de Gheorghe Zmaranda şi Silviu Ghering
Blamate pentru toate legendele care le-au însoțit de-a lungul vremurilor, păsărilor de noapte li s-au oferit puține șanse de a-și arăta adevăratul chip. Acela de justițiar al naturii, de prădător al nopții. Dar pentru că dincolo de superstiții există multe informații științifice care confirmă importanța lor în ecosistemele naturale, o echipă formată din fotografi wildlife și-a propus să demonstreze că stigmatul pe care aceste păsări îl poartă este nedrept. Doru Panaitescu (foto), responsabil de comunicare în cadrul proiectului „Adoptă o bufniță”, ne-a vorbit despre această inițiativă complexă, care se va desfășura pe minimum doi ani.
„Rozătoarele reprezintă peste 90% din hrana lor”
- Domnule Panaitescu, păsările răpitoare de noapte sunt înconjurate de o aură de misticism. Oamenii cunosc foarte multe superstiții legate de ele, dar, în schimb, informațiile pe care le au despre modul lor de viață sunt limitate sau inexistente. Împreună cu echipa dumneavoastră v-ați propus să prezentați aceste păsări în felul în care merită să fie prezentate. Ca niște înaripate extraordinare, cu un rol foarte important în ecosistemele naturale. V-ați dedicat timpul, în mod special, strigilor. Ce știm despre ele?
- Striga este o specie de bufniță din ordinul strigiformelor, de talie medie, lungimea totală este de maximum 40 cm, iar anvergura aripilor este de maximum 100 cm. Este o specie cu un areal de răspândire extrem de larg, fiind prezentă pe toate continentele lumii, cu excepția Antarcticii. Dieta sa variază în funcție de altitudine, zona de pe glob și regimul climatic. În zonele temperate, cum e cazul populațiilor din România, se hrănește predominant cu rozătoare de talie mică, dar ocazional și cu insecte, lilieci și alte prăzi mici. Reproducerea are loc devreme, începând cu luna martie.
- Care este rolul bufnițelor în ecosistemele naturale?
- Bufnițele, în general, sunt mari consumatoare de rozătoare, acest lucru fiind în avantajul omului, care beneficiază astfel de un serviciu gratuit de deratizare, cu condiția să nu deranjeze aceste păsări extrem de folositoare. Striga, în mod particular, la noi în țară, are o dietă formată aproape integral din rozătoare, în perioada de cuibărit. Practic, din martie când se încălzește vremea și strigile încep să cuibărească, rozătoarele reprezintă peste 90% din hrana lor.
„Datele de răspândire a speciei sunt precare”
- Avem date estimative despre numărul de exemplare de pe teritoriul țării?
- Deși este o specie larg răspândită, viața lor nocturnă le face dificil de semnalat, astfel că datele de răspândire sunt precare, în special în sud-vestul țării. Talia medie a strigilor le fac ușor de confundat cu celelalte specii de talie asemănătoare, respectiv ciuful de pădure (Asio otus), ciuful de câmp (Asio flammeus) sau huhurezul mic (Strix aluco), specii cu care împarte arealul în Europa, inclusiv în țara noastră. De aceea este dificil să ne bazăm prea mult pe observațiile localnicilor. Veridicitatea acestora, în lipsa unor fotografii doveditoare, care oricum sunt dificil de realizat în condiții nocturne, tinde să fie cel puțin chestionabilă. Majoritatea observațiilor provin din Dobrogea, respectiv Câmpia de Vest, zone unde se concentrează eforturile majorității biologilor specializați și a birdwatcherilor amatori. Dar există observații sporadice inclusiv în interiorul arcului Carpaților, în Ardeal, de pildă. Sud-vestul Olteniei, în schimb, are puține date despre prezența speciei.
- Cât de multe exemplare trăiesc în mediul urban și în proximitatea lui?
- Marile aglomerări urbane nu sunt pe placul strigilor, cel puțin comparativ cu alte specii de strigiforme. Cucuvelele, ciușii, ciufii de pădure sau huhurezii mici sunt mult mai ușor de găsit în orașele mari. Însă în localitățile mici strigile pot găsi locuri bune de cuibărit, ele preferând turlele bisericilor, clădirile abandonate cu poduri cu acces sau silozurile și alte construcții înalte, cu deranj minim, folosite în agri- cultură sau în industria extractivă, carierele de piatră, de pildă.
