de Sorin Dumitrescu şi Matei Udrea
Bufnița este o denumire comună pentru păsările răpitoare de noapte din ordinul strigiforme (Strigiformes), care cuprinde buhele, cucuvelele, huhurezii, strigile și alte păsări răpitoare de noapte.
Sunt împărțite în peste 200 de specii care trăiesc pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii
Bufnița ste o pasăre impresionantă, care a dat naștere la numeroase povestiri și legende. Are dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm şi 170 cm anvergura aripilor. Este cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, ajungând la înălțimea cuprinsă între 15 și 61 cm. Corpul bufniței este rotund, acoperit de un penaj bogat, cu un cap mare la care se remarcă doi ochi rotunzi galbeni-portocalii ce ocupă jumătate din mărimea capului. Aceasta este singura pasăre care are ochii situați pe partea anterioară a capului. Spre deosebire de ai oamenilor, aceștia sunt ficși. Din această cauză are un gât scurt, dar foarte flexibil, pe care îl poate întoarce în aproape toate părțile. Deși această pasăre și-a atras un renume negativ din cauza sunetului lugubru, asemănător cu un vaiet, ea este foarte folositoare, vânând într-un an aproximativ 10.000 de șoareci care, înmulțindu-se, ar consuma cantități uriașe de hrană și ar duce la răspândirea multor boli. Împărțite în peste 200 de specii care trăiesc pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii, bufnițele au simțuri foarte fine, care le ajută să vâneze oriunde în lume. Așadar, iată câteva curiozități despre bufnițe (și câteva detalii mai puțin cunoscute despre simbolistica lor).
Au zborul silențios
Spre deosebire de alte păsări, nu scot niciun zgomot atunci când zboară; sunt niște prădători complet silențioși. Această trăsătură unică se datorează penelor lor ieșite din comun. Marginea aripilor este acoperită de pene care sunt dispuse într-o structură care sparge aerul în microturbulențe. Aceste pene le ajută pe bufnițe să rămână nedetectate atunci când zboară.
Își pot răsuci capetele cu 270 de grade
Iată una dintre cele mai uimitoare curiozități despre bufnițe. Ideea că bufnițele își pot roti capetele cu 360 de grade este greșită. Totuși, își pot roti capetele cu până la 270 de grade, fără să sufere nicio vătămare. În jurul gâtului, au 14 vertebre, spre deosebire de restul păsărilor, care au doar șapte. Astfel se explică această abilitate a bufnițelor.
Își fac cuibul și în cactuși
Bufnițele-elf (animale de mici dimensiuni) trăiesc în așa-zisele păduri de cactuși. Bufnițele mai mari, care sunt mai agresive, își fac cuibul în cactușii saguaro și în cactușii portocalii. Spre deosebire de multe alte specii de păsări, femelele-bufniţă sunt adesea mai mari şi mai agresive decât masculii. Atunci când dimensiunile lor sunt similare, femelele-bufniţă pot fi identificate datorită penajului lor mai viu colorat decât cel al masculilor.
Sunt experte în arta camuflajului
Bufnițele sunt stăpâne pe cerul nopții și s-au adaptat pentru a-și captura prada. Sunt greu de vânat, deoarece sunt foarte pricepute la camuflaj. Sunt foarte greu de depistat. Abilitatea de a se camufla le ajută să supraviețuiască și să se ascundă în mediul înconjurător.
Au auzul foarte fin
În general, bufnițele sunt active pe timpul nopţii. Au un sistem auditiv foarte fin. Spre deosebire de oameni și alte păsări, auzul bufnițelor se ascute la anumite frecvențe. Acest lucru le permite să audă cel mai mic zgomot al prăzii aflate sub pământ sau în frunziș. Mai mult, discul lor facial, format din pene, joacă rolul unei antene de radar.
Au ochi tubulari
Bufnițele nu au globi oculari sferici. În schimb, au niște tuburi oculare, care pătrund adânc în craniu. Au ochii mari și asta le ajută să vadă pe întuneric. Au o vedere la depărtare foarte bună și pot să prindă cu ușurință prada pe timp de noapte. Însă le este greu să vadă obiectele din apropiere, deoarece acestea le apar ca prin ceață.
Pot mânca şi alte bufnițe
Actul de a consuma exemplare din aceeași specie se numește canibalism. Bufnițele nu se dau în lături de la a se hrăni cu semeni de-ai lor. Pentru că bufnițele mari mănâncă bufnițele mai mici, bufnițele uriașe cu corn sunt o mare amenințare la adresa exemplarelor mai mici.
Ţin sub control populația de rozătoare
Datorită auzului ascuțit, bufnițele pot detecta prada aflată sub pământ, acolo unde mișună multe rozătoare. Într-un ciclu de creștere de numai patru luni, o familie de bufnițe consumă peste 3.000 de rozătoare. Ogoarele cultivate atrag multe dintre aceste animale. Așa că, pentru a-și proteja culturile, unii fermieri construiesc ei înșiși cuiburi pentru bufnițe. Astfel, păsările țin sub control populația de dăunători, ceea ce este benefic pentru agricultură. Este o metodă ingenioasă de a stârpi dăunătorii, fără a folosi pesticide care otrăvesc mediul. Răpesc uneori pui de porci mistreți și maimuțe adulte. De asemenea, atacă pești care au o mărime aproape egală cu a lor. Bufnițele atacă inclusiv lupi tineri, căprioare mici și chiar și vulpi cu regularitate.
Sfâșie prada sau o înghit întreagă
Bufnițele își construiesc cuibul în care stau pe timp de zi departe de teritoriul de vânătoare. Aceste păsări au adaptări speciale, care le transformă în prădători eficienți. Își capturează prada într-un mod înfricoșător. Așteaptă ca aceasta să își facă apariția și apoi se năpustesc asupra ei cu aripile deschise ca o umbrelă. O atacă prin surprindere, apoi, în funcție de mărime, o sfâșie sau o înghit întreagă.
Credinţele despre bufniţe
Zeița greacă a înțelepciunii, Atena, avea drept animal de companie o bufniță. De-a lungul istoriei, bufnițele au ajuns să simbolizeze învățătura, știința și misterul. Cum Atena era considerată o zeiță războinică, bufnițele sunt și un simbol al victoriei. Pe timp de război, dacă armata greacă observa o bufniță zburând, aceasta era considerată un semn al victoriei. Alte culturi, precum indigenii nord-americani Pawnee și Sioux și triburile antice din nordul Europei, considerau bufnița un mesager al spiritelor morții. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au simţit nevoia să înzestreze animalele cu însuşiri fabuloase. Bufniţa se numără printre vieţuitoarele cu o simbolistică foarte bogată, fiind reprezentată în mitologie de două noţiuni apa- rent contradictorii: moartea sau înţelepciunea, dar cu amendamentul că în unele credinţe înţeleciunea şi moartea se împleteau, zeitatea morţii cunoscând şi secretele vieţii, ale naşterii şi ale reîncarnării. De exemplu, în mitologia sumeriană, zeiţa morţii, Lilith, era reprezentată ca o femeie goală încadrată de două bufniţe. Iar în mitologia greacă, bufniţa este simbolul Atenei, zeiţa înţelepciunii. Pe de altă parte, ouăle de bufniţă asigurau celor care le consumau o viaţă lungă şi o tinereţe durabilă, aşa cum precizau legendele din Antichitate.