de Călin Popa şi Daniel Şuta
Lumea animalelor nu încetează să uimească specialiștii, care, pe lângă abilități de excepție ale necuvântătoarelor, documentează și tot felul de comportamente uimitoare, la limita inexplicabilului, care adâncesc misterele din jurul ființelor cu care împărțim planeta.
„Capra leșinată”
Un comportament incredibil, inexplicabil, are loc în cazul exemplarelor de capre miotonice, cunoscute și sub numele de „capre leșinate”, care nu ar putea supraviețui în sălbăticie, întrucât pur și simplu leșină atunci când sunt speriate. Din cât au reușit să studieze până acum, oamenii de știință afirmă că această specie suferă de myotonia congenita, afecțiune care determină celulele musculare să experimenteze o contracție prelungită atunci când animalul tresare. Acest lucru face ca mușchii caprelor să „înghețe” atunci când animalele intră în panică. Dincolo de această manifestare externă, specialiștii nu au reușit să „decripteze” mecanismul psihic care o generează, cu atât mai mult cu cât rigiditatea unui exemplar care „leșină” variază de la capră la capră.
„Șopârla sângeroasă”
Viața în sălbăticie a dus la tot felul de sisteme de adaptare și de perpetuare a speciei, dar există o reptilă care are un comportament cel puțin bizar: șopârla cu corn. Această specie este perfect camuflată, aleargă foarte repede, cu adevărate explozii de sprint în zig-zag, doar că adaptarea exemplarelor la mediu nu se oprește aici. Unele șopârle au capacitatea de a-și propulsa propriul sânge… prin ochi, până la trei metri distanță. În ce fel anume acest animal își poate opri fluxul de sânge din creier până se ajunge la explozia capilarelor din jurul ochilor și la saltul lichidului propulsat la o asemenea distanță rămâne și astăzi un mister.
Creveții… supersonici
Creveții „cu pistol” sunt creaturi de doar doi centimetri. Unul dintre cele mai surprinzătoare comportamente din natură este capacitatea acestor creaturi de a-și rupe singure coada atât de brusc și de puternic, încât scot un sunet ca un foc de armă. Se pare că acesta ar fi o modalitate de a alunga prădătorii sau, dimpotrivă, de a vâna alți creveți, dar oamenii de știință nu au confirmat pe deplin acest motiv al unui obicei atât de spectaculos. Raportat la dimensiunea creaturii, zgomotul poate fi considerat mai puternic decât al unui avion cu reacție.
Furnici în „marşul morții”
Majoritatea furnicilor navighează folosind vederea, dar unele specii sunt complet oarbe. Atunci când pierd orientarea generată de feromonii exemplarelor aflate în față, aceste furnici intră într-un fel de marș circular neîntrerupt, supranumit și „moara furnicilor”, care poate ajunge la dimensiuni uriașe atunci când alte și alte exemplare oarbe se alătură automat celor care se rotesc fără încetare. În final, aceste exemplare merg în cerc, una după alta, până când mor de epuizare, în ceea ce este denumit „marșul morții”.
Răzbunarea corbului
Pasăre extraordinară, despre care oamenii de știință descoperă frecvent aspecte uimitoare, corbul are nu doar memorie care îl ajută să-și amintească ce a greșit, unde este hrana sau ce are de făcut pentru a se apăra, ci și capacitatea de a purta ranchiună și de a se răzbuna. În urma unui set de experimente, s-a pus în evidență faptul că exemplare de corbi capturate la un moment dat și i-au amintit pe cei care le prinseseră, după mult timp. În momentul când aceștia s-au apropiat din nou, păsările au sărit și i-au atacat. Inexplicabil rămâne felul în care aceste exemplare i-au identificat cu exactitate pe cei care le făcuseră rău cândva și care erau amestecați printre alți oameni, cu toții purtând măști.
Omagiu „Celui care vorbește cu elefanții”
Comportamentul inexplicabil al unei familii de elefanți africani a făcut recent înconjurul lumii. Timp de 12 ore, două turme de elefanți sălbatici din Africa de Sud și-au făcut drum până au ajuns la casa scriitorului Lawrence Anthony, conservaționist care le-a salvat cândva viața. Considerate violente, aceste pachiderme erau programate pentru împușcare, dar Anthony, supranumit „Cel care vorbește cu elefanții”, a reușit să le salveze de la această soartă și, cumva, animalele au știut asta. Inexplicabil, la un timp după acest eveniment, în ziua în care Anthony a decedat pe vasta rezervație Thula Thula, turma de elefanți și-a făcut apariția, ca pentru a-și lua rămas bun. Întreaga lume a fost uluită, întrebându-se de unde au știut pachidermele cu atâta exactitate când a încetat din viață salvatorul lor, pe care nu-l mai văzuseră de aproape doi ani. Ca la un priveghi, cele două turme de elefanţi au rămas timp de două zile în apropierea locului în care era corpul neînsuflețit al lui Anthony, apoi au dispărut.
Coțofenele organizează funeralii
Păsări mici, dar extraordinar de inteligente, coțofenele își „plâng” morții, organizează funeralii și țin „doliu”, manifestând o jale pe care oamenii au crezut-o posibilă numai la elefanți. Pe lângă faptul că aceste păsări rămân singurele necuvântătoare care se pot recunoaște în oglindă, comportament rămas fără explicație științifică, empatia semnificativă pe care o manifestă această specie față de semenii care mor îndeamnă coțofanele să elaboreze ritualuri complicate, cu gesturi și acțiuni de tip social, care până acum i-au uluit pe cercetători. „Coțofanele simt din plin durerea pierderii unui exemplar și organizează funeralii”, punctează specialistul Marc Bekoff, de la Universitatea din Colorado.
„Reuniunea coarnelor“
Un fenomen neobișnuit se petrece în orașul japonez Nara și atrage turiști din întreaga lume. În fiecare seară, vara, în parc, sute de căprioare se adună într-un singur loc și stau liniștite una lângă alta, timp de o oră. Zoologii și localnicii se întreabă ce motivează animalele să respecte cu atâta precizie programul și să vină la ceea ce a fost denumit „Reuniunea coarnelor”. De regulă, splendidele animale Sika sunt libere să cutreiere liber pe străzile orașului și s-au învățat să aștepte de la oameni tot felul de bunătăți. Dar în timpul sezonului cald, orice s-ar întâmpla, cu o ritmicitate de ceasornic, în jurul orei 18:30, sute de exemplare se așază ca la un semnal și stau aproape nemișcate vizavi de Muzeul Național al orașului Nara. Căprioarele se odihnesc acolo până la 19:30, într-o liniște deplină, apoi se dispersează încet, în direcții diferite. Fenomenul, numit „shikigami”, a rămas fără explicație științifică.