de Daniela Purgaru
Se pare că nu doar oamenii sunt dreptaci, stângaci sau ambidextri. Şi în lumea necuvântătoarelor situaţia este similară. Astfel, cercetătorii nord-irlandezi au descoperit că motanii de casă sunt stângaci, în timp ce femelele îşi folosesc mai mult lăbuţa dreaptă. Fenomen similar în lumea umană
Fenomenul este similar cu ceea ce se întâmplă în lumea oamenilor. Astfel, aproximativ 90% dintre oameni sunt dreptaci, iar, dintre cei 10% care sunt stângaci, majoritatea este reprezentată de bărbaţi. „Rezultatele studiului nostru demonstrează că există două populaţii distincte printre pisici atunci când vine vorba de folosirea membrelor superioare în activităţile zilnice. Evident, diferenţa este dată de genetică şi de sexul animalelor”, a declarat Deborah Wells, de la Şcoala de Psihologie din cadrul Universităţii Queen, din Belfast.
S-au testat 42 de feline domestice
Oamenii de ştiinţă au studiat 42 de pisici domestice şi fiecare felină a fost testată pentru a i se stârni curiozitatea şi reacţiile. Printre alte exerciţii, motanilor şi mâţelor li s-a prezentat câte un borcan fără capac, ce avea în interior câte o bucată de carne de ton. Femelele s-au folosit de laba dreaptă pentru a extrage carnea, iar motanii de cea stângă. Simplu, nu?