de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Zimbrul, acest animal impunător și enigmatic, a trezit atât teama, cât și „foamea” vânătorilor încă din Evul Mediu. Silit să traverseze vremuri grele, zimbrul a fost, pentru prima oară, protejat prin lege în anul 1500, când regele polon Sigismund I a instituit pedeapsa cu moartea în cazul braconării acestei specii. Numit la noi „bizonul românesc”, zimbrul este un animal aflat pe cale de dispariție și de ani buni se fac eforturi mari pentru protejarea sa. Diferit de bour, simbol al Moldovei, zimbrul își regăsește, încet, încet, istoria în rezervații și rămâne, permanent, în atenția organizațiilor care se străduiesc să revigoreze această specie.
O specie vulnerabilă la boli
În Europa Centrală și de Est, zimbrii au o tradiție aparte. Dacă în vestul continentului ei au început să dispară începând cu secolul al XI-lea, în alte zone au devenit proprietatea regilor poloni, lituanieni și ai cnezilor și, ulterior, ai țarilor ruși. Pe teritoriul României de azi, ei puteau fi admirați în Moldova și în Ardeal, însă spre finalul secolului al XVIII-lea începuseră să scadă, din punct de vedere numeric, pentru că vânătoarea de zimbri devenise o modă în rândul boierimii. Lucrurile au decurs în același fel, timp de sute de ani, astfel că, potrivit datelor oficiale, în 1927, în grădinile zoologice din toată lumea rămăseseră mai puțin de 50 de exemplare. Mai mult, în anul 2000, specia număra doar 3.600 de animale, situație tragică dacă ne gândim că toate erau descendente din doar 12 exemplare, fapt care făcea din această specie una extrem de vulnerabilă la boli. Chiar dacă braconajul a fost eradicat, zimbrul rămâne o specie vitregită de istorie, însă, de câțiva ani, mai multe asociații și fundații de specific manifestă o grijă deosebită în privința lor. În România, prima rezervație a apărut la Haţeg, în centrul țării, urmată de cea de la Vânători-Neamţ, unde, la început, zimbrii puteau fi văzuţi în semilibertate, iar din 2012 pot fi găsiţi şi în libertate. Alte rezervaţii de zimbri se găsesc la Neagra Bucşani (în județul Dâmboviţa), la Vama Buzăului (judeţul Braşov) şi, mai nou, în zona Plopu, comuna Armeniş, din județul Caraş-Severin, unde zimbrul se pregăteşte să redevină ce a fost odată, adică un animal liber, evadat din captivitate.
Podarek și Polonca, bunicii exemplarelor de azi
Repopularea cu zimbrii a început acum aproximativ 19 de ani. Tradiția zimbrilor pe meleagurile noastre este relevată și de Alexandru Bulacu, project officer la World Wide Fund for Nature România (WWF), care vorbește despre încercările de revitalizare a speciei. „Există o mulţime de toponime, gen Măgura Zimbrului sau Avenul Zimbrului, ceea ce ne arată că zimbrul a trăit dintotdeauna pe meleagurile noastre şi ceea ce ne propunem este să readucem, după mai bine de 200 de ani, zimbrul în România. Ca principiu, repopularea cu zimbri a plecat de aproximativ 18 ani. Au fost mai multe persoane care au gândit un astfel de proiect de readucere a zimbrului în habitatul său natural, astfel că proiectul a devenit unul de amploare. Strategia despre care vorbim nu face altceva decât să găsească alte locuri şi să crească numărul de zimbri care pot fi reintegraţi în mediul natural. Mai exact, avem deja peste 30 de zimbri în judeţul Caraş-Severin, în zona Plopu, care se pregătesc să intre în mediul natural”, a povestit Alexandru Bulacu. De fapt, povestea repopulării a început în urmă cu mai multă vreme, dar încercările au fost firave. Zimbrii au fost reintroduși în țară încă din 1958, când autoritățile comuniste au decis să aducă două exemplare din Polonia, pe numele lor Polonca și Podarek, care au fost plasate în rezervația de la Hațeg. Abia în 1999, grație unui program susținut de Banca Mondială și de UE, a renăscut ideea repunerii zimbrilor în libertate. În 2003, au fost aduși primii 15 zimbri din vestul Europei, pentru care a fost amenajat un țarc cu o suprafață de 180 de hectare și în care aceștia trăiau în semilibertate. Abia mai încolo, la 21 martie 2012, cinci zimbri au fost eliberați din Parcul Național Dragoș Vodă și au fost monitorizați în permanență. Doi ani mai târziu, în Munții Țarcu, în Caraș-Severin, au fost reintroduse alte 17 exemplare, urmate de alte 14 în iunie 2015 și de alte 10, un an mai târziu.
