de Călin Popa şi Eduard Popa
De la șoimii care intră în picaj cu aproape 400 de kilometri pe oră la gâștele și cocorii care trec peste Himalaya în migrația lor fără egal, animalele zburătoare uimesc cu recorduri naturale greu de atins chiar și de tehnologia umană avansată.
Șoimul călător, cea mai rapidă ființă
Șoimul călător depășește în viteză cele mai rapide animale terestre, care sunt gheparzii. Atunci când intră în picaj ca să vâneze, această pasăre atinge 386 de kilometri pe oră. Șoimii au mușchi foarte puternici, pe care îi folosesc la zbor, și pene ascuțite, care îi fac mai aerodinamici, ceea ce înseamnă că pot să execute picaje cu o mai mare viteză. De asemenea, șoimii călători au inimi mari și plămâni eficienți - cele mai multe păsări nu ar reuși să respire la astfel de viteze. Având o vedere foarte ascuțită, de 12 ori mai performantă decât văzul omului, șoimul zburător poate zări o pasăre chiar și de la o distanță de opt kilometri. De îndată ce a hotărât că aceasta îi va fi următoarea masă, pasărea țâșnește cu viteze de peste 350 de kilometri pe oră, lovindu-și prada cu toată forța. Nu este doar cea mai rapidă pasăre, ci şi cea mai rapidă ființă existentă. Întrucât șoimul călător atinge această viteză atunci când se lasă în jos, se consideră că viteza atinsă de acesta este în picaj, nu în zbor normal, de aceea meritul de a fi cea mai rapidă pasăre din lume în zbor îl împarte cu acvila de munte, care poate ajunge la 128 de kilometri pe oră.
Liliacul mexican întrece gheparzii
Acești lilieci, cunoscuți și ca lilieci brazilieni fără coadă, cântăresc între 11 și 14 grame - greutatea unei baterii - și au o anvergură a aripilor de 30 de centimetri. Liliecii au fost cronometrați când zburau, bătând din aripi cu viteza de 96-160 de kilometri pe oră, ceea ce înseamnă că sunt mai rapizi decât gheparzii. Aceste mamifere sunt printre cele mai răspândite în America de Nord, însă distrugerea habitatului lor ar putea să le creeze dificultăți în viitor. La polul opus se află sitarii. Aceste păsări mici, cu lungimea cuprinsă între 25 și 30 de centimetri și greutatea de 140-230 de grame, zboară în grupuri răsfirate sau singure. Zborul laolaltă le face să fie mai sociabile, dar sunt exemplare foarte lente. Viteza lor normală de migrație este de 25-45 de kilometri pe oră, însă pot zbura și cu numai opt kilometri pe oră.
Gâște peste Himalaya
Există două zburătoare care migrează cu regularitate la altitudine mare: gâsca de India și cocorul comun. Gâsca este notabilă pentru tehnica sa de zbor. Exemplarele acestei specii pot ajunge la înălțimea de 7.000 de metri atunci când zboară peste Himalaya. Ca să ajungă la această altitudine, gâștele abordează zborul ca pe un montagne-russe, plonjând și ridicându-se pentru a-și conserva energia. Zborul la înălțimi extreme duce la creșterea exponențială a ritmului cardiac al păsărilor și asta le consumă mai multă energie decât tehnica lor de coborâre urmată de ascensiune. De asemenea, gâștele bat mereu din aripi, ceea ce le face să consume și mai multă energie. Această pasăre migratoare, care pleacă din zona arctică natală și ajunge până în deltele din zonele subtropicale, unde iernează, se vede nevoită, în drumul său, să zboare deasupra crestelor Munților Himalaya. De altfel, stoluri de gâște indiene ar fi fost zărite chiar și aproape de vârful Everest, la 8.848 de metri. Cu toate acestea, se consideră că cel mai înalt zboară vulturul pleşuv sur. În 1973, un asemenea exemplar s-a ciocnit cu un avion, la o înălţime de mai mult de 11 kilometri deasupra Coastei de Fildeş, în Africa.
Drepneaua Neagră planează zece luni
Această pasăre de mici dimensiuni poate rămâne în aer timp de zece luni, fără a atinge solul. Acesta este un record pentru cel mai îndelungat zbor al unei păsări. Drepneaua neagră are aripile foarte lungi în raport cu trupul. Astfel, când sunt strânse pe lângă corp, depăşesc coada cu doi centimetri, iar deschiderea acestora este de 40-44 de centimetri, ceea ce înseamnă că pasărea este aproape numai aripi. Dimensiunea păsării este de circa 16-17 centimetri. Oamenii de ştiinţă au bănuit de mult timp că drepnelele pot petrece o lungă perioadă de timp în aer, dar în prezent există dovezi în acest sens, datorită unei tehnologii de monitorizare a zborului lor. Cercetătorii au montat etichete electronice miniaturale pe 13 drepnele şi au urmărit activitatea acestora pe parcursul a doi ani. S-a constatat că trei dintre aceste păsări au zburat neîntrerupt timp de zece luni, revenind la sol doar pentru o perioadă de două luni, timp în care s-au împerecheat, afirmă cercetătorii de la Lund University din Suedia. „Un zbor neîntrerupt de zece luni reprezintă cea mai îndelungată perioadă de zbor a unei păsări. Este un record. Este foarte posibil ca aceste păsări să doarmă în timp ce planează. În fiecare zi, în amurg și în zori, păsările se ridică până la o altitudine de aproximativ doi-trei kilometri”, explică cercetătorul Anders Hedenström.
Dropia uriașă, un gigant în aer
Dropiile sunt păsări care aparțin mai multor specii, însă specia uriașă iese în evidență fiindcă este cea mai grea zburătoare. Alături de dropia kori, cea uriașă poate ajunge la 18 kilograme. Întâlnită preponderent în Europa și Asia, este considerată o specie vulnerabilă, din cauza pierderii habitatului, și de aceea se află în atenția ornitologilor de multă vreme, atât pentru faptul că este o specie rară, dar și pentru că sunt păsări mari și grele. Masculii sunt de patru ori mai mari decât femelele, iar greutatea lor obișnuită este de 16 kilograme. Unii ajung chiar și la 20 de kilograme, cam cât greutatea unui copil de 6 ani. Și totuși… zboară.
Peşti la înălţime
Nu toate zburătoarele sunt păsări. Peștele zburător este capabil să facă un salt din apă și să planeze cu ajutorul aripioarelor, adeseori pe distanțe mari. Federația Vieții Sălbatice a realizat o serie de observații din care reiese că distanța maximă de zbor a peștilor zburători, din care există circa 60 de specii, este de 200 de metri.