de Daniela Purgaru
Pisica somaleză este înrudită cu Abyssiniana, de aici venindu-i şi numele. După 1960 a început încrucişarea acestei rase în SUA, şi apoi exemplarele obţinute s-au răspândit în toată lumea. Ochi migdalaţi şi expresivi
Această pisică are o statură medie, un corp musculos şi totuşi mlădios, o alură aristocratică, iar capul are formă triunghiulară. Nasul este bine definit, fruntea este lată, iar urechile, late la bază şi rotunde la vârf, sunt depărtate. Ochii sunt migdalaţi, mari şi expresivi, de culoarea chihlimbarului, a alunei sau pot fi chiar verzi, cu zone întunecate în jurul lor. Coada este lungă şi ascuţită la vârf.
Firul de păr este pestriţ
Blana, de lungime medie, are părul moale, fin, des şi pestriţ (un singur fir poate avea până la 12 inele pigmentate, comparativ cu maximum patru la Abyssiniană). Plecând de la culoarea iepurelui au fost create trei varietăţi: roşcat, albastru şi bej. Exemplarele adulte au un guler în jurul gâtului şi pete pe picioare.
Are nevoie de spaţiu
Somaleza este foarte inteligentă şi are un caracter jucăuş. Se bucură foarte mult când este băgată în seamă şi este destul de activă, de aceea are nevoie de multe jucării şi de mult spaţiu. Se înţelege bine cu alte animale şi cu copiii, mai ales dacă au crescut împreună de mici. Are un miorlăit suav, este afectuoasă, circumspectă cu persoanele străine şi fidelă stăpânului său.
Trebuie periată regulat
Această pisică trebuie periată regulat, pentru ca blana să nu i se încurce şi este bine să fie obişnuită de pui cu această activitate. Deoarece este predispusă la obezitate, este bine să primească în jur de 80 kcal/kg/zi de hrană.
De asemenea, trebuie ferită de curenţii puternici de aer şi de frig.