Main menu

header

757 24 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Dacă ar fi să lase propriul dormitor și să se odihnească în culcușul unui cimpanzeu, mulți oameni ar strâmba din nas. Dar aceasta este o atitudine greșită, afirmă oamenii de știință, care au demonstrat cât de curat este un astfel de adăpost.

Paturile umane, focare de microorganisme

O cercetare recentă a experților de la Universitatea de stat din Carolina de Nord a evidențiat că cimpanzeii își mențin foarte curat locul de dormit. Spre deosebire de foarte mulți oameni, aceste primate au grijă ca adăpostul de noapte să fie bine curățat, ordonat, cât mai lipsit de microbi. „Știm că oamenii sunt propriile lor ecosisteme, așa încât paturile lor reflectă puzderia de microorganisme care se găsesc în locuință. De pildă, 35% dintre bacteriile dintr-un pat uman provin de la propriile noastre corpuri”, explică biologul Megan Thoemmes.

Își aranjează locul de dormit în fiecare zi

Pentru a demonstra diferența foarte mare dintre curățenia unui dormitor și cea a unui culcuș de cimpanzeu, specialiștii au evaluat și au determinat cantitatea de microbi din spațiul uman comparativ cu cel al animalului. „Cele mai apropiate rude ale noastre din perspectiva evoluției își aranjează locul de dormit în fiecare zi”, detaliază Thoemmes.

Spațiu fără paraziți și bacterii

După analiza comparată s-a constatat faptul că în dreptul culcușului cimpanzeilor există mai mulți microbi, iar în paturile oamenilor mai multe bacterii. „Nu am descoperit aproape deloc bacterii periculoase în culcușurile cimpanzeilor, ceea ce ne-a uimit. Ne așteptam la un mare număr de paraziți, dar nu am găsit așa ceva. Cimpanzeii sunt mult mai pricepuți în a-și menține curat locul de odihnă decât oamenii”, conchide Thoemmes.

„Rezultatele studiului nostru atestă impactul major pe care structurile create de om îl au în modelarea mediului nostru imediat. În timp ce încercăm să curățăm cât mai bine spațiul din jur, putem să obținem rezultatul invers, generând o deteriorare a acestuia“ (Megan Thoemmes, Universitatea de stat Carolina de Nord)