Main menu

header

de Daniela Purgaru

Aţi adoptat un căţel şi sunteţi curioşi ce vârstă are? Pentru aceasta nu trebuie decât să cunoaşteţi câteva indicii şi să vă uitaţi cu atenţie la dinţii lui.
Dacă aveţi un puiuţ de căţel şi nu îi puteţi aprecia vârsta, trebuie să ştiţi că în jurul a 15 zile de viaţă îi apar caninii. Dacă deja îi are şi au început să se ivească şi incisivii laterali este posibil să aibă între 15 şi 20 de zile. După 1 lună are toţi dinţii, iar după 4 luni încep să cadă cei de lapte, care vor fi înlocuiţi definitiv în jurul vârstei de 8 luni.

După 5 ani apar semnele de bătrâneţe
Un câine care are în jur de un an are dinţii foarte albi şi netociţi, apoi, de la an la an, aceştia se tocesc şi se îngălbenesc. Primii care nu mai sunt la fel de ascuţiţi sunt cleştii inferiori, după 2 ani de viaţă. Urmează apoi mijlocaşii inferiori, la 3 ani. După 5 ani, câinele începe să albească în jurul ochilor şi la mustăţi, iar pielea i se întăreşte. După 8 ani, toţi dinţii sunt tociţi, iar ochii încep să aibă cataractă.