de Laura Zmaranda şi Adrian Barna

România, prin oamenii dedicați naturii pe care îi are, a dezvoltat niște proiecte de conservare a mediului extraordinare. Din nefericire, de puține ori aceste proiecte ajung în lumina reflectoarelor. Așa cum ar trebui! Astfel, fauna sălbatică și habitatele naturale sunt încă tributare necunoașterii și ignoranței oamenilor de rând, care nu înțeleg cât de importantă este existența în lanțul trofic a viețuitoarelor Terrei. Povestea Emiliei, gâsca cu gât roșu, a răscolit acest adevăr trist. Știm puține lucruri despre natură și viețuitoarele ei, iar conexiunea profundă care ar trebui să existe între om și mediul înconjurător este influențată, nu doar de ceea ce se află în sufletul fiecăruia dintre noi, ci și de lipsa de informații. Câți dintre oamenii fără studii de specialitate știau, înainte de braconarea Emiliei, că gâsca cu gât roșu este o specie vulnerabilă la nivel global, una dintre cele mai amenințate specii de gâște din lume și că este protejată prin lege?

Își fac apariția la fiecare final de octombrie în România

La fiecare final de octombrie, în România își face apariția gâsca cu gât roșu. Este ușor de recunoscut datorită penajului elegant, negru combinat cu roșu-castaniu, subliniat de dungi albe. Este una dintre cele mai mici specii de gâscă europene, cu o lungime a corpului de 54-60 cm şi greutate medie de 1.400-1.625 g, iar anvergura aripilor este cuprinsă între 110 şi 125 cm. Potrivit biologilor care au studiat această specie, gâsca cu gât roșu își începe călătoria către coastele vestice ale Mării Negre, în special în România și Bulgaria, tocmai din tundra Siberiei. Aceasta își construiește cuiburile în zona peninsulelor Tamyr, Gydan și Yamal, în regiunile de câmpie sau colinare, cu iarbă, stufăriș și cursuri de apă, iar după ce își încheie misiunea de părinți pornesc în lunga călătorie a migrației pentru a ierna în țări precum a noastră. Odată ajunsă în țară, gâsca cu gât roșu își stabilește cartierul de iernat, în special în Bărăgan și în Dobrogea, în apropierea lacurilor mari, unde înnoptează, în zonele joase de câmpie, bogate în culturi agricole.

Sunt trecute pe Lista Roșie a necuvântătoarelor pe cale de dispariție

În momentul de față, gâsca cu gât roșu este considerată specie vulnerabilă și este trecută pe Lista Roșie a speciilor amenințate cu dispariția. Ultimele estimări (numărătorile se fac în cartierul de iernare) au arătat că populația globală variază între 44.000 şi 56.000 de indivizi. Ca și în cazul altor specii amenințate cu dispariția, cauzele care au condus la declinul populației de gâște sălbatice sunt multiple. Expansiunea activităților antropice a determinat restrângerea habitatelor naturale, în locul zonelor de cuibărit au apărut minele sau culturile agricole, lacurile au început să fie folosite în scopuri piscicole. În plus, deși este specie protejată prin lege, gâsca cu gât roșu a continuat să se afle sub tirul puștii de vânătoare. În cele din urmă, pentru a păstra această specie în colecția extraordinară de păsări a lumii, au fost implementate măsuri de conservare a ei, măsuri care au vizat în special declararea drept zonă protejată a locurilor de înnoptare preferate de gâsca cu gât roșu. În paralel, prin Planurile Naționale de Acțiune au fost dezvoltate scheme de agromediu în colaborare cu fermierii.

Ce spun informațiile din GPS-ul Emiliei

Povestea Emiliei, gâsca cu gât roșu braconată în Brăila, a adus în atenția noastră, a oamenilor simpli, existența acestei specii și eforturile de conservare a populațiilor existente. Și a scos la iveală această lipsă de informare a oamenilor, dezinteresul și lipsa, uneori totală, a aprecierii față de natură. Cronologia scenariului ultimei zile din viața acestei gâște este diferită în viziunea celui acuzat că a braconat-o și a instituțiilor care se ocupă de conservarea speciei. Însă ca să înțelegem mai bine povestea ei trebuie mai întâi să aflăm cine a fost Emilia și ce date științifice a oferit biologilor. Potrivit informațiilor oferite de Societatea Ornitologică Română, „Emilia a fost capturată de ornitologi pe 15 mai 2019, într-o acțiune comună a patru ONG-uri de conservare și a unei universități. A fost inelată cu inele metalice și color, a primit un emițător GPS-GSM produs de firma Ornitel”. A fost momentul în care misterele călătoriei pe care gâștele cu gât roșu o fac din tundra siberiană până în țara noastră au început să fie deslușite. „În cele nouă luni în care a purtat emițătorul, Emilia ne-a asigurat informații extrem de valoroase - a transmis peste 7.200 de locații GPS, mai mult decât oricare altă gâscă cu emițător din proiect. A zburat peste 10.000 de kilometri. A cuibărit pe valea râului Pyasina din Siberia, a zburat prin cele mai dure locuri de pe ruta de migrație - și-a petrecut mare parte din toamnă în Kazahstan, în plin sezon de vânătoare. A trecut și prin Ucraina, iar pe 21 noiembrie a ajuns în România. Aici a mai trăit două luni”. Povestea Emiliei se sfârșește în Brăila, însă viaţa celorlalte gâște cu gât roșu trebuie să continue, iar omul trebuie să își asume până la capăt responsabilitatea protejării acestei specii vulnerabile.

Proiectul LIFE16 NAT/BG/ 000847 „Life for Safe Flight“ țintește principalele amenințări cu care se confruntă gâștele atât în România, cât și în partea dobrogeană a Bulgariei, zone care împreună însumează aproape întreg teritoriul de iernare, dar și în zone-cheie din ruta de migrație, aflate în afara Europei (în Ucraina, Kazahstan, Rusia). În proiect sunt implicate organizații din toate țările aflate pe ruta de migrație a gâștelor cu gâtul roșu - Rusia, Kazahstan, Ucraina, România, Bulgaria

Ce măsuri solicită Societatea Ornitologică Română

Povestea gâștii cu gât roșu, Emilia, nu a rămas fără ecou în rândul activiștilor pentru mediu. Astfel, reprezentanții SOR susțin că este nevoie de măsuri mai aspre prin care fauna sălbatică să fie protejată. În acest sens aceștia propun: mărirea amenzilor și înăsprirea pedepselor pentru braconaj, indiferent că este vorba despre păsări, pești sau mamifere; reducerea semnificativă a activității de braconaj prin asigurarea prezenței sistematice în teren a organelor cu atribuții de control; interzicerea vânătorii de gâște sălbatice admise la vânătoare la o distanță mai mică de 300 de metri de lacurile unde acestea vin la somn; raportarea cazurilor cu mortalități accidentale în cazul exemplarelor din specii protejate și reducerea mortalității accidentale a acestora prin instruirea periodică a participanților la partidele de vânătoare cu privire la legislația în vigoare și la identificarea speciilor protejate; transpa- rentizarea cotelor de vânătoare realizate și stabilirea de cote individuale - număr fix de păsări de apă pentru o singură partidă de vânătoare.