„Specia aceasta poate deveni vulnerabilă”
- Sunt strigile periclitate, se impun măsuri de conservare a speciei?
- Această specie de bufniță are un comportament aparte, menit să atragă situații în care poate deveni vulnerabilă. Noaptea preferă să vâneze de pe stâlpi sau garduri dispuse în aliniamentul drumurilor de unde lansează atacuri prin zbor la joasă înălțime. Acest lucru duce inevitabil la lovirea de către mașinile care circulă cu viteză pe aceste tronsoane de drum. Traficul rutier este o amenințare serioasă și cât se poate de reală, dar nu este singura. Chimicalele și otrăvurile folosite în agricultură determină acumularea de substanțe toxice în corpul rozătoarelor și implicit intoxicarea strigilor care consumă aceste rozătoare. Deranjul la cuib și prigonirea, cauzate de credințele populare potrivit cărora bufnițele sunt prevestitoare de nenorociri, pisicile hoinare care le atacă, fragmentarea habitatelor prin construcția drumurilor, electrocutarea de fire de curent, restrângerea teritoriilor de vânătoare din cauza agriculturii intensive cu monoculturi sunt factori care pot conduce la periclitarea speciei.
„Reputația lor provine din confuzia generală făcută între specii, dar și din cauza mentalităților greu de combătut”
- Bufnițele au o reputație controversată, legendele despre ele s-au perpetuat de-a lungul timpului alimentând această faimă nefastă care le învăluie...
- Reputația lor provine atât din confuzia generală făcută între specii, orice strigiformă este denumită popular bufniță indiferent de specie, dar și din cauza memoriei colective populare și a mentalității greu de combătut. Pe vremuri, când o persoană din casă murea era așezată pe catafalc, adesea afară, iar pe prispă era lăsată o lumină. Lumina respectivă atrăgea insectele nocturne și liliecii, două dintre prăzile preferate de bufnițe. De aici și până la asocierea cu o nenorocire care se abătuse deja asupra casei era doar un pas. Simbolistica strigiformelor în credințele populare variază de la minus infinit la plus infinit, în funcție de țară. Cultura occidentală, de pildă, e favorabilă acestora. În țări precum Germania, Marea Britanie, Grecia sau unele țări din Asia, China sau Japonia, spre exemplu, bufnițele sunt văzute ca un simbol al înțelepciunii și prudenței sau se crede că aduc noroc celui care le observă. Alte popoare din Africa, estul Europei sau Orient le consideră aducătoare de ghinion și de nenorociri. În realitate bufnițele nu fac altceva decât să-și trăiască viața discret, ajutându-ne să mai scăpăm de șoarecii din jurul nostru.
„Vom monta și monitoriza 25 de cuiburi artificiale”
- Cum a început acest proiect „Adoptă o bufniță”? Ce l-a transformat în realitate?
- A fost un ciclu întreg de întâmplări și o conjunctură favorabilă care au dus la nașterea acestui proiect. O parte dintre membrii implicați aveau deja experiență în semnalări de specii de păsări, fotografie de natură sau contrucție de cuiburi artificiale. În toamna anului trecut, am găsit prima strigă călcată de mașină, la doar un kilomentru distanță de casa unuia dintre membrii fondatori. Apoi, în doar trei luni (octombrie-decembrie), numărul de păsări moarte găsite pe drum a crescut la șase, plus una găsită într-o clădire abandonată, înțepenită într-un tub de beton. Din fericire, au fost observate și trei exemplare vii, zburând din clădirile abandonate din zona unde fusese găsită prima strigă lovită de mașină. Cum aveam deja experiență cu alte cuiburi artificiale, dar pentru alte specii (cucuvea, ciuș etc.), am decis să încercăm și pentru strigă să facem. În decembrie am construit și am montat din fonduri proprii primele două cuiburi artificiale, cu design special pentru această specie (cu platformă în fața intrării). Apoi a venit ideea strângerii de fonduri, lucru întâmplat în primele zile ale anului 2021, iar banii au venit imediat și nesperat, mulți iubitori de natură fiind impresionați de povestea proiectului nostru și dorind să ajute. În acest fel vom reuși să montăm și să monitorizăm 25 de cuiburi artificiale care sperăm să fie folosite de aceste păsări atât pentru cuibărit, cât și pentru adăpost.
- Cine face parte din echipa proiectului?
