de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu
Mamele ultraprotectoare nu se regăsesc doar în specia umană sau la mamiferele terestre. Unul dintre cele mai elocvente exemple de devotament pentru urmași vine de la balene, în cazul cărora experții au descoperit un comportament uimitor față de puii lor.
Un limbaj special, diferit
Un studiu cu rezultate fascinante pune în evidență până unde sunt în stare să meargă femelele de balenă pentru a-și proteja puii într-un mediu plin de pericole. După observarea îndelungată a exemplarelor din Atlantic, experții de la Universitatea Duke, din Carolina de Nord, au constatat că mamiferele au dezvoltat un limbaj special, diferit, distinct, un tip de „șoapte” prin care își îndrumă puii, astfel încât comunicarea lor să nu atragă prădătorii.
Protecție dusă la maximum
Comportamentul de a scoate sunete în tonalități foarte joase, aproape insesizabile pentru urechea umană, a fost observat cu precădere la exemplarele de balene aflate la prima serie de pui. Evoluția este cu atât mai remarcabilă cu cât aceste mamifere de dimensiuni apreciabile au foarte puțini prădători de care să se teamă, dar totuși duc protecția față de pui la maximum posibil, ferindu-i de cea mai mică posibilitate de a fi reperați de rechini sau de orci. „Mamele îș reglează tonalitatea sunetelor. Este un comportament menit să le țină pe mame și pe puii lor nedetectați de prădători”, detaliază expertul Douglas Nowacek.
Ghidaj și apropiere
Atunci când comunică între ele, balenele folosesc anumite tonalități ale sunetelor, înalte și mai ascuțite, care se aud pe distanțe mari și își mențin rezonanța în apă chiar și două secunde. Așadar, atunci când „vorbesc” între ele, ca exemplare adulte, sunt departe de termenul de „discreție”. Cu atât mai remarcabil este felul aproape imperceptibil în care aceleași mamifere de dimensuni atât de impresionante sunt capabile să le „șoptească” puilor, ghidându-i în permanență și ținându-i mereu aproape. „Aceste sunete scurte permit ca mama și puiul să poată rămâne foarte aproape fără ca prezența lor să poată fi detectată de potențialii prădători din jur. Aceste sunete sunt aproape similare cu șoaptele oamenilor”, explică biologul Susan Parks.