de Călin Popa şi Daniel Şuta
Mult mai discrete decât medaliații, mediatizații și vizibilii câini care au făcut adevărate acte de eroism de-a lungul timpului, pisicile nu sunt cu nimic mai prejos atunci când vine vorba despre abnegație și capacitatea de a salva o viață.
Masha a încălzit un bebeluș abandonat în frig
Atunci când un bebeluș de doar 12 săptămâni a fost abandonat în frig, într-o cutie de carton, de părinții săi, undeva în Rusia, șansele sale de supraviețuire erau minime. În mod normal, copilul nu ar fi putut rezista până a doua zi, dar pisica Masha a intervenit miraculos. Felina s-a încolăcit în jurul celui mic, pe care l-a încălzit și nu a încetat nicio clipă să miaune strident, ca o alarmă, până când a atras atenția trecătorilor. Pruncul a fost dus imediat la spital și astfel a fost salvat, iar Masha a căpătat statutul de erou local și este o răsfățată a comunității.
Tom, motanul adoptat de pe stradă, a depistat cancerul
Nu doar câinii pot să depisteze boli grave, cum sunt malaria sau Parkinson, cu ajutorul unui miros excepțional, ci și pisicile. Motanul Tom trăia în casa lui Sue McKenzie de două decenii și era neobișnuit de atașat de stăpâna sa. Într-o zi, felina a început să se comporte neobișnuit - s-a urcat pe umerii lui Sue și a început să miaune insistent, pe un ton ciudat. Îngrijorată pentru el, proprietara l-a dus urgent la veterinar, dar Tom nu avea nimic și, cumva, Sue s-a gândit că poate este ceva în neregulă cu ea. Într-adevăr, în urma unui control, i-a fost depistată o excrescență canceroasă. Femeia a fost tratată cu succes și continuă să creadă că motanul pe care l-a adoptat cândva direct de pe stradă i-a salvat viața.
Walter și pericolul scăderii glicemiei în somn
În ziua în care Hazel Parkyn l-a adoptat din adăpost pe motanul Walter, nu ar fi bănuit că felina avea să-i salveze viața de zeci de ori. Femeia căuta doar căldura companiei unui animal, dar s-a ales, în plus, cu un erou. Suferindă de diabet, Hazel putea deceda în orice clipă, întrucât nivelul de zahăr din sânge îi scădea primejdios mai ales noaptea, în timpul somnului. De fiecare dată când se întâmpla asta, motanul, care detecta schimbările chimice produse în organismul stăpânei sale, începea să se frece insistent de fața lui Hazel, până când o trezea și pacienta putea să-și trateze afecțiunea. Paradoxal, femeia a adus acasă și un câine care să dea alarma, dar acesta nu s-a ridicat nici pe departe la înălțimea performanțelor lui Walter.
Blake, „senzorul” crizelor iminente
Pisicile nu obișnuiesc să muște, dar Blake iese din această regulă generală. Stăpânul său, Glen Schallman, a avut mereu o combinație unică și gravă de afecțiuni, fiind în primejdie constantă de a suferi o criză gravă. Doar că motanul este la post și, de fiecare dată când Glen este în pericol de a-și pierde cunoștința și nu știe asta, felina începe să-l muște de degetele de la picioare, gest cu atât mai important cu cât bărbatul ar putea muri dacă i se întâmplă o astfel de cădere în timpul nopții. Fără acest animal, Glen ar fi decedat de mult, după cum afirmă medicii care îl tratează. În schimb, bărbatul a ajuns cea mai vârstnică persoană în viață cu acea anume combinație de afecțiuni, grație unui motan de excepție, care îl păzește ca o asistentă medicală.
Bandit, pompierul-alarmă
Un foc mocnit amenința să ucidă o familie întreagă, care avea și un număr însemnat de animale de companie - trei câini, doi hamsteri, trei pisici și patru pui de pisică - dar în locuință se mai afla și motanul Bandit. Acestuia îi datorează cu toții viața, pentru că felina, simțind mirosul de fum, a alergat în dormitorul stăpânilor și nu s-a lăsat până nu i-a trezit din somn și i-a scos din locuință. Atunci când au sosit pompierii, familia și-a dat seama din ce pericol letal fuseseră salvați cu toții de bravul și atentul Bandit, ale cărui eforturi eroice au fost apreciate inclusiv de pompierii sosiți la fața locului și care le-au recomandat, totuși, proprietarilor, să-și instaleze și o alarmă de incendiu.
Tommy a sunat la Urgențe
Atunci când Gary Rosheisen, aflat într-un scaun rulant, a căzut și nu putea ajunge la telefon să ceară ajutor, riscând să decedeze în urma acestui incident, motanul Tommy a făcut un gest incredibil: a apelat numărul de Urgențe. Poliția a primit un apel la care nu comunica nimeni, apoi agenții au sunat înapoi și așa au aflat adresa unde cineva era în pericol. Când au ajuns, salvatorii l-au găsit pe Tommy tot lângă telefon, pregătit să sune din nou. Misterul a fost dezlegat după ce Glen și-a revenit: cu ani în urmă, încercase, aparent fără succes, să-l învețe pe Tommy să sune la Urgențe prin apelare rapidă. Se pare că felina a păstrat lecțiile pentru când a fost cu adevărat nevoie să fie aplicate.
Rusty a anunțat un atac de cord
Motanul Rusty nu era dorit de nimeni, întrucât era o felină bătrână. Dar soarta a vrut să fie adoptat de Claire Nelson și nu a fost deloc întâmplător. La scurt timp după ce a ajuns în casă nouă, felina, altfel foarte liniștită, a început să se agite și să sară pe pieptul stăpânei sale, care nu se simțea prea bine. Nu a vrut să se dea dus de lângă Claire nici când aceasta a ieșit să ia autobuzul, ca să meargă la medic, unde nu a mai ajuns, întrucât, simțindu-se tot mai rău, a chemat Salvarea, direct din stradă. Dacă Rusty nu ar fi făcut atâta zarvă, este foarte posibil ca femeia să se fi culcat și să nu se mai fi trezit niciodată.
Tara are o zi dedicată în comunitate
Într-o zi de vară, micuțul Jeremy, un băiețel suferind de autism, în vârstă de 4 ani, se plimba cu bicicleta pe strada din fața casei, când a fost atacat de câinele vecinilor. Copilul era victimă sigură, întrucât agresorul îl înșfăcase de picior și începuse să-l târască pe jos. De neunde, pisica familiei lui Jeremy, Tara, luată din parc, într-o zi în care se ținuse mult timp și peste tot după copil, a sărit asupra câinelui cu o ferocitate care l-a determinat pe acesta s-o ia la goană, cu coada între picioare. Micuțul a avut nevoie de șapte copci, dar a scăpat cu viață. După această ispravă, felina este un erou local și are chiar o zi dedicată în comunitatea din Bakersfield, California, la 3 iunie, când se celebrează Ziua pisicii-erou Tara.