- Alex Birău (din Mehedinți), biolog, fotograf de natură și coordonator al întregului proiect, cu experiență în semnalarea și monitorizarea avifaunei din zona Olteniei se ocupă de găsirea și amplasarea cuiburilor, monitorizare, redactarea unui studiu științific, colaborarea cu asociațiile specializate din țară și din străinătate (SOR/BirdLife, Milvus, Barn Owl Trust din Marea Britanie). Marius Bogdan din Dolj, inginer, ilustrator grafic... desenul suprarealist de strigă este executat chiar de dânsul, fotograf de natură și dulgher amator, cu experință în monitorizare video de avifaună și construcție de cuiburi artificiale se ocupă de construcția și montajul cuiburilor și a camerelor de monitorizare ce vor fi instalate la cuiburile care se vor ocupa în această primăvară. Nicolae Sain din Timișoara, alpinist utilitar, practicant de sporturi de aventură și fotograf de natură se ocupă de montarea cuiburilor în clădiri expuse, folosind echipament de alpinism utilitar. Andrei Hancheș din Alba, specialist în taxidermie și creator de content video în social media se ocupă de prelucrarea materialului video și de montajul imaginilor filmate. Gabriel Plăiașu din Prahova, avocat, fotograf de natură se ocupă de chestiunile legale și de monitorizarea cuiburilor. Iar eu sunt specialist în comunicare online și fotograf de natură. Coordonez zona de crowd-funding, adică strângerea banilor din donații și parteneriate cu companii care vor să sponsorizeze, sponsorizări și comunicarea externă, cu asociațiile de profil, grupurile de natură, presă etc.
„Vrem să obţinem instalarea unor panouri informative, a unor semne de circulaţie pentru reducerea vitezei în zonele unde sunt aceste păsări“
- V-ați propus ca proiectul să aibă mai multe direcții de acțiune...
- Într-adevăr. Un alt deziderat pentru care vom întreprinde demersuri este să sensibilizăm populația locală și în special autoritățile locale în privința vulnerabilității unei specii atât de folositoare pentru agricultură și gospodăriile din regiune. Ne dorim să obținem de la autorități instalarea unor panouri informative, a unor semne de circulație pentru reducerea vitezei în zonele unde sunt aceste păsări, inclusiv montarea unor limitatoare de viteză, praguri, în zonele cu risc de coliziune cu aceste păsări. Ar fi primul loc din țară unde ar exista astfel de limitatoare, dar sperăm să fie un bun exemplu și pentru alte proiecte similare de protecție și de conservare a avifaunei de la noi.
„Sperăm ca în câţiva ani să avem o generaţie abundentă de strigi“
- Care sunt etapele proiectului?
- Concret, după partea de finanțare pe care am reușit să o acoperim, pentru acest an, din donații, în perioada ianuarie-februarie, maximum început de martie, cuiburile vor fi construite și amplasate. În martie-aprilie, pe măsură ce începe ocuparea cuiburilor, vor fi amplasate camerele de supraveghere. În vară vor fi făcute monitorizări, inclusiv video, la cuiburile ocupate și vor fi colectate date despre cuibărire și comportament. Spre exemplu, în afara perioadei de cuibărit, masculul și femela de strigă se separă, dar pot folosi alternativ pentru odihnă sau adăpost o parte dintre cuiburile neocupate peste vară.
- În ce măsură vor renunța oamenii la prejudecățile legate de aceste păsări? Ce impact va avea proiectul?
- Impactul acestui proiect de conservare depinde de mai mulți factori. Primul factor este legat de cât de bine amplasăm cuiburile, acest lucru va influența decisiv rata de ocupare. Dacă punem judicios cuiburile, în zone bogate în hrană, cu deranj minim, avem șanse bune ca în câțiva ani să avem o generație abundentă de strigi „cazate” în cuiburile artificiale. Apoi mai contează și cât de mult și de bine comunicăm rezultatele acestui proiect comunității locale, respectiv autorităților locale și naționale, precum și comunității de iubitori de natură. Cum partea de comunicare este în ogradă la mine, sunt pregătit să contribui cât pot de mult pentru ca acest proiect să fie cât mai bine comunicat, iar rezultatele lui să fie cunoscute și apreciate atât de comunitatea științifică națională și internațională, cât și de comunitatea locală și cea de iubitori de natură și birdwatching.