de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna
Dorinţa de a te transpune într-o altă stare, una euforică, în care să uiţi de toate problemele sau care să îţi confere puteri nebănuite i-a preocupat întotdeauna pe oameni, încă din cele mai vechi timpuri. Anumite picturi şi reprezentări rupestre înfăţişează astfel de momente. Dar faptul că şi o parte dintre fiinţele necuvântătoare nutresc aceleaşi plăceri pare greu de crezut şi totuşi e adevărat. Iată câteva dintre animalele care obişnuiesc să se drogheze, deşi nu este bine determinat dacă o fac într-un mod conştient sau inconştient. Animalele găsesc aceste substanțe în natură, sub formă de ierburi, ciuperci sau licheni, cărora nu le pot rezista. În euforia ce urmează, ele au comportamente care mai de care mai bizare, unele de-a dreptul amuzante.
Pisicile consumă iarba mâţei
Unul dintre cele mai cunoscute animale care se droghează este pisica, iar drogul preferat al felinelor este o plantă numită cătușnică (sau „iarba mâței”). Când găsesc „iarba mâței”, pisicile îi consumă florile și se freacă de frunze și de tulpină. În câteva minute, felinele își schimbă comportamentul: adulmecă, se rostogolesc, ling diverse obiecte, se întind, sar și li se face somn. Unele pisici salivează abundent. De asemenea, se crede că pisicile au halucinații atunci când se află sub influența acestei plante, deoarece multe se comportă ca și cum ar vâna, chiar dacă prada nu este prezentă. Substanța care le provoacă aceste comportamente se numește nepetalactonă. Atât masculii, cât și femelele reacționează la această substanță. Totuși, personalitatea animalului influențează mult modul în care reacționează la drog: felinele mai îndrăznețe și mai prietenoase reacționează mai bine decât pisicile retrase. Sensibilitatea la iarba mâței este moștenită genetic, doar 33% dintre pisici fiind indiferente la nepetalactonă. Nu doar pisicile domestice iubesc „iarba mâței”. Și felinele mari (precum tigrii, leoparzii și lincșii) sunt încântate de această plantă. Unele feline caută și alte droguri în sălbăticie. De exemplu, se știe că jaguarii consumă ayahuasca. Această plantă conține un compus psihedelic numit DMT, care provoacă puternice halucinații și ascuțirea simțurilor.
Vacile consumă „iarba nebună”
Puțini s-ar fi gândit că vacile sunt animale care se droghează. Ele caută uneori o plantă cu efect tranchilizant, care le induce o transă calmă. După ce consumă „iarba nebună”, animalele rămân pe loc timp îndelungat, aparent neinteresate de „socializare” sau de orice altă activitate. După ce începe să pască „iarba nebună”, animalului îi vine foarte greu să se oprească. Din păcate, ingerarea acestei plante este periculoasă, deoarece poate cauza diverse boli. Dacă mănâncă această iarbă timp de peste două săptămâni, animalul începe să dea semne de intoxicație. Simptomele includ pierderea greutății până la emaciere, disfuncții ale organelor sexuale, sarcini pierdute și vătămări neurologice. Aceste animale dezvoltă un comportament instabil. Poate fi periculos să interacționezi cu ele, din cauza agresivității imprevizibile și a nervozității extreme. Unele animale par chiar să cadă în depresie, devenind apatice. Toxina poate ajunge la animalele tinere prin laptele matern, provocând vătămări ireversibile. Fermierii și crescătorii de animale trebuie să depună eforturi mari pentru a-și împiedica animalele să pască această iarbă.
