Main menu

header

778 24 6de Călin Popa şi Adrian Barna

În ultimii 30 de ani, mai multe specii de animale sau ecosisteme care protejează exemplare de excepție au intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind astfel considerate adevărate comori ale planetei, lumii naturale și umanității.

Armăsari de colecție

Prima fermă de cai inclusă în patrimoniul UNESCO este situată la 90 de kilometri de Praga, fiind considerată una dintre cele mai importante din lume și astfel atrăgând atenția UNESCO. Includerea acestor exemplare în Patrimoniul Mondial este o premieră pentru organizație, iar elementele care au determinat această acțiune țin de unicitatea exemplarelor și de vechimea rasei. Astfel, ferma de cai este crescătoria națională de armăsari din Cehia, înființată cu aproape 450 de ani în urmă, pentru a furniza animale de ceremonii pentru Familia Regală habsburgică. Aici este singurul loc unde crește rasa Kladruber, una dintre cele mai vechi din lume și din care mai există doar 1.200 de exemplare. Împăratul Rudolph al II-lea a dezvoltat această rasă de cai ulterior, pentru Curtea Imperială de la Viena. Rasa se distinge prin exemplarele masive, puternice, impozante, folosite și în prezent pentru caleștile regale din Danemarca și din Suedia.

Oile, vitele, renii și transhumanța

778 24 7Transhumanţa a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2019, la inițiativa Austriei și Greciei. Tradiția, veche de mii de ani, este o practică importantă a păstoritului încă din timpul Imperiului Roman și al Evului Mediu. Obiceiul implică deplasarea sezonieră a turmelor de oi și vite între locurile de relief cu pășuni bogate și cele pentru iernat, în general în perimetrele de șes și cu climă mai blândă iarna. Printre țările unde această practică are loc pot fi menționate Scoția, Caucazul, Ciad, Maroc, Franța, Italia, Irlanda, Islanda, Liban, România, Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Spania, Iran, Turcia, Macedonia de Nord, India, Elveția, Georgia. Transhumanța este practicată și de poporul nomad sami, din Scandinavia, care își mută renii parțial domesticiți între regiuni. Se presupune că originea transhumanței se găsește în migrațiile naturale ale animalelor sălbatice care stau la baza speciilor domestice create de om. Începând cu anii 1970, în Norvegia, circa 15.000 de reni sunt transportați anual cu vase de debarcare către pajiștile de vară, pe insule sau în locuri greu accesibile în alte anotimpuri. După ce tradiția transhumanței s-a diminuat mult începând cu secolul XX, din cauza agriculturii industriale, obiceiul a fost reevaluat din perspectiva importanței sale sociale, culturale, etnice și pe segmentul impactului asupra mediului înconjurător, cu accent pe sustenabilitate. De altfel, dosarul de candidatură a obiceiului la includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO, prezentat de Italia împreună cu Grecia şi Austria, s-a referit în principal la faptul că păstorii transhumanţi au o cunoaştere aprofundată a mediului, a echilibrului ecologic dintre om şi natură şi a schimbărilor climatice.

Sanctuarele păsărilor migratoare din China

778 24 8Golful Bohai, de pe coasta Mării Galbene, din China, este locul în care există sanctuare ale păsărilor migratoare unice în lume, ceea ce a determinat UNESCO să includă aceste spații, cu exemplarele care le adăpostesc, în tezaurul natural protejat al întregii lumi. De altfel, mlaștinile și ochiurile de apă ale acestui spațiu sunt un mediu de viață propice pentru specii de pești și crustacee aflate în pericol de dispariție și, de asemenea, un loc vital pentru speciile de păsări migratoare care utilizează ruta Asia estică - Australia. Impresionante grupări de zburătoare, printre care exemplare extrem de rare, depind în integralitate de aceste sanctuare, pentru cuibărit și perpetuarea speciei.

Rezervația miliardului de fluturi Monarch

Undeva lângă Mexico City există un spațiu natural de basm - Rezervația biosferei fluturilor Monarch. În fiecare toamnă, circa un miliard de fluturi care vin din zone întinse ale Americii de Nord se adună în acest loc mirific, pentru a se înmulți. Oricât ar părea de paradoxal, exemplarele care se adună pe ramurile arborilor sunt atât de numeroase, încât reușesc să fie suficient de grele încât să îndoaie ramurile. Această reuniune unică în lume, introdusă în Patrimonial Mondial UNESCO, este finalul unei călătorii migratoare de opt luni, care începe cel mai la nord în Canada și se finalizează prin întoarcerea în acest stat. Până în prezent a rămas un mister pentru oamenii de știință felul în care aceste superbe exemplare reușesc să se orienteze în spațiu pentru a realiza remarcabila călătorie, de-a lungul căreia generații de fluturi se nasc și mor, pleacă și se întorc.

Adăpostul urșilor Panda-gigant

Circa 30% din ultimele exemplare de urși Panda-gigant se află într-un spațiu geografic de 924.500 de hectare, situat în Sichuan, China. Aici sunt reunite șapte rezervații naturale și nouă parcuri, cel mai mare sanctuar pentru urșii Panda gigant din lume. Intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, arealul, care păstrează relicve ale pădurilor străvechi din Era Terțiară a Terrei, este mediul ideal pentru această specie spectaculoasă, amenințată cu dispariția. Tot aici trăiesc și alte animale în declin numeric alarmant, cum sunt ursul Panda roșu sau Leopardul-de-zăpadă. În aceste condiții, sanctuarul din China este văzut ca un spațiu crucial de înmulțire în condiții naturale a unora dintre cele mai prețioase specii de animale sălbatice.

În Patrimoniul Mondial UNESCO figurează ecosistemul Delta Dunării, cu sutele sale de specii de păsări rare, Golful rechinilor din Australia, care adăpostește specii de mamifere în declin numeric sever, și Sanctuarul balenelor din El Vizcaino, Mexic

Caii Lipiţan, pe listă

778 24 9Faimoşii cai albi din rasa Lipiţan, care trăiesc şi în România, ar putea intra în Patrimoniul Mondial UNESCO, după ce a fost depus recent un dosar transnaţional, realizat de un grup de opt ţări - Austria, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Italia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria - dedicat „Tradiţiilor de creştere a cailor Lipiţan”. Anunţul a fost făcut de Adrian Cioroianu, Ambasadorul României la UNESCO. În România, cele mai mari herghelii de cai Lipiţan se găsesc în judeţele Braşov şi Bistriţa-Năsăud.