din Paraguay și Argentina. Este vorba despre liliacul lânos și despre liliacul fantomă, numit și „liliacul vampir fals al lui Linnaeus”. Aceștia din urmă sunt cei mai mari de pe continentul american, unii având aripi cu o lungime de până la un metru. Amenințările la adresa habitatului lor din pădurea tropicală sporește urgența eforturilor de a le înțelege obiceiurile.
Creaturi monogame
Pentru a afla mai multe despre relațiile dintre lilieci, au fost folosite șase exemplare capturate, cu aparate de înaltă fidelitate, într-un templu Maya. Este vorba despre patru masculi și două femele, dintre care una era gestantă. Cercetătorii au decupat câte un eșantion micuț de piele dintr-o aripă a fiecărui liliac, pe care le-au trimis unui laborator de genetică. Pe spatele a trei dintre lilieci, printre care și femela gestantă, au fost atașate mici dispozitive de monitorizare prin GPS, menite să ofere date despre obiceiurile lor de vânătoare. S-a observat că masculii au testicule micuțe, lucru care are legătură cu monogamia acestor animale. De altfel, în lumea animală, monogamia este foarte rară, iar Rodrigo Medellin, profesor la Universitatea Autonomă din Mexico City, spune: „S-ar putea ca doi dintre acești masculi să fie partenerii femelelor, iar ceilalți doi să fie puii lor de anul trecut, pe cale să devină independenți”.
„Camazotz” și Popol Vuh, mitul civilizației Maya
Pe podeaua camerei în care au fost prinși liliecii se afla cadavrul parțial mâncat al unui șoarece-hârciog-țepos. „Credem că liliecii mănâncă o parte din pradă afară, iar după ce se satură, aduc aici restul. Vrem să știm la ce oră își părăsesc adăpostul, unde merg, cine pe cine hrănește și cu cine călătoresc”, povestește Medellin. Ulterior, din resturile cinei și din fecale au fost extrase indicii referitoare la alimentația acestor animale. În cazul acestor lilieci prinși, cercetătorii au fost surprinși că prădătoarele nu au mâncat totul, chiar și oasele și unghiile șoarecelui, așa cum se întâmplă, în mod firesc. De obicei, se găsesc inclusiv aripile altor tipuri de lilieci, iar savanții cercetează acum de ce aceste specii sunt preferate și cum le depistează vampirii-falși-lânoși. De altfel, Medellin este de părere că „vampirii-falși-lânoși și liliecii fantomă sunt, probabil, liliecii descriși în Popol Vuh, mitul privind originea Maya. În această poveste, gemenii eroi Maya sunt băgați într-o casă cu lilieci, o peșteră cu lilieci mortali, pe care mayașii i-au botezat „Camazotz”. Liliecii aveau boturi ca niște lame, pe care le foloseau ca să ucidă oameni și animale. Pentru a scăpa, gemenii s-au strecurat în sarbacanele lor, iar liliecii i-au terorizat toată noaptea. Către zori, unul dintre gemeni a spus că va verifica dacă pot pleca în siguranță. Și-a scos capul din sarbacană și imediat i-a fost tăiat de un Camazotz. „Acești lilieci fac același lucru. Își urmăresc prada, aterizează pe ea cu aripile întinse pe jumătate, imobilizând-o cu ghearele degetelor și aplică o mușcătură mortală pe spate sau pe vârful capului. Camazotz nu este o invenție”, a continuat Medellin.
Filmări cu un mascul altruist
Asemenea fiarelor sălbatice, liliecii lânoși și liliecii fantomă împart hrana, dar numai cu tovarășii lor de adăpost. Cercetătorii consideră împărțirea hranei un fel de altruism, deși comportamentul respectiv se întâlnește cel mai des în rândul animalelor strâns înrudite, iar atunci este mai degrabă un indicator al unei legături genetice apropiate decât al unei inimi generoase. Oferirea hranei altor indivizi decât rudele genetice se observă rareori la alte specii. Acesta este unul dintre motivele pentru care Medellin și studenții săi vor să clarifice legăturile genetice dintre liliecii lânoși, pentru că încă nu sunt siguri care sunt liliecii care împart și care sunt cei care primesc. Din acest motiv, se așteaptă să obțină răspunsuri de la camerele video instalate în adăpost de Ivar Vleut, cercetătorul postdoctoral al lui Medellin. În filmare, mama și puiul atârnă, iar imediat apare un alt liliac, aducând un șoarece. Acesta, foarte probabil, unul dintre masculi, a intrat și s-a cuibărit aproape de ea, apucând o grindă, cu picioarele. Atârnând cu capul în jos, femela și-a scuturat antebrațele spre el, a mușcat din pradă și a devorat totul, în afară de coada care a căzut pe jos. În acest timp, liliacul vânător a rămas lângă ea, toaletându-și aripile.
Ivar Vleut: „Creatura uriaşă rodea plasa, ca să iasă!“
Ivar Vleut a văzut, pentru prima oară, un liliac fantomă în 2009 și a avut un șoc. „Sunt foarte rari și nu știam nimic despre ei. Odată, am capturat unul, într-o plasă. L-am mirosit înainte să-l văd, crezând că o vietate murise în plasa noastră. Am fost uluit, când am văzut această creatură uriașă care ne rodea plasa, ca să iasă. Am fost foarte surprins și speriat din cauza dimensiunii lui”, a declarat Vleut, pentru Discovery Channel. Ulterior, cercetătorul a observat că nimeni nu studiase ecologia habitatului acestor specii. „Acum încercăm să determinăm câți lilieci pot trăi într-o zonă. Oferim recompense oamenilor care le găsesc adăposturile. La un moment dat, grupul nostru a găsit un alt adăpost, unde a fost prins un liliac. Am instalat o cameră și am fost uimiți. Trei perechi de ochi străluceau în lumina camerei, o femeie adultă cu un pui și cu un mascul adult. Nu auzeam sunetele lor, dar fețele liliecilor erau contorsionate, cu dinții clănțănind furios și cu urechile lungi, vibrând”, a încheiat Vleut.