Main menu

header

795 24 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Iubită în toată lumea pentru felul în care a portretizat-o pe faimoasa agentă FBI Dana Scully, în seria „Dosarele X”, actrița Gillian Anderson este urmărită de milioane de fani și își folosește imaginea pentru a apăra drepturile animalelor, devoalând, acționând și atrăgând atenția asupra cazurilor care de regulă rămân ascunse opiniei publice, întocmai ca faimosul său personaj.

În numele necuvântătoarelor chinuite la Grădina Zoologică Pata

795 24 2De ani buni, Gillian Anderson este un apărător foarte vocal al animalelor din toată lumea, punându-și la bătaie influența de persoană publică și de vedetă apreciată pe tot mapamondul în numele necuvântătoarelor în suferință, chinuite de oameni în toate felurile. Recent, actrița a aflat de incendiul izbucnit la Grădina Zoologică Pata, din Bangkok, și imediat a trecut la acțiune, trimițând o scrisoare care a făcut înconjurul lumii conducerii instituției și solicitând închiderea unității și trimiterea animalelor în sanctuare unde să trăiască în liniște și în siguranță. „Mă gândesc la animalele care au petrecut decenii în izolare și vă cer să reflectați cu onestitate cum este viața pentru aceste ființe și să închideți Grădina Zoologică Pata, considerată unul dintre cele mai îngrozitoare astfel de locuri din lume. Închizând spațiul, puteți să puneți capăt controverselor și să demonstrați că animalele merită compasiune”, a scris Anderson.

A influențat Parlamentul European să interzică testele pentru cosmetice

Starul din „Dosarele X” activează de mai bine de un deceniu în cadrul celei mai mari organizații din lume pentru drepturile animalelor, PETA, și tot ceea ce se află legat de acest subiect devine pentru actriță „o luptă personală”, pe are o face publică. În anul 2009, Anderson a trimis câte o scrisoare fiecărui membru al Parlamentului European - sute de misive - pentru a cere ajutor, intervenție și schimbare de legislație în cazul celor 12 milioane de animale aflate în laboratoarele de testare de pe „bătrânul continent”. Se poate afirma că actrița a contribuit decisiv la îmbunătățirea condițiilor de viață ale acestor animale în primă fază, iar apoi la adoptarea unei rezoluții europene care interzice folosirea necuvântătoarelor pentru industria cosmetică. Mai mult, Parlamentul European a început demersuri pentru a extinde această interdicție la nivel global.

A închis show-urile cu balene captive

795 24 3Balenele captive pentru distracția oamenilor s-au aflat și ele în atenția actriței. În 2016, Gillian Anderson a cerut public ca SeaWorld Orlando să elibereze într-un sanctuar potrivit 23 de orci care erau ținute în spații nepotrivite. Actrița a aflat că animalele sufereau de ani buni, fără să simtă curenții oceanici și fără să aibă nicio legătură cu condiții naturale firești pentru viața lor. „Orcile își distrug dinții încercând să rupă barele de metal care le închid și zidurile din beton și înnebunesc din cauza reverberațiilor pe care le produce spațiul prea strâmt sistemului lor de comunicare. Când are de gând SeaWorld să elibereze animalele în sanctuar și să reinventeze parcul de distracții în așa fel încât acesta să fie o celebrare a lumii marine și nu un spațiu al traumatizării celor mai inteligenți reprezentanți ai săi?”, a cerut public actrița. Nici trei ani mai târziu, SeaWorld Orlando punea capăt show-urilor cu orci.

„Puneți capăt experimentelor cu medicamente!”

795 24 4Chiar dacă a filmat intens în toți anii de când rolul agentului Scully a făcut-o celebră, Gillian Anderson nu uită nicio clipă de drepturile animalelor. În timpul filmărilor pentru „Palatul viceregelui”, actrița a aflat de cruzimile la care sunt supuse în India animalele folosite pentru testarea medicamentelor și a trecut imediat la acțiune publică. „Așa cum bine știți, șoarecii, iepurii, primatele câinii și celelalte viețuitoare care sunt utilizate pentru experimente cu medicamente trăiesc în cuști de metal, sunt forțate să ingereze substanțe chimice sau li se pun tot felul de compuși pe piele ori în ochi. Aceste ființe îndură crize, au probleme de respirație, orbesc sau sunt pur și simplu sunt otrăvite, trăind în agonie și suferind o moarte lentă şi groaznică. De aceea, vă solicit amendarea reglementărilor legale pe această direcție și să puneți capăt experimentelor cu medicamente pe animale de laborator”, a scris Gillian într-o misivă devenită publică și adresată ministrului Sănătății din India. Adăugând greutate demersurilor unor personalități indiene, Gillian a înregistrat și de această dată un succes pe care și-l poate atribui în mare măsură: Guvernul Indiei a introdus două reguli noi pentru testarea medicamentelor, care nu implică animale și, chiar dacă aceste mijloace nu au încetat complet, vocea opiniei publice a erodat serios această manieră de a experimenta formulele chimice necesare industriei.

„Mai bine goală decât în haină de blană”

În anul 2018, Gillian Anderson făcea o mișcare de imagine foarte îndrăzneață, pentru a expune la scară mondială argumentele renunțării la hainele de bană naturală în industria de fashion. Purtând doar o pereche de cercei, actrița a pozat pentru un poster gigantic, pe care era afișat mesajul „Mai bine goală decât în haină de blană”. „Oamenii au tendința de a privi în altă parte atunci când văd imagini de acest fel, dar, pe de altă parte, sunt atrași de campaniile care implică nuduri, așa că sunt mândră să fac parte din acest proiect”, spunea la acel moment Anderson. Panotajul a avut loc în Săptămâna modei de la New York, iar influența globală a actriței a avut din nou un cuvânt greu de spus. La scurt timp, marile branduri Michael Kors și Gucci anunțau că nu vor mai folosi blănuri naturale pentru produsele lor, iar ulterior trendul s-a extins cu repeziciune și la alți designeri de top mondial.

Gillian Anderson s-a adresat, printr-o scrisoare deschisă, premierului Canadei, Justin Trudeau, căruia i-a cerut să se opună public vânătorii comerciale anuale de foci

„Gândul că orice lucru frumos de pe planetă poate fi distrus de obsesia oamenilor pentru consum este devastator pentru mine. Cred că în calitatea noastră de animale trebuie să facem totul pentru a opri extincția“

Câinele actriţei, Nelson, o însoţeşte peste tot

795 24 5De cinci ani, Gillian Anderson are un prieten de care este nedespărțită, câinele său, Nelson, un Bulldog francez cu ochi mari și blăniță ca abanosul. Se spune că vedeta l-a botezat după Nelson Mandela, patrupedul fiind adoptat la Vancouver și devenind imediat răsfățatul familiei. Gillian nu se desparte niciodată de partenerul canin, care trăiește o viață fericită, dar și în continuă mișcare, ca a stăpânei sale. În anul 2015, era prezent pe platourile de filmare ale seriei noi „Dosarele X”. În timp ce Anderson filma, Nelson era bine îngrijit, undeva în apropiere, de un membru al echipei de filmare. În fiecare pauză, actrița avea grijă să-i dea toată atenția. Între filmări, Nelson călătorește cu avionul peste Ocean sau în scurte vacanțe, în care se relaxează alături de actriță. „Este fericit de fiecare dată când mergem în locuri în care poate alerga liber. Îi lace să doarmă la soare și este un cățeluș foarte jucăuș”, povestește vedeta.