Polonezii ne-au luat-o înainte cu o jumătate de secol
Ideea revigorării acestei specii nu este deloc originală, pentru că, în alte țări, acest proiect datează încă din secolul trecut. Adrian Hăgătiş, manager de proiect la WWF România, a rememorat care au fost paşii repopulării cu zimbri: „În Polonia, au existat, în special în anii ’60-’70, programe prin care s-a încercat readucerea zimbrilor la un nivel de viabilitate. Astfel, rapid, polonezii au creat mai multe rezervaţii şi au pornit un proces de reintroducere. Pe lângă asta, în aceeași țară există un centru european de conservare a zimbrului, unde se găsește și un registru în care sunt notate toate exemplarele de animale, prin care s-a încercat să se facă încrucişările din punct de vedere genetic, în aşa fel încât să nu existe consangvinizare. Altfel, riscul ar fi fost foarte mare, dar și așa, din pricina numărului redus de exemplare, există destule probleme. Asta se întâmplă şi în alte rezervaţii din Europa, printre care şi în cele consacrate din România, cum ar fi Haţeg sau Neagra Bucşani, unde există acest fenomen de fecundare între organisme înrudite. Bineînţeles că un astfel de proiect de reintroducere a unei specii are foarte multe variabile, pe care încercăm să le luăm în calcul. E vorba despre readucerea unei specii şi despre recrearea unui fenomen natural, pentru că populaţiile de zimbri au nevoie de spaţii mari, de areale naturale cât mai sălbatice cu putinţă, cu presiune umană cât se poate de scăzută, ceea ce reprezintă o problemă destul de mare, în toată Europa. În România există o astfel de ameninţare, de fragmentări de habitate și de coridoare ecologice, de care astfel de mamifere mari ar avea nevoie. Nu este vorba doar despre zimbru, pentru că sunt în pericol şi alte specii din fauna țării noastre. Revenind la zimbri, există și alte două zone unde am eliberat zimbri, în Munţii Ţarcu și în Munţii Poiana Ruscă. Urmărim să creăm subpopulaţii care să poată migra și, astfel, să existe un schimb genetic natural. La un moment dat, urmează să nu mai intervenim și să asistăm la o readaptare a zimbrului. Încercăm să creăm un sistem de management al zimbrului, cât mai funcţional.”
Lipsa hranei pe timp de iarnă, un risc asumat
Există, însă, și problema eventualelor pericole care ar putea apărea odată cu repunerea zimbrilor în libertate. La acest fenomen s-a referit managerul de proiect, Alexandru Bulacu: „Nu cred că animalele ar crea probleme. Desigur, foarte mulţi oameni se tem de un animal atât de mare, dar trebuie să ţinem cont de faptul că zimbrul este un ierbivor şi, ca orice animal sălbatic, evită contactul cu omul. Sigur, există și acel risc de a coborî spre zonele populate, mai ales în perioada de iarnă, când hrana este mai greu de găsit, dar avem proiecte pentru reducerea acestui tip de potenţial conflict”. Iată, așadar, că există o mulțime de factori adiacenți care încetinesc acest proces, dar promotorii proiectelor de repopulare cu zimbri speră ca, în următorii 20 de ani, în România să existe în jur de 500 de exemplare proaspăt repuse în libertate, care să-şi găsească drumul spre celelalte, care trăiesc deja în sălbăticie.
13 masculi și 13 femele la „Valea Zimbrilor”
Vama Buzăului este un loc aparte, în ceea ce privește revitalizarea acestei specii. Numele localității amintește de rolul pe care l-a avut aceasta în istorie, fiind mulți ani punctul de frontieră dintre Ardeal și Țara Românească. Pe locul în care, odată, se găseau hanuri pentru drumeții osteniți, acum întâlnim pensiuni agroturistice, care oferă tot confortul necesar unui sejur reușit. Ne aflăm la poalele Munților Ciucaș, iar peisajul este, cu adevărat, deosebit. În noiembrie 2008 se inaugura aici rezervația naturală „Valea Zimbrilor”. Proiectul a apărut din inițiativa Agenției de dezvoltare publică a județului Brașov, a Primăriei Vama Buzăului și a Primăriei Prejmer. Călătorii care se opresc în această zonă descoperă un spațiu de nouă hectare, aflat încă în expansiune, cu trei locuri destinate hrănirii zimbrilor. Totul a pornit încă din anul 2009, când au fost aduse cinci exemplare, provenind din donații din Austria, Elveția și Italia. Acestora li s-au adăugat în următorul an încă cinci exemplare, provenite din Franța. La ultimul recensământ oficial, care s-a derulat anul trecut, rezervația număra 26 de exemplare, 13 masculi și 13 femele”.