Muflonii şi lichenii halucinogeni
În Munții Stâncoși canadieni, muflonii Bighorn se îndepărtează de teritoriile și de turmele lor pentru a-și satisface dependența de licheni halucinogeni. Acești licheni cresc în zone izolate și neprielnice pentru alte plante. De cele mai multe ori, muflonii Bighorn își riscă viața și se cațără pe niște poteci înguste și terase foarte abrupte, doar pentru a ajunge la drogul lor preferat. Ele „răzuiesc” lichenii cu dinții din față și, dacă este nevoie, își tocesc dinții până la gingie pentru a-și lua doza. Localnicii au observat că muflonii care se droghează au adesea un comportament ciudat. Cercetătorii au descoperit că un tip de muşchi ar putea avea efecte similare cu cele ale canabisului. Momentan sunt analizate efectele muşchiului pentru tratarea crampelor, ameţelii şi bolilor inflamatorii, şansele consumului abuziv fiind mai mici. Cercetătorii elveţieni ai Universităţii din Berna analizează efectele chimicalei perrottetinene, ce are o structură asemănătoare cu cea a tetrahidrocanabinolului (THC). Conform „Independent”, perrottetinene este produs doar de un grup de licheni cunoscuţi cu denumirea de radula. Planta se găseşte în mod natural doar în Japonia, Noua Zeelandă şi Costa Rica, afirmă cercetătorii. Studiul publicat în jurnalul „Science Advances” prezintă rezultatele testării mostrelor de Radula perrottetii pe şoareci. Specialiştii au descoperit că efectele sunt similare cu cele ale THC-ului. „Această substanţă naturală are un efect psihoactiv mai slab, însă în acelaşi timp este capabil să inhibe procesele inflamatorii din creier”, a declarat Andrea Chicca, din cadrul Institutului de Biochimie şi Medicină Moleculară din Berna. Specialiştii au afirmat că este necesară o serie mai amplă de teste atât pe animale, cât şi oameni pentru stabilirea efectului de reducere a durerilor şi a efectelor secundare. Un efect psihoactiv mai redus duce la un risc mai mic de formare a dependenţelor şi de evitare a restricţiilor legale care interzic utilizarea canabisului medicinal.
Renii, consumatori de ciuperci psihedelice
Multe specii de rumegătoare, precum elanii și renii, consumă ciuperci psihedelice. În timp ce pasc, aceste animale caută o ciupercă denumită „buretele muștei” (Amanita muscaria, cunoscută la noi și sub numele de „pălăria șarpelui” sau „muscăriță”), care poate fi găsită înghețată sub zăpadă. Oamenii care au observat acest lucru au spus că, după ce mănâncă ciuperca, renii se comportă de parcă ar fi în stare de ebrietate. Aleargă fără țintă, scutură din cap și scot diverse sunete. Renii aflați sub influența drogului se separă de turmă, devenind vulnerabili. Agenții psihoactivi din ciupercă ajung în urina animalului, iar alți reni ajung să se bată între ei pentru a ingera urina exemplarelor care au consumat drogul. Observând acest lucru, oamenii și-au dat seama că și ei ar putea beneficia de pe urma consumului de urină de ren aflat sub influența ciupercii. În Siberia, Scandinavia și în alte regiuni unde trăiesc reni, consumul urinei acestor animale este o tradiție cu rădăcini străvechi. După ce trec prin organismul animalului, agenții psihoactivi ai ciupercii devin și mai puternici, iar multe dintre sub- stanțele care cauzează efecte secundare nedorite sunt filtrate și eliminate.
Delfinii au ca drog peştele-balon
În mai multe ocazii, delfinii au fost observați ducând în gură pești-balon (cunoscuți și sub numele de fugu, o delicatesă periculoasă, la mare căutare în Japonia), pe care îi storc și apoi îi dau mai departe altor delfini. S-a speculat că delfinii încearcă să determine peștele-balon să elibereze o doză mică de neurotoxină, care induce o stare asemănătoare cu transa. Acest comportament a fost înregistrat într-un documentar BBC, produs de zoologul Robert Pilley. „A existat un caz în care delfini tineri au experimentat intenționat substanțe despre care știm că au efectul unor droguri. După ce au mestecat peștele și l-au dat mai departe, au început să se poarte foarte ciudat, stând cu boturile la suprafața apei, ca și cum ar fi fost fascinați de propria reflexie”, a relatat Pilley. Potrivit acestuia, delfinii vânau în mod intenționat peștii-balon. Îi manevrau cu grijă și păreau a fi experți în astfel de practici. Cum toxina produsă de peștele-balon este letală în doze mari, delfinii trebuie să se poarte delicat cu peștele.