Peste 18.000 de turiști au invadat Vama Buzăului
Aria protejată prin lege de la Vama Buzăului a fost vizitată de peste 18.000 de turiști, doar anul trecut. Toți au apreciat frumusețea zonei, dar și grija oferită animalelor. De altfel, în 2018 au fost eliberați patru zimbri în mediul natural, o acțiune desfășurată de administrația rezervației, în colaborare cu World Wide Fund for Nature. „Unul dintre obiectivele turistice cu care drumețul ar trebui să-și înceapă vizita în zonă ar fi rezervația de zimbri, după care l-am sfătui să meargă la Cascada Urlătoarea. De asemenea, sunt foarte multe zone cu căi de acces prin drumuri forestiere, către zone cu un peisaj deosebit. Perioada optimă de vizitare a rezervației este în sezonul cald, dar și în perioada de iarnă există oportunități. Pensiunile se autodepășesc prin a oferi tot felul de plimbări cu sania în timpul iernii și trasee de drumeții, vara, asta pentru că zimbrul românesc atrage prin legenda sa continuă. În apropiere, la circa 4-5 km există o pârtie de schi și un patinoar. Pensiunile organizează vizite la meșteșugarii din zonă, la fierari, la lemnari și la tâmplari. În prima duminică a lunii august se organizează Zilele localității Vama Buzăului, o zonă pitorească în care sunteţi invitaţi să vă odihniţi puțin sufletul. Toți care ne-au trecut pragul ne-au mărturisit că au regretat că nu au știut mai multe despre zonă, pentru a-și rezerva un timp mai îndelungat. Au fost persoane care au venit din Italia, Austria, Israel și Germania, semn că zimbrul românesc nu numai că a devenit o atracție interna- țională, ba mai mult, a creat în jurul poveștii sale o întreagă industrie”, a povestit administratorul rezervației „Valea Zimbrilor”, Fabian Roth.
Opt ani de muncă la Parcul Natural Vânători-Neamț
Anul trecut, din Parcul Natural Vânători-Neamț au fost eliberați, în pădurile din zonă, încă patru zimbri. Două exemplare provin de la rezervația de la Vama Buzăului, de unde au fost aduse în luna aprilie și se află acum în țarcul de aclimatizare, împreună cu alți doi zimbri, deținuți de Parcul Național din Neamț. Cele patru exemplare, doi masculi și două femele, au fost eliberate simultan și, ulterior, s-au acomodat cu zona. Turma care trăiește în libertate în această zonă numără peste 40 de zimbri, pe lângă cei patru care urmează să li se alăture. Potrivit responsabililor cu managementul zimbrului, odată cu eliberările recente, nucleul de zimbri cărora li s-a dat drumul în sălbăticie atinge o bornă importantă pentru proiectul demarat de administrația Parcului Național Vânători-Neamț, în urmă cu opt ani.
Florin Hălăştăuan: „Am decis să lăsăm porţile deschise, o perioadă de timp“
Anul 2018 a fost unul de referință în privința reintegrării zimbrilor în habitatul lor natural. 14 exemplare au fost eliberate în Munții Poiana Ruscă, după o absență de 200 de ani din această zonă. „Uriașii” au fost transportați în luna mai, de la diverse centre de reproducere din Germania și din rezervația de la Vama Buzăului, și în prezent se simt foarte bine, după perioada de aclimatizare. „Suntem încântați să vedem că aceste animale sunt, din nou, prezente în această regiune a țării. La 6 septembrie 2018 am eliberat toți acești zimbri, după ce am primit un raport final favorabil din partea medicului veterinar. Am montat camere de supraveghere la ieșirea din parc, pentru a vedea cum se comportă. Zimbrii revin din când în când în acest mediu sigur, rezervația, și astfel am decis să lăsăm porțile deschise pentru o anumită perioadă de timp”, a declarat Florin Hălăștăuan (foto), ofițer de proiect al organizației LIFE-Bison și coordonator al rangerilor de zimbri.
Adrian Hăgătiş: „Consangvinizarea, principala problemă“
În ciuda tuturor acestor programe și iniţiative, lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere. Stresul la care sunt supuse animalele, de la tranchilizare la transportul pe o durată de câteva zile, este foarte mare. La acesta se adaugă integrarea într-un nou mediu, ceea ce nu e deloc simplu. „Noi avem un program care se bazează pe o reintroducere treptată. Sistemul nostru este bazat pe trei tipuri de ţarcuri, în primul rând un ţarc destinat controlului veterinar, pe care îl folosim pentru a putea verifica starea de sănătate a zimbrilor, care sunt aduşi din diferite ţări din Europa. Facem tot posibilul să evităm consangvinizarea, astfel că trebuie să aducem exemplare cu gene diferite, din rezervaţii sau din grădini zoologice de pe tot continentul. Zimbrii aduşi trebuie să traverseze o perioadă de aclimatizare de o lună, într-un ţarc mai mare, iar apoi sunt eliberaţi într-un ţarc şi mai mare, de peste 100 de hectare, de resălbăticire, unde animalele se adaptează noului mediu”, a detaliat Adrian Hăgătiș (